Georgia, mic dicționar de geopolitică caucaziană

Georgia, mic dicționar de geopolitică caucaziană

Fostul premier georgian Bidzina Ivanişvili, un miliardar care a făcut avere în Rusia şi este considerat ca având o influenţă politică uriaşă, a anunţat recent că revine în prima linie a politicii de la Tbilisi, după doi ani, înaintea alegerilor parlamentare din 2024 din această fostă republică sovietică ce încearcă să scape de dominaţia rusă şi să se apropie de UE. Anunțul oligarhului pro-rus a trezit îngrijorare în cancelariile europene, pe fondul consolidării influenței Moscovei în statutul caucazian.

Situație complicată

Potrivit unui discurs postat online de partidul de guvernământ, Visul Georgian, Bidzina Ivanişvili, care a fondat acest partid în 2012, a spus că revine în politică din cauza situaţiei geopolitice „complicate” şi a ceea ce spune el că este eşecul opoziţiei de a trage guvernul la răspundere.

Se ştie în general că Ivanişvili este cel care trage sforile în guvern, în ciuda faptului că nu a avut nicio funcţie oficială de când a demisionat din funcţia de prim-ministru în 2013.

În discursul său de sâmbătă, el a declarat că se află în contact regulat cu conducerea Georgiei şi a sugerat că va avea un rol activ în campania electorală în calitate de preşedinte de onoare al partidului Visul Georgian pe care l-a fondat.

Partidele de opoziţie îl acuză de mult timp pe Ivanişvili, care a făcut avere în Rusia în anii 1990, de loialitate faţă de Moscova, care încă mai consideră Caucazul de Sud ca fiind în sfera sa de influenţă.

Rusia este totuşi nepopulară în rândul georgienilor obişnuiţi, după ce a sprijinit separatiştii înarmaţi din regiunile separatiste proruse Abhazia şi Osetia de Sud, în anii 1990 şi din nou în 2008.

Atât Visul Georgian, cât şi Ivanişvili neagă orientarea către Rusia şi spun că sunt în favoarea aderării la Uniunea Europeană şi la alianţa militară NATO condusă de SUA.

Georgia, guvernată de partidul lui Ivanişvili, dar care are un şef al statului prooccidental, în persoana preşedintei Salome Zurabişvili, şi-a atins luna trecută obiectivul de lungă durată de a obţine statutul de candidat oficial la UE, chiar dacă Bruxelles-ul şi-a reafirmat cererea de „dezoligarhizare” a politicii georgiene, o expresie despre care se crede în general că se referă la Ivanişvili.

În ultimii ani, guvernul a fost, de asemenea, acuzat de tendinţe autoritare. În martie anul trecut, a încercat să adopte un proiect de lege care sancţionează aşa-numiţii „agenţi străini”, despre care criticii au spus că seamănă cu o lege pe care Kremlinul a folosit-o pentru a zdrobi disidenţa în Rusia. Intenţia guvernului de a adopta această lege a declanşat ample proteste la Tbilisi, susţinute de preşedinta Salome Zurabişvili, iar în cele din urmă guvernul a fost nevoit să renunţe la proiect.

Abhazia, fortăreață rusă

Cincizeci de parlamentari de opoziţie din Georgia s-au adresat, la începutul lunii noiembrie, NATO şi statelor membre ale UE cerând o poziţie unitară în faţa planului Rusiei de a stabili o bază navală permanentă din zona separatistă a Georgiei Abhazia.

Planurile Kremlinului au provocat temeri că baza ar putea târî Georgia, care speră la o aderare la UE, în războiul Rusiei în Ucraina şi ar strica propriile planurile de la Tbilisi privind un port la Marea Neagră.

”Condamnăm unanim şi ferm ocuparea, militarizarea şi alte acţiuni ale Rusiei care ţintesc anexarea regiunilor ocupate din Georgia, care au o nouă exprimare în deschiderea unei baze navale permanente ruseşti în portul Ochamchire”, se arăta în declaraţia parlamentarilor.

