Moscova condamna uciderea ambasadorului american din Libia si vrea colaborare antitero cu SUA

Moscova condamna uciderea ambasadorului american din Libia si vrea colaborare antitero cu SUA

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a condamnat miercuri atacul cu rachetă de la Benghazi soldat cu moartea a patru cetăţeni americani, între care a ambasadorului SUA în Libia, insistând pentru intensificarea cooperării Moscova-Washington în lupta împotriva terorismului.
„Condamnăm vehement această crimă, care demonstrează încă odată necesitatea intensificării eforturilor comune între cele două ţări şi în cadrul comunităţii internaţionale privind lupta împotriva terorismului sub toate formele sale”, a declarat şeful diplomaţiei ruse într-o telegramă adresată secretarului de stat american Hillary Clinton. Serghei Lavrov s-a declarat totodată „bulversat de moartea tragică a ambasadorului Christopher Stevens şi a colegilor acestuia” şi a transmis condoleanţe familiilor îndoliate.

Măsuri sporite de securitate

Un film considerat jignitor pentru islam a provocat o manifestaţie violentă marţi seara, la Benghazi. Explozia unei rachete care a vizat Consulatul SUA în regiune s-a soldat cu moartea ambasadorului Stevens şi a încă trei diplomaţi americani. Statele Unite au revizuit măsurile de securitate impuse în jurul misiunilor sale diplomatice, după atentatul împotriva Consulatului american la Benghazi. Acest responsabil american a adăugat că personalul secundar de la Ambasada SUA la Tripoli, toţi angajaţii consulatului de la Benghazi, persoanele rănite în urma atentatului, precum şi corpurile celor ucişi erau în curs de evacuare spre Germania.
„Am ordonat noaptea trecută tuturor posturilor noastre diplomatice din lumea întreagă să-şi revizuiască măsurile de securitate şi să ia măsurile necesare pentru a le întări la nevoie”, a declarat acest responsabil în cursul unei teleconferinţe organizate de Departamentul de Stat de la Washington. El a precizat că întreg personalul Consulatului american la Benghazi a fost mai întâi evacuat spre Tripoli în cursul nopţii de marţi spre miercuri. În capitala libiană, prezenţa diplomatică americană a fost redusă la minim, „la nivelul de urgenţă”.

SUA trimit nave şi militari în zonă

Marina americană a ordonat miercuri ca două nave să se îndrepte către coastele libiene. „Două distrugătoare se vor afla în proximitatea Libiei însă doar ca măsură preventivă”, a declarat militar american de rang înalt, precizând că aceste mişcări nu implică o operaţiune militară iminentă. „Fără să comentez mişcările specifice ale navelor, militarii americani iau în mod regulat măsuri de precauţie în anumite situaţii. Nu este doar logică în anumite circumstanţe, este de asemenea o măsură de prudenţă”, a adăugat acesta.
Anterior în cursul zilei, Statele Unite au anunţat de asemenea trimiterea unei echipe de aproximativ 50 de puşcaşi marini specializaţi în lupta antiteroristă în Libia, după atacul survenit marţi la Benghazi.

