Analiză: Moldova se pregătește să schimbe definitiv macazul european în pași grăbiți spre Est

Analiză: Moldova se pregătește să schimbe definitiv macazul european în pași grăbiți spre Est

Noul guvern de la Chișinău, condus de Ion Chicu, da semne la numai câteva săptămâni distanță de la învestire că orientarea politică a R. Moldova se va muta dinspre cursul european spre unul euro-asiatic. Măsurile luate apriori de a căuta împrumuturi înspre Rusia, în lipsa unor reforme care să concorde cu angajamentele luate de Moldova prin Acordul de Asociere semnat în iunie 2014 cu UE, prevestesc o schimbare radicală de macaz în orientarea externă a statului.

Asta în ciuda unei situații economice favorabile Republicii Moldova, când circa 70% din cota exporturilor Chișinăului pleacă spre piețele europene, iar sub 15% spre piețele CSI, inclusiv Rusia, țară care menține în continuare un embargo economic asupra R. Moldova.

Premierul Chicu în compania omologului său rus Dmitri Medvedev, în cadrul vizitei la Moscova de pe 20 noiembrie

Ideea cum că Moldova s-ar putea împrumuta 500 de milioane de dolari americani din Rusia în viitorul apropiat, arată intențiile nu doar economice, dar mai ales politice pe care conducerea Moldovei, în frunte cu președintele prorus Igor Dodon, le va developa în foarte scurt timp.

„Am obținut acordul principal al Rusiei de a deschide o linie de credit de 500 de milioane de dolari, direcționați în exclusivitate pentru proiecte investiționale”, a declarat după vizita efectuată la Moscova noul șef al guvernului de la Chișinău.

Premierul Chicu a spus, după vizita la Moscova din 20 noiembrie,ministerele de Finanțe de la Chișinău și Moscova vor discuta asupra condițiilor de acordare a acestui împrumut, spunând totuși că acest credit va fi luat „dacă va avea condiții avantajoase pentru R. Moldova”.

Proiecte gonflate pe hârtie

Reacția ministrul de Finanțe, Anatol Usatîi, a venit marți seară, în direct la postul public de televiziune Moldova 1.

Acesta a afirmat că negocierile cu Federația Rusă pentru obținerea creditului de 500 de milioane au fost deja lansate. Mai mult, acesta a afirmat se caută bani și din China și Belarus pentru dezvoltarea infrastructurii într-o reeditare, dar pe scară mult mai mare a programului „Drumuri bune” lansat de guvernarea Pavel Filip.

Ideea creditelor pentru infrastructură din China nu este noua și a fost ventilată intens și de către fostul președinte Vladimir Voronin în urmă cu zeci ani în campania electorală. Banii nu au ajuns niciodată la Chișinău, deși au existat tatonări inclusiv în perioada de premierat a lui Vlad Filat de după 2009.

„Noi avem nevoie de finanțe în infrastructură. Noi am vorbit deja de construcția a 1.400 de kilometri de drumuri, pentru care este necesar de 1,4 miliarde de euro. Nu credem că putem să obținem această sumă dintr-o singură sursă de finanțare”, a afirmat Anatol Usatîi.

Usatîi a mai afirmat că sunt continuate în paralele și negocierile și cu partenerii de dezvoltare precum Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și Banca Europeană de Investiții (BEI), Comisia Europeană.

China s-a arătat constant interesată de împrumutarea R. Moldova pentru a construi drumuri, dar exemplul Muntenegrului în privința unor astfel de proiecte de infrastructură mari în țări mici a arătat o capacitate limitată și mai ales un grad de îndatorare foarte ridicat ce poate periclita balanța financiară a statului.

În prezent, Republica Moldova are o datorie externă de circa 1,6 miliarde de dolari, la care, potrivit lui Usatîi s-ar putea adăuga alte 1,4 miloane de euro, ceea ce ar îmsemna o îndatorare de circa 40% din produsul intern brut de 8,1 miliarde de dolari al Republicii Moldova.

Șocul economic resimțit, mai ales după celebrul „furt al miliardului” din 2012-2014 transformat între timp în datorie publică, ar putea fi fatala economiei și așa foarte șubrede a R. Moldova.