Cu câteva săptămâni înainte, liderul de facto al Abhaziei, Aslan Bzhania, a confirmat că a fost semnat un acord cu Kremlinul privind o bază navală permanentă în portul Ochamchire de la Marea Neagră.

Abhazia este recunoscută internaţional ca parte din Georgia, dar s-a aflat sub control rusesc şi al forţelor separatiste din 1990.

Ministerul de Externe din Georgia a condamnat planul Rusiei drept ”o încălcare grosolană a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Georgiei”, deşi autorităţile de la Tbilisi au minimizat semnificaţia bazei navale permanente, considerând că nu este o ameninţare iminentă.

”Chiar dacă încep să construiască baza la Ochamchire, le va lua cel puţin trei ani”, a declarat pentru BBC Nikoloz Samkharadze, şeful Comisiei pentru Relaţii Externe a Georgiei. ”Ne preocupă ameninţările iminente, nu ameninţări care ar putea să apară în viitor”, a afirmat el.

El a spus că guvernul se concentrează mai mult asupra cetăţenilor georgieni ucişi sau răpiţi de forţele ruse în apropierea liniei de ocupaţie care desparte Georgia de teritoriile sale separatiste Abhazia şi Osetia.

”Nu vedem vreo mişcare privind începerea construcţiei la Ochamchire”, a arătat el.

BBC Newsnight and Verify a analizat imaginile satelitare care indică noi dragări şi lucrări de construcţii în port, de la invadarea pe care scară a Ucrainei de către Rusia, în februarie 2022.

Potrivit administraţiei de factor a Abhaziei, lucrările de dragare înseamnă că Ochamchire ar putea găzdui acum nave cargo mai mari, cu un deplasament de până la 13.000 de tone.

Agenţia de spionaj a Ucrainei susţine că lucrările au loc pentru a permite navelor de luptă din flota rusească din Marea Neagră să folosească Ochamchire ca un adăpost.

Dacă Rusia ar folosi Ochamchire pentru a ataca Ucraina sau dacă Ucraina ar alege să ţintească navele de acolo, Georgia ar deveni parte a războiului, afirmă Natia Seskuria de la Institutul Serviciile Regale Unite.

”Dacă Putin vrea ca Georgia să fie implicată sau să fie cumva atrasă în acest război, o va face, dacă este în interesul său şi, din păcate, are toate capabilităţile de a pune presiune pe Georgia”, a spus ea.

Acest lucru nu doar că alimentează temerile georgienilor de a fi târâţi în război, dar există îngrijorări că propriile planuri de la Tbilisi privind un mega-proiect de infrastructură pe coasta Mării Negre ar putea fi afectat.

Interese divergente

Un port din Anaklia este cel mai apropiat oraş din Georgia de Abhazia controlată de ruşi. Proiectul Anaklia este considerat vital pentru impulsionarea comerţului pe aşa-numitul Coridor de Mijloc, cea mai rapidă rută de a livra marfă între Asia şi Europa.

Ruta evită folosirea Rusiei ca intermediar terestru, iar Banca Mondială a estimat că ar putea înjumătăţi timpii de călătorie şi tripla volumul schimburilor până în 2030.

Kremlinul s-a opus mult timp acestui proiect, ca fiind unul al SUA, iar ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a susţinut că submarine militare ale SUA vor putea andoca acolo.

Însă deşi Georgia are o populaţie majoritar pro-UE, guvernarea are o relaţie complexă cu Moscova.

În 2020, guvernul georgian a anulat un contract privind construirea portului, atribuit unui consorţiu susţinut de bănci şi investitori occidentali.

Mamuka Khazaradze, care a condus Consorţiul pentru Dezvoltarea Anaklia iniţial, a afirmat că guvernul de la Tbilisi a subminat dezvoltarea portului pentru a împăca Moscova.