Share our work
Steagul al-Qaida, arborat in Libia

Steagul al-Qaida, arborat in Libia

qaidaDrapelul organizaţiei teroriste al-Qaida a fost arborat în Libia luni, ziua în care NATO şi-a încheiat oficial campania militară în această ţară, relatează presa britanica. Drapelul a fost văzut pe acoperişul clădirii tribunalului din Benghazi, care a fost folosit de forţele rebele pentru a-şi stabili guvernul provizoriu şi centrul media. Consiliul Naţional de Tranziţie (CNT), structura de conducere a noilor autorităţi libiene, a negat că ar fi responsabil de arborarea drapelului, văzut de mai multe ori pe clădirea tribunalului. Drapelul, pe care scrie în limba arabă „nu există alt Dumnezeu decât Allah” şi pe care figurează o lună plină, a fost arborat alături de steagul naţional libian, transmite Mediafax. Potrivit unor informaţii, pe străzile din Benghazi au fost văzuţi extremişti noaptea, fluturând drapelul al-Qaida şi strigând „Islamiya, Islamiya! Nici Est, nici Vest”. O alunecare bruscă spre extremism al îngrijora Occidentul, care a susţinut înlăturarea colonelului Muammar Kadhafi de la putere, comentează Daily Mail. NATO şi-a respectat decizia de a pune capăt operaţiunii care a durat şapte luni, în pofida apelurilor CNT de a continua misiunea. Săptămâna trecută, preşedintele CNT, Mustafa Abdeljalil, a declarat că sharia (legea islamică) va fi „sursa de bază” a noii legislaţii. El a precizat că viitorul Parlament va avea o „tentă islamistă”. Sharia este legea conservatoare islamică favorizată de grupări fundamentaliste ca talibanii afgani, notează Daily Mail.

Share our work
Gaddafi inlocuit de fiii sai?

Gaddafi inlocuit de fiii sai?

Muammar al GaddafiDoi fii ai liderului libian Muammar Gaddafi propun o tranzitie spre o democratie constitutionala care ar presupune retragerea de la putere a tatalui lor, a informat duminica seara The New York Times, preluat de presa internationala. Insa Consiliul National de Tranzitie, care ii reprezinta pe rebeli, a respins luni ideea. Citand un diplomat sub acoperirea anonimatului si un responsabil libian informati in legatura cu acest proiect, cotidianul american semnaleaza ca tranzitia ar fi condusa de unul dintre fiii colonelului Gaddafi, Saif al-Islam al-Gaddafi. The New York Times nu precizeaza daca Muammar Gaddafi, in varsta de 68 de ani, este de acord cu aceasta propunere sustinuta de fiii sai Saif si Saadi al-Gaddafi. Insa, o persoana apropiata de fiii colonelului a semnalat ca Muammar Gaddafi pare a fi de acord. Aceasta propunere privind o tranzitie spre democratie scoate in evidenta diferentele ce exista de mult timp intre fiii colonelului Gaddafi. In timp ce Saif si Saadi au fost la scoala occidentala, Khamis si Mutassim sunt considerati partizani ai liniei dure. Khamis al-Gaddafi este in fruntea unei militii proguvernamentale. Mutassim, consilier pe probleme de securitate nationala, este considerat un rival pentru Saif in competitia pentru succesiune. CNT, care ii reprezinta pe rebeli, a respins luni ideea unei tranzitii sub conducerea unuia dintre fiii liderului libian. „Acest lucru este complet respins de catre Consiliu”, a declarat un purtator de cuvant al CNT, Shamseddine Abdulmelah, la Benghazi, fieful rebelilor, in estul tarii. Muammar „Gaddafi si fiii lui trebuie sa plece inainte de orice negociere diplomatica”, a subliniat acesta.

Noua rebeli si patru civili au fost ucisi din greseala, vineri seara, de un atac aerian al NATO in apropiere de Brega, in estul Libiei, a declarat sambata un responsabil politic al orasului Ajdabiya, insarcinat cu relatiile cu rebelii. Un avion al coalitiei internationale a deschis focul, la o distanta de circa 15 km est de Brega, asupra unui convoi de cinci sau sase vehicule, printre care si o ambulanta, dupa ce un rebel a tras cu mitraliera in aer gloante trasor, in semn de bucurie, a precizat Issa Khamis. „Este o eroare a rebelului, avioanele au crezut ca se trage asupra lor si au deschis focul asupra convoiului”, a explicat Khamis. Noua rebeli inarmati au murit in acest atac, precum si patru persoane din ambulanta, soferul si trei studenti la medicina din Benghazi, a adaugat el. „Sunt suta la suta sigur ca a fost o eroare” a declarat dr. Mohamad Ahmad, de la spitalul din Ajdabiya. Un purtator de cuvant al rebelilor, Mustafa Gheriani, a declarat presei, la Benghazi, ca “nu are o confirmare” privind originea tirurilor. El a subliniat insa ca “sunt posibile pagube colaterale”. „Suntem pregatiti sa le acceptam. Este un razboi. Regretam pierderile de vieti”, a adaugat Gheriani. El a mai precizat ca rebelii nu dirijeaza in vreun fel atacurile aeriene ale NATO. NATO a indicat la randul sau ca va verifica informatiile, fara sa fi deschis o ancheta oficiala. „Examinam aceste informatii. Suntem permanent preocupati de informatiile referitoare la victime din randul civililor. Misiunea NATO urmareste apararea civililor si a zonelor civile de amenintarile unor atacuri”, a explicat, de la Bruxelles, purtatorul de cuvant al Aliantei Nord-Atlantice.