Atacuri virulente la adresa FMI

În timp ce noi oficiali de la Chișinău lasă impresia unei negocieri duble cu Vestul și cu Estul, premierul Chicu își devoaleaza adevăratele intenții de a încerca crearea unei situații de negociere false de tip rusesc în care instituțiile financiare occidentale sunt șantajate cu împrumuturi fictive dinspre Rusia și alte țări asiatice.

Cu toate că știe foarte bine că astfel de pârghii vecine cu șantajul economic nu vor avea succes în fața occidentalilor, Chicu își caută scuze plauzibile pentru orietarea țării înspre Est și va încerca să învinovățească Vestul de „lipsă de flexibilitate”.

„După cum i-am spus franc și domnului Atoyan [șeful misiunii FMI în Moldova], orice colaborare cu orice instituție financiară, o vedem doar din perspectiva Republicii Moldova. Dacă FMI va fi suficient de flexibil pentru a accepta viziunea noastră, vom continua colaborarea, dacă nu vom avea flexibilitate, nu exclud că vom lua o pauză”, a declarat Chicu, marți seară, în cadrul unei emisiuni politice la postul N4.

Atitudinea ostilă față de FMI a fost etalată de Chicu și la începutul lui august, pe vremea când era consilierul economic al președintelui Igor Dodon.

Ultimul Acord cu FMI va avea consecințe grave asupra dezvoltării de mai departe a economiei noastre. Condițiile impuse de FMI nu sînt adecvate și relevante situației. Moldova nu se află în situația de a accepta orice ultimatum din partea funcționarilor acestei instituții. Persoanele implicate în negocieri din partea noastră trebuie să înțeleagă acest lucru și să acționeze corespunzător – exclusiv în interesele economiei țării”, scrie Chicu pe pagina sa de Facebook.

Moldova a primit până în prezent 157 de milioane dolari americani dintr-un total de 182 de milioane în cadrul unui program semnat pe trei ani cu FMI, iar actualul acord expiră în 2020.

Reprezentanța FMI nu a dorit să comenteze declarațiile lui Chicu, dar practica demonstrează că, în general, creditorii internaționali ai unui stat așteaptă mai întâi de toate un acord cu FMI pentru ca apoi să ofere la rândul lor diverse alte împrumuturi.

În asemenea cazuri, o înțelegere cu FMI echivalează cu o garanție că guvernul unei țări va conlucra îndeaproape cu experții Fondului și vor aplica măsuri echibrate pe zona economică în actul de guvernare.

Mai mult, guvernul anterior condus de Maia Sandu reușise deblocarea creditorii externe, inclusiv cea cu FMI, înghețate în perioada 2018-2019 din cauza unei guvernări considerate nedemocratice a Partidului Democrat și a guvernului Pavel Filip.

Ce spun experții

Experții de la Chișinău nu văd cu ochi buni nici împrumuturile dinspre Rusia, și nici ruperea relațiilor financiare cu instituții de creditare dinspre Vest care practică dobânzi mai mici decât creditorii răsăriteni.

În cadrul unei conferințe recente, expertul Transparency International și fost ministrul de Finanțe, Veaceslav Negruță, a declarat că virtualul credit de 500 de milioane de dolari pe care Republica Moldova l-ar contraca de la Moscova ar putea majora datoria externă a statului cu o treime, fapt ce va angrena automat și un grad înalt de îndatorare.

Faptul că a fost declarat acest credit deja creează un suspans și o reticență din partea partenerilor noștri de dezvoltare care au investit multă încredere în Republica Moldova. Acest lucru ar putea să coste mult Republica Moldova” a declarat expertul.

La rândul său, directorul de programe al Expert Grup, Sergiu Gaibu, a declarat pentru Radio Chișinău că de poziționarea față de FMI depinde și atitudinea programelor financiare oferite de creditorii occidentali, mai ales că Rusia nu are nici capacitatea și nici dorința de a-i înlocui pe aceștia din punct de vedere financiare.

Zorii instaurării unei dictaturi politico-economice: buget făcut pe genunnchi

Semnele că Guvernul Chicu, aflat sub tutela autoritatistă a președintelui prorus Igor Dodon, va developa noi tendințe autoritare și lipsite de transparență și în zona economică, ce comportă elemente de „blitzkrieg politic”, încep tot mai des să apară la scurt după învestirea sa oficială pe 14 noiembrie.