”Cea mai mare problemă pe care o avem cu acest guvern este că serveşte intereselor Rusiei, pentru că nu este interesul Rusiei ca (portul) Anaklia să fie construit”, a spus el. El a menţionat că dovada este baza rusească construită la doar 30 de kilometri în sus pe coasta Mării Negre.

Consorţiul său a chemat Guvernul georgian la arbritraj internaţional.

”Am dragat 5 milioane de metri cubi de nisip, la 11 metri adâncime. Am amplasat 3.500 de kilometri de conducte”, a afirmat Khazaradze, care conduce partidul de opoziţie Lelo.

Guvernul georgian a insistat că planurile privind portul de adâncime vor fi relansate şi că oferta câştigătoare va fi anunţată în scurt timp.

Nikoloz Samkharadze, care conduce Comisia Parlarmentară pentru Relaţii Externe, a afirmat că acuzaţiile că guvernul său este pro-rsu sunt ”absurde”.

”Cum poate un guvern pro-rus să semneze un acord de asociere cu Uniunea Europeană, să obţină un regim fără vize cu Uniunea Europeană şi statutul de candidat la Uniunea Europeană”, a arătat Samkharadze.

Dar, a spus, Tbilisi este obligat să păşească precaut faţă de vecinul de la nord. ”Am avut trei războaie cu Rusia în ultimii 30 de ani. Nu avem umbrela de securitate NATO. Nu avem solidaritatea economică a Uniunii Europene”, a explicat el.

El a sugerat că Rusia foloseşte Ochamchire pentru a ameninţa Georgia pentru ambiţia sa de a adera la UE.

O decizie finală privind oferta Goergiei pentru statutul de candidat la UE este aşteptată de la liderii europeni la summit-ul din decembrie, care va avea loc săptămâna aceasta.

”Ruşii… întotdeauna folosesc cel mai bun moment pentru a submina în primul rând stabilitatea Georgiei şi în al doilea rând drumul Georgiei pentru integrarea europeană”, a spus el.

”Ei încearcă să le arste partenerilor noştri europeni şi america că ei sunt stăpâni în Caucazul de Sud şi că pot face tot ce doresc”, a susţinut el.

Conflict diplomatic

Tbilisi are relații încordate cu Ucraina și R. Moldova pe fondul inaugurării negocierilor cu Uniunea Europeană.

Georgia „aşteaptă scuze” de la preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, şi de la preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, în legătură cu „torturarea” fostului preşedinte al ţării Mihail Saakaşvili, care se află în arest preventiv.

Declaraţia a fost făcută de preşedintele Parlamentului de la Tbilisi, Shalva Papuaşvili, după ce UE a publicat un raport în care se indică faptul că Saakaşvili se află în condiţii „bune”.

Comitetul european pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante a publicat un raport privind condiţiile în care este ţinut Saakaşvili în clinica privată Vivamed din Tbilisi, acolo unde este internat.

În general, condiţiile din clinică au fost evaluate ca fiind „bune”. În acelaşi timp, raportul consemnează că fostul preşedinte georgian „a fost ţinut singur timp de mai multe luni” şi a fost privat de exerciţii fizice în aer liber. De asemenea, în document se indică că acesta se află sub supraveghere video permanentă. „Toţi aceşti factori creează o situaţie deprimantă şi umilitoare care nu este favorabilă îmbunătăţirii stării sale de sănătate”, se arată în raport.

Misiunea care a întocmit raportul a criticat lipsa de date sistematizate privind starea pacienţilor, deoarece constatările fiecărui specialist sunt stocate separat şi astfel este dificil să se obţină o imagine de ansamblu şi o dinamică a stării pacientului. De asemenea, misiunea a menţionat „lipsa unor planuri de tratament cu adevărat individualizate şi a unei abordări integrate”.

În cadrul unei emisiuni televizate, preşedintele Parlamentului de la Tbilisi, Shalva Papuaşvili, a comentat raportul Comitetului. Printre altele, politicianul georgian a declarat că acuzaţiile privind torturarea lui Saakaşvili ar fi false.