Share our work
"Odyssey Dawn" – ploaie de rachete peste Libia

"Odyssey Dawn" – ploaie de rachete peste Libia

OdysseyStatele Unite si Marea Britanie au lansat sambata, in cadrul operatiunii „Odyssey Dawn” un prim val de aproximativ 100 de rachete de croaziera Tomahawk asupra unor obiective din Libia, a anuntat amiralul William Gortney. Actiunea a vut loc la doar cateva ore dupa ce aviatia franceza anuntase ca a distrus mai multe tinte militare libiene. Operatiunile aeriene ale fortelor franceze continuau, duminica dimineata, deasupra Libiei, in cadrul coalitiei internationale. Operatiunea a inceput sambata cu survolarea teritoriului libian de catre avioane de vanatoare Rafale si Mirage 2000. Rachetele americane au fost lansate de pe nave si submarine si au lovit „peste 20 de obiective”, printre care sisteme de aparare antiaeriana si noduri de comunicatii strategice, toate situate pe coasta, a anuntat amiralul american William Gortney, la o intalnire cu presa. Un responsabil in ministerul francez al Apararii a confirmat presei ca mai multe tancuri si vehicule blindate libiene au fost distruse de avioane franceze. Si fortele britanice au intrat in actiune pe cerul libian, in cadrul rezolutiei 1973 a Consiliului de Securitate al ONU, care autorizeaza recurgerea la forta pentru a proteja civilii, a declarat premierul britanic David Cameron. „In aceasta seara (sambata), forte britanice sunt in actiune deasupra Libiei. Ele participa la o coalitie internationala care s-a format pentru a aplica decizia Natiunilor Unite si a proteja poporul libian”, a spus el. Avioane de vanatoare-bombardament britanice Tornado au lansat raiduri aeriene asupra Libiei, au anuntat duminica responsabili ai apararii la Londra. De asemenea, „Royal Air Force a lansat rachete de croaziera de tip Stormshadow de pe aparatele Tornado GR4”, a adaugat purtatorul de cuvant al armatei britanice, generalul John Lorimer.

Avertismentul lui Obama

rachetaPresedintele SUA, Barack Obama, aflat in turneu in Brazilia, a anuntat, sambata, ca a autorizat o „actiune militara limitata” a fortelor americane in Libia pentru a impune respectarea aplicarii rezolutiei Consiliului de Securitate. El a lansat un avertisment liderului Muammar Gaddafi ca „actiunile au consecinte”, justificand decizia SUA de a participa la o ofensiva impotriva regimului libian prin atacurile pe care acesta le-a efectuat asupra poporului sau. Obama a insistat asupra faptului ca SUA nu vor defasura trupe la sol in aceasta tara. „Vreau ca americanii sa stie ca utilizarea fortei nu era optiunea care intrunea preferinta noastra. Si nu este o decizie pe care am luat-o cu usurinta”, a afirmat el. „Dar nu putem ramane cu bratele incrucisate cand un tiran spune poporului sau ca nu-l va ierta si cand fortele sale isi intensifica asaltul impotriva unor orase ca Benghazi si Misrata, unde inocenti risca violente si moartea din partea propriului lor guvern”, a insistat presedintele american. „Deci trebuie ca aceasta sa fie clar: actiunile au consecinte si trebuie respectata vointa comunitatii internationale”, a mai spus el.