Guvernul a aprobat, miercuri, un proiect de buget pentru anul 2020 cu un deficit de peste șapte miliarde de lei moldovenești (circa 350 milioane de euro) ce va avea venituri de 44,1 miliarde de lei şi cheltuieli de 51,5 miliarde de lei. Acesta urmează să fie transmis în curând spre examinare în Parlament, fără a fi supus însă niciunei dezbateri publice.

Noul proiect de buget prevede la capitolul cheltuieli peste 70 de proiecte finanțate din surse externe în valoare de 4,8 miliarde de lei, cea mai mare sumă urmând să fie dirijată spre construcția și reparația drumurilor.

De asemenea, chiar dacă Socialiștii au criticat trecerea la o cotă unică de impozitare a persoanelor fizice, sau majorarea TVA pentru domeniul HoReCa, proiectul de buget nu prevede schimbări în acest sens la capitol politici fiscale și vamale.

Noul ministrul al Finanțelor, Sergiu Pușcuță

Întrebat cum va acoperi deficitul bugetar pentru 2020, ministrul Finanțelor Sergiu Pușcuță a spus că sunt prevăzute câteva surse de finanțare, în mod special sunt împrumuturile pe piața internă, plasarea valorilor imobiliare de stat și surse din privatizarea patrimoniului public”.

Astfel, Guvernul Chicu se pregătește de noi privatizări ale puținelor obiective de importanță strategică pentru R. Moldova, operațiuni foarte criticate în guvernarea Filip, cu precădere de Igor Dodon și PSRM.

Proiectul de buget pentru 2020 a guvernului „Dodon” (publicat cu 10 minute înainte de ședința guvernului) presupune un deficit bugetar de 7.4 miliarde lei, cu aproape 1 miliard de lei mai mult față de de Bugetul Solidarității al Guvernului Sandu. Și asta în condițiile în care finanțări externe în valoare de 3 miliarde de lei (care în special merg spre acoperirea deficitului) sunt în pericol să nu mai vină! La ședința guvernului, ministrul Pușcuță n-a zis nimic despre cum va finanța deficitul”, a declarat parlamentarul PAS, Radu Marian.

La rândul său, deputatul PPDA, Alexandru Slusari a declarat: „Multe dezmățuri am văzut în politica moldovenească, dar Guvenul Chicu a reușit să mă uimească, totuși, și pe mine. Dacă avem un regim obscur, atunci lumina să stinge peste tot. Chiar unde nu era necesar”

Într-un astfel de peisaj sumbru din perspectiva politică și economică, R. Moldova este foarte aproape de a începe o nouă era a declinului economic. Unul cauzat de îndepărtarea de Uniunea Europeană după aproape 10 ani de drum sinuos.

Cu toate acestea, parcursul ultimelor guvernări pro-europene, fie ele doar declarate așa, a adus avantaje semnificative din punct de vedere economic și mai ales al liberei circulații în UE pentru cetățenii săi.

Acest lucru a condus la majorarea remitențelor din Europa ce au o pondere semnificativă în economia și așa șubredă a R. Moldova. Exodul masiv din R. Moldova ar putea cunoaște un nou val și mai semnificativ, în condițiile în care circa 60% din cei care emigrează sub tineri sub 30 de ani.

Analiza a fost realizată de Mădălin Necșuțu, redactor-șef „Evenimentul Zilei”, ediția de R. Moldova și corespondent al „Balkan Insight” la Chișinău.

Share our work
Acordul de Asociere UE-Ucraina a intrat în vigoare la 1 septembrie

Acordul de Asociere UE-Ucraina a intrat în vigoare la 1 septembrie

Acordul de Asociere dintre UE și Ucraina, inclusiv crearea unui zone de liber schimb, a intrat în vigoare vineri, la data de 1 septembrie. Documentul a fost semnat în două faze în 2014, dar procesul de ratificare a fost finalizat în iunie 2017. Negocierile pentru un acord de acest tip între Ucraina și UE, care să înlocuiască actualul Acord de Parteneriat și Cooperare, au fost lansate în martie 2007 (în 2008, părțile au căzut de acord asupra numelui viitorului acord – Acordul de Asociere). Pe 11 noiembrie 2011, Bruxellesul a găzduit ultima rundă de negocieri (cea de-a 21 -n.r.) pe Acordul de Asociere, atunci când s-a căzut de acord pe toate condițiile din acest document.