„Astăzi am aflat că preşedintele Zelenski a minţit când a acuzat Georgia că l-a torturat pe Saakaşvili, am aflat că preşedinta Sandu a minţit când a acuzat Georgia că l-a torturat pe Saakaşvili. Am aflat că şi legislatorii europeni care au acuzat Georgia că l-a torturat pe Saakaşvili au minţit”, a spus el.

Papuaşvili a subliniat că Georgia „aşteaptă scuze” din partea politicienilor menţionaţi.

După arestul din 2021, starea de sănătate a lui Saakaşvili s-a deteriorat brusc. Din mai 2022, politicianul se află la clinica Vivamed. În timpul audierilor în instanţă, 20 de medici au declarat că Saakaşvili se află într-o stare extrem de gravă. În februarie 2023, s-a raportat că Saakaşvili cântărea 67 kg. Înainte de a fi arestat, acesta cântărea 116 kg în condiţiile în care are înălţimea de 1.95.

La începutul lunii iulie 2023, Mihail Saakaşvili a participat la o audiere în instanţă în format online pentru prima dată din luna februarie şi părea extrem de epuizat.

De-a lungul timpului, Maia Sandu şi Vladimir Zelenski au criticat condiţiile în care este ţinut Saakaşvili, meţionând că acesta este „torturat”. Cei doi şefi de stat au făcut apel, în multiple rânduri, la autorităţile georgiene să îl elibereze imediat pe politician şi să îl trimită în străinătate pentru tratament medical.

Pelerinaj la Beijing

Liderul partidului de guvernământ din Georgia a efectuat recent o vizită de şase zile în China, în contextul în care ţara, care tocmai a obţinut statutul de candidat la aderarea la Uniunea Europeană, încearcă să îşi aprofundeze relaţiile cu Beijingul.

Presa georgiană a relatat că Irakli Kobahidze, preşedintele blocului guvernamental Visul Georgian, s-a întâlnit luni cu şeful Departamentului Internaţional al Partidului Comunist Chinez.

Kobahidze a subliniat necesitatea de a aprofunda relaţiile politice şi economice ale Georgiei cu Beijingul şi de a implementa pe deplin un acord de parteneriat semnat între cele două ţări anul trecut, a relatat agenţia de presă Interpress din Georgia.

China este un investitor important în Georgia, companiile chineze construind în prezent o nouă autostradă care leagă Tbilisi de al doilea oraş al Georgiei, portul Batumi de la Marea Neagră.

Guvernul Georgiei a încercat, în ultimii ani, să combine urmărirea obiectivului său de lungă durată de aderare la Uniunea Europeană cu aprofundarea relaţiilor cu China şi Rusia, cu care UE are legături tensionate.

Tbilisi a refuzat să urmeze ţările occidentale în introducerea de sancţiuni împotriva Rusiei după invazia rusă în Ucraina, iar anul trecut a permis companiilor aeriene ruseşti să-şi reia zborurile directe către Georgia, care fuseseră întrerupte în 2019.

Atunci când a acordat Georgiei statutul de candidat la aderare, în decembrie, UE a spus că, pentru a progresa spre o viitoare aderare, Tbilisi trebuie să îşi alinieze mai mult politica externă cu Bruxelles-ul.

Umbra Kremlinului

Relațiile dintre Rusia și Georgia sunt profund încărcate istoric, datând din perioada în care ambele făceau parte din Imperiul Rus și, ulterior, din Uniunea Sovietică. După prăbușirea Uniunii Sovietice în 1991, Georgia și-a obținut independența, ceea ce a marcat începutul unei noi ere în relațiile ruso-georgiene.

Tensiunile dintre Georgia și regiunile separatiste Abhazia și Osetia de Sud au început în anii 1990, imediat după obținerea independenței Georgiei. Rusia a jucat un rol important în aceste conflicte, oferind sprijin politic și militar separatiștilor.

În august 2008, un conflict major a izbucnit între Rusia și Georgia, centrat pe Osetia de Sud. Conflictul a dus la o deteriorare semnificativă a relațiilor dintre cele două țări și la recunoașterea de către Rusia a independenței Abhaziei și Osetiei de Sud, o mișcare condamnată internațional și considerată ilegală de majoritatea comunității internaționale.

După războiul din 2008, relațiile diplomatice între Rusia și Georgia au fost rupte. Tensiunile politice au rămas ridicate, cu acuzații reciproce și o lipsă de dialog direct.

Diverse organizații internaționale și țări terțe au încercat să medieze și să faciliteze dialogul între cele două părți, dar cu succes limitat.

Rusia a impus embargouri asupra produselor georgiene în diferite perioade, afectând economia Georgiei. Cu toate acestea, unele dintre aceste restricții au fost ridicate în anii următori.

Georgia depinde parțial de Rusia pentru aprovizionarea cu energie, deși a căutat să diversifice sursele sale energetice.

Rusia menține o prezență militară semnificativă în ambele regiuni separatiste, ceea ce este considerat de Georgia o ocupație ilegală. Tensiunile dintre Rusia și Georgia au implicații pentru securitatea regională în Caucaz și pentru relațiile Rusiei cu alte țări din regiune.

Relațiile dintre cele două țări rămân încordate, cu provocări majore în calea normalizării relațiilor.

Eforturile internaționale de mediere, inclusiv de către UE și ONU, sunt cruciale pentru a facilita dialogul și pentru a aborda problemele de securitate.

Relațiile dintre Rusia și Georgia sunt complexe și tensionate, marcate de conflicte istorice și probleme nerezolvate legate de Abhazia și Osetia de Sud. Aceste tensiuni nu doar că afectează direct cele două națiuni, dar au și implicații largi pentru securitatea și stabilitatea în regiunea Caucazului.

În timpul Uniunii Sovietice, Abhazia și Osetia de Sud au avut statutul de regiuni autonome în cadrul Republicii Sovietice Socialiste Georgia. Tensiunile etnice și naționaliste au fost adesea suprimate în această perioadă, dar nu au fost complet eliminate.

În anii care au precedat dezintegrarea Uniunii Sovietice, creșterea sentimentelor naționaliste în Georgia, Abhazia și Osetia de Sud a condus la tensiuni crescute. Aceste regiuni au aspirat la un grad mai mare de autonomie sau independență.

Războiul din Osetia de Sud (1991-1992) a izbucnit între forțele georgiene și separatiștii ossetieni, cu implicarea Rusiei în sprijinirea Osetiei de Sud. Războiul a dus la un armistițiu precar și la crearea unei zone tampon monitorizate de forțe de menținere a păcii, majoritatea ruse.

Războiul din Abhazia (1992-1993) tensiunile dintre separatiști și guvernul georgian au escaladat în conflict armat. Abhazia a obținut controlul efectiv asupra teritoriului său, cu sprijinul Rusiei, iar conflictul a generat un val masiv de refugiați și a lăsat probleme nerezolvate de securitate și drepturi umane.

Tensiunile acumulate au erupt din nou în august 2008, când un conflict pe scară largă a izbucnit între Rusia și Georgia, concentrat în principal în Osetia de Sud. Conflictul a durat doar câteva zile, dar a avut consecințe profunde.

În urma conflictului, Rusia a recunoscut Abhazia și Osetia de Sud ca state independente, un pas care a fost condamnat de comunitatea internațională și văzut de Georgia ca o ocupare ilegală a teritoriului său.

Ambele regiuni rămân de facto independente de Georgia, cu o prezență militară și economică semnificativă a Rusiei. Această situație a creat o linie de conflict înghețat în Caucaz.

Conflictele din Abhazia și Osetia de Sud sunt văzute într-un context mai larg al influenței și ambițiilor Rusiei în regiune, afectând dinamica de securitate regională în Caucaz și relațiile Rusiei cu statele occidentale.