NATO va lua o decizie

Conducerea NATO va decide daca Alianta Nord Atlantica se va alatura atacurilor desfasurate in Libia de coalitia internationala, in frunte cu Statele Unite, Franta si Marea Britanie. Planurile finale de actiune vor fi prezentate, duminica, in cadrul Consiliului Nord Atlantic. Cu acest prilej, organismul international va hotari daca alianta se va implica in operatiunile desfasurate de coalitie sau se va limita la a oferi sprijin logistic, de spionaj si de alta natura statelor care iau parte la interventie.  Presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy, a declarat ca „usa diplomatiei” se va deschide din nou doar atunci cand in Libia vor inceta agresiunile impotriva populatiei. Sarkozy a facut apel la colonelul Gaddafi sa respecte „fara intarziere si fara rezerve” rezolutia ONU pentru „a evita ce este mai rau”, acuzandu-l pe liderul de la Tripoli ca a sfidat ultimatumul international cu privire la incetarea ostilitatilor impotriva rebelilor. Sarkozy a mai spus ca este de datoria sa sa sprijine popoarele arabe si ca actioneaza impreuna cu statele arabe pentru a contracara „nebunia ucigasa” din Libia.

Pro si contra

Mai multe state si-au oferit disponibilitatea de a participa la operatiunile din Libia alaturi de Franta, Marea Britanie si SUA, intre care Italia, Canada, Spania, Qatar, Belgia, Olanda, Danemarca sau Norvegia. Niciun soldat german nu va participa la o eventuala interventie militara in Libia, ce comporta „riscuri si pericole considerabile”, a declarat ministrul german de externe Guido Westerwelle, justificind abtinerea Berlinului de la ONU. „Ramanem eminamente sceptici cu privire la optiunea unei interventii militare prevazuta in aceasta rezolutie. Noi vedem in aceasta riscuri si pericole considerabile. Tocmai de aceea nu putem fi de acord cu aceasta parte a textului”, a explicat ministrul intr-un comunicat. „Soldatii germani nu vor participa la o interventie militara in Libia”, a adaugat vicecancelarul. Pe de alta parte, Westerwelle a salutat „sporirea semnificativa a sanctiunilor internationale impotriva regimului Gaddafi”, de asemenea prevazuta de rezolutie si sprijinita de Berlin. „Pozitia noastra in legatura cu regimul Gaddafi ramine neschimbata: dictatorul trebuie sa inceteze imediat orice tip de violenta asupra poporului sau. El trebuie sa plece de la putere si sa suporte consecintele actiunilor sale”, a concluzionat ministrul. Ministrul bulgar al afacerilor externe, Nikolai Mladenov, a declarat vineri ca nu crede ca tara sa va participa la o actiune militara impotriva regimului libian al lui Muammar Gaddafi. El a precizat ca Bulgaria va respecta in intregime toate sanctiunile decise impotriva regimului libian de Consiliul de Securitate ONU si va participa la toate initiativele umanitare lansate de ONU si NATO. Masurile, care urmeaza sa fie intreprinse in cadrul rezolutiei adoptate de ONU in noaptea de joi spre vineri, vor fi discutate in cadrul unor reuniuni ale reprezentatilor tarilor membre ale UE si NATO care vor avea loc vineri si sambata, a mai spus Mladenov. Republica Ceha „respecta” rezolutia Consiliului de Securitate al ONU cu privire la Libia, fara a lua in calcul, totusi, participarea la operatiuni militare in aceasta tara, a anuntat premierul ceh Petr Necas, potrivit presei locale, preluata de cea internationala. „Guvernul nu ia in calcul participarea Republicii Cehe la aceasta operatiune militara”, a declarat Petr Necas, intr-un comunicat. Guvernul ceh „respecta rezolutia Consiliului de Securitate care va permite asigurarea protectiei civililor libieni impotriva violentelor singeroase si impotriva incalcarii brutale a drepturilor omului, comise in ultimele saptamini de regimul lui Muammar Gaddafi”, a mai spus premierul ceh. Mai devreme, Ministerul ceh al Afacerilor Externe a publicat un comunicat prin care „saluta” rezolutia Consiliului de Securitate. La randul sau, Rusia si-a exprimat regretul fata de interventia armata straina in Libia, a anuntat sambata Aleksandr Lukasevici, purtatorul de cuvant al Ministerului rus de Externe, intr-un comunicat. „La Moscova, noi regretam aceasta interventie armata, efectuata in cadrul rezolutiei 1.973 a ONU, adoptata in graba”, a declarat el. In comunicatul sau, diplomatia rusa a cerut incetarea focului cat mai rapid posibil in Libia. „Ramanem convinsi ca pentru a rezolva in mod stabil conflictul intern din Libia. Trebuie oprita varsarea de sange, iar libienii trebuie sa inceapa dialogul”, a adaugat el. Totodata, China regreta bombardamentele coalitiei internationale in Libia, a indicat duminica Ministerul Afacerilor Externe, subliniind prin intermediul unui comunicat ca nu aproba folosirea fortei la nivelul relatiilor internationale. In textul comunicatului se precizeaza ca Beijingul respecta „suveranitatea, independenta, unitatea si integritatea teritoriala” a Libiei.