Capitolele politice din Acordul de Asociere UE-Ucraina au fost semnate în cadrul unui summit ce a avut loc pe 21 martie 2014. Astfel că pe 27 iunie 2014, președintele ucrainean Petro Poroșenko a avut o întâlnire cu șefii de stat și guverne a tuturor celor 28 de țări membre ale UE la Consiliul European și a fost semnată partea economică a Acordului. Pe 26 septembrie, Parlamentele UE și Rada Supremă de la Kiev au ratificat simultan acest document.

Acordul de Asociere UE-Ucraina are peste 1.000 de pagini și este alcătuir din preambul, 7 capitole, 43 de anexe și trei protocoale.

Share our work
Decizie PE: Mai multe fructe moldovenesti pe masa europenilor

Decizie PE: Mai multe fructe moldovenesti pe masa europenilor

fructeProducatorii agricoli din Republica Moldova vor putea exporta o cantitate mai mare de fructe in Uniunea Europeana, in raport cu ce era prevazut in Acordul de Asociere dintre UE si RM. O rezolutie adoptata joi de Parlamentul European cu mare majoritate de voturi, prevede ca vor putea fi exportate fara taxe pe pietele europene pana la 40.000 de tone de mere, 10.000 de struguri si zece mii de tone de prune. Dupa ce in septembrie 2013, Rusia a incetat sa mai importe vinuri moldovenesti, in vara acestui an, ca reactie la aprofundarea relatiilor dintre Chisinau si Bruxelles, Moscova a impus embargo la fructele si conservele moldovenesti. Pana la finele lunii noiembrie pierderile agricultorilor moldoveni in urma embargoului rusesc se ridica la 170 de milioane de dolari. Proiectul de rezolutie a fost votat cu 551 de voturi pro, 67 impotriva si 23 de abtineri.

”Regulamentul aprobat este o demonstratie de solidaritate in fata greutatilor, o gura de aer pentru un sector de importanta vitala pentru economia Republicii Moldova afectata de embargoul irational rusesc, embargou care afecteaza si Uniunea Europeana”  a mentionat in discursul de dupa vot, europarlamentarul roman,  raportor  pentru relatii comerciale cu Republica Moldova, Sorin Moisa. Uniunea Europeana a propus o concesiune la importul de fructe proaspete moldovenesti ca raspuns la un apel urgent de sustinere, venit din partea Chisinaului. Masura vine in contextul unor relatii comerciale preferentiale stabilite odata cu semnarea Acordului de Asociere intre Republica Moldova si UE, acord ratificat de Parlamentul European luna trecuta, se arata in comunicatul de presa al Parlamentului European. Dupa votul de la Bruxelles, raportorul roman Sorin Moisa, a spus ca masura este „o dovada de solidaritate in fata greutatilor”. Conditiile avantajoase se aplica retroactiv de la 1 august 2014 si vor fi mentinute cel putin pana la sfarsitul anului viitor. Deşi 90% din toate importurile din Republica Moldova au intrat in UE fara taxe din 2008, conform regulamentului de „preferinte comerciale autonome”, fructele proaspete fac parte din cele 10 la suta importuri care nu erau incluse in acest regim.

Share our work
Parlamentul European ratifica Acordul de Asociere cu Republica Moldova

Parlamentul European ratifica Acordul de Asociere cu Republica Moldova

RM Acord de AsociereParlamentul European a ratificat, joi, Acordul de Asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeana cu o majoritate covarsitoare, de 535 de voturi, in ciuda pozitiei opozante a Moscovei. In rezolutia care insoteste acordul, aprobata cu 529 de voturi la 96 si 46 de abtineri, deputatii au subliniat ca semnarea la 27 iunie si ratificarea acestuia ”nu reprezinta un obiectiv final” in relatiile UE-Moldova. „Ratificarea acordului de asociere UE-Moldova este o clara recunoastere a succesului procesului de reforma politica si economica in Moldova, care stabileste perspectivele sale europene si dovedeste determinarea sa ca la un moment dat sa adere la UE”, a spus raportorul Petras Auštrevičius (ALDE, LT), potrivit portalul oficial al PE. Acordul acopera „intreg teritoriul recunoscut international al Republicii Moldova” si Transnistria, ca parte integrala a acestuia, trebuie sa fie subiect al acordului, au subliniat deputatii. Ei au adaugat ca UE trebuie sa joace un rol mai important in gasirea unei solutii pentru o clarificare efectiva a situatiei transnistrene intre Chisinau si Tiraspol.