Eforturile de mediere conduse de UE, OSCE și ONU au avut loc, dar fără o soluție definitivă. Aceste eforturi includ discuții în formatul Geneva și monitorizarea situației de către misiuni internaționale.

Diferențele profunde între părți, statutul internațional nerezolvat al regiunilor și prezența militară a Rusiei complică eforturile de rezolvare a conflictelor.

Conflictele separatiste din Abhazia și Osetia de Sud rămân printre cele mai presante probleme de securitate și politice din Georgia și Caucaz. Acestea reflectă nu doar disputele locale, ci și tensiunile mai largi între Rusia și Occident, precum și problemele complexe de securitate din regiune. Rezolvarea pașnică și durabilă a acestor conflicte necesită o abordare cuprinzătoare, implicarea continuă a comunității internaționale și un dialog deschis între toate părțile implicate.

Axa Erevan-Tbilisi

Georgia și Armenia sunt două dintre cele mai vechi națiuni creștine din lume, cu o istorie profundă și interconectată. Aceste țări au avut perioade de conflict, dar și de cooperare de-a lungul istoriei lor milenare. Cu toate acestea, există diferențe culturale și lingvistice semnificative între cele două.

Relațiile economice dintre Georgia și Armenia sunt importante, deoarece Georgia servește ca un coridor de tranzit vital pentru Armenia, care este o țară fără ieșire la mare. Importurile și exporturile armenești trec adesea prin porturile georgiene de la Marea Neagră. De asemenea, Georgia este un partener comercial semnificativ pentru Armenia.

Deși nu există dispute teritoriale majore între cele două națiuni, situația din regiunile separatiste georgiene, Abhazia și Osetia de Sud, precum și conflictul din Nagorno-Karabakh, influențează relațiile bilaterale. De exemplu, pozițiile diferite față de aceste conflicte pot crea tensiuni sau neînțelegeri.

Atât Georgia cât și Armenia sunt influențate de relațiile lor cu puterile regionale majore – Rusia, Uniunea Europeană și SUA. Georgia are o orientare pro-occidentală mai puternică, căutând aderarea la NATO și UE, în timp ce Armenia are legături mai strânse cu Rusia, fiind membră a Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO).

Există, de asemenea, domenii de cooperare activă, inclusiv în energie, transport și securitate. Proiectele de infrastructură, cum ar fi conductele de gaz și petrol și rețelele de transport, sunt vitale pentru ambele țări.

Există, de asemenea, un schimb cultural și educațional între cele două țări, cu comunități minoritare armene în Georgia și comunități minoritare georgiene în Armenia.

Relația dintre Georgia și Armenia este una de vecinătate cu aspecte atât de cooperare, cât și de tensiune, influențată de contextul istoric, economic și geopolitic.

Georgia-Azerbaidjan, interese comune

Georgia și Azerbaidjan sunt vecini cu o istorie lungă și interconectată. Ambele au fost parte a Imperiului Rus și apoi a Uniunii Sovietice, ceea ce a influențat semnificativ relațiile lor actuale.

Ambele țări sunt caracterizate de diversitate etnică și culturală. Există minorități azerbaidjaneze în Georgia și minorități georgiene în Azerbaidjan, care contribuie la legăturile bilaterale.

Economia reprezintă un punct forte al relațiilor bilaterale. Azerbaidjanul este unul dintre cei mai importanți parteneri economici ai Georgiei, contribuind substanțial la economia georgiană prin investiții și comerț.

Azerbaidjan, bogat în resurse de petrol și gaze, este o sursă vitală de energie pentru Georgia. Proiectele energetice, cum ar fi conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan și Baku-Tbilisi-Erzurum, sunt esențiale în relația bilaterală și au un impact regional semnificativ.

Ambele țări se confruntă cu provocări de securitate, inclusiv conflicte înghețate