Gaddafi ameninta “cruciatii”

Liderul libian a declarat, in cursul noptii de sambata spre duminica, ca operatiunea militara decisa impotriva Libiei reprezinta o „agresiune concertata nejustificata” si a amenintat cu atacarea de „tinte civile si militare” in Mediterana. Pe de alta parte, regimul de la Tripoli a anuntat ca „obiective civile” in orasele de pe coasta libiana Tripoli, Misrata, Zouara si Benghazi au fost tinta raidurilor „inamice”. Potrivit unui purtator de cuvant al armatei libiene, citat de televiziunea oficiala locala, printre aceste tinte s-ar fi aflat si un spital situat la 17 km est de Tripoli. Liderul libian Muammar Gaddafi a avertizat Occidentul ca nu il va lasa sa exploateze petrolul libian, intr-o interventie audio difuzata duminica de televiziunea publica. El a declarat, de asemenea, ca „tot poporul libian are arme” si victoria ii va apartine, anticipand insa „un razboi lung”. „Noi suntem invingatorii, voi sunteti invinsii. Noi nu ne vom retrage de pe campul de batalie pentru ca ne aparam teritoriul si demnitatea”, a declarat el. „Vom termina orice tradator sau colaborator al coalitiei cruciatilor”, a adaugat el. Cel putin 48 de persoane si-au pierdut viata – sambata – in bombardamentele aeriene si atacurile cu rachete lansate de coalitia occidentala asupra mai multor orase in Libia, a declarat presei o sursa oficiala libiana, potrivit presei internationale. Dintre acestea, 26 a murit la Tripoli, a precizat sursa sub acoperirea anonimatului. De asemenea, peste 90 de persoane au fost ucise in luptele de vineri seara si sambatam in timpul ofensivei desfasurate de fortele loiale lui Muammar Gaddafi impotriva insurgentilor la Benghazi, fieful rebelilor din estul Libiei, potrivit unor surse medicale si jurnalistilor. Bombardamente intesive au avut loc in noaptea de vineri spre sambata si sambata dimineata la sud-vest de Benghazi, fieful revolutiei din estul Libiei, iar un avion de lupta a fost doborat deasupra orasului.

Share our work