Premierul de la Chisinau Iurie Leanca a salutat decizia PE de a ratifica Acordul de Asociere, apreciind ca este vorba de un eveniment istoric. „Sunt convins ca doar un viitor european va oferi cetatenilor nostri un trai mai bun, venituri mai mari, drumuri de calitate, educatie si medicina cu cele mai bune servicii, acces la o piata de jumatate de miliard de consumatori, institutii care vor functiona si mai puternic, dupa modelul european”, a spus Leanca, citat intr-un comunicat transmis de Guvernul de la Chisinau.

„Astazi incepe un nou viitor european pentru Republica Moldova si cetatenii sai”, a declarat eurodeputatul Petras Austrevicius, care s-a ocupat de acest dosar. „Nu exista niciun dubiu ca Republica Moldova este o tara europeana si ca face parte din cultura europeana”, a afirmat el in PE, reunit in sesiune plenara la Bruxelles. Acordul votat joi trebuie ratificat de statele membre inainte de a intra in vigoare. Potrivit Guvernului de la Chisinau, Acordul de Asociere a fost ratificat pâna acum de sapte tari membre ale Uniunii Europene: România, Lituania, Letonia, Estonia, Bulgaria, Malta si Slovacia. Decizia PE vine cu doua saptamâni inaintea alegerilor parlamentare din Republica Moldova. De asemenea, Parlamentul European va trimite o delegatie de sapte deputati, condusa de Igor Šoltes (Verzi/ALE, SI) sa observe alegerile parlamentare de la 30 noiembrie din Moldova.

Share our work
PE va ratifica Acordul de Asocieri dintre UE si R. Moldova la mijlocul lunii noiembrie

PE va ratifica Acordul de Asocieri dintre UE si R. Moldova la mijlocul lunii noiembrie

acord asociere UE RMLegislativul de la Bruxelles va ratifica pe 13 noiembrie Acordul de Asociere Republica Moldova – UE, a anuntat presedintele Parlamentului de la Chisinau, Igor Corma dupa o intalnire avuta cu eurodeputatul Serghei Stanishev. Acesta din urma si-a exprimat speranta ca, pe data de 13 noiembrie, Parlamentul European va ratifica Acordul de Asociere cu Republica Moldova cu o majoritate covarsitoare. „Ratificarea Acordului de Asociere de catre Parlamentul European la mijlocul lunii noiembrie este un semnal de sprijin aditional pentru Republica Moldova si pentru cetatenii nostri”, a declarat Igor Corman. Discutiile din cadrul intrevederii au vizat progresele inregistrate de Republica Moldova in apropierea de UE, situatia politica interna in contextul alegerilor parlamentare din noiembrie, importanta continuarii dialogului cu Federatia Rusa, evolutiile din regiune, relateaza Unimedia.info.

„Cetatenii nostri inteleg ca nu exista o alta cale de dezvoltare decat integrarea europeana, iar, dupa alegeri, ne dorim sa avem la guvernare forte politice sanatoase si o majoritate parlamentara proeuropeana, care sa continue cursul de asociere la UE”, a mentionat Presedintele Parlamentului. La randul lor, europarlamentarii, membri ai Grupului Aliantei Progresiste a Socialistilor si Democratilor, au reconfirmat sprijinul pentru Republica Moldova si parcursul sau european. Eurodeputatul bulgar Serghei Stanishev, Presedintele Partidului Socialistilor Europeni si ex-Ministrul Afacerilor Externe al Bulgariei, Kristian Vigenin au subliniat ca vor depune eforturi pentru a obtine sprijin suplimentar pentru Republica Moldova din partea Bulgariei. „Vom incerca sa va ajutam ca, pas cu pas, sa transmiteti mesajul de integrare europeana pe intelesul cetatenilor”, a spus Kristian Vigenin.

Share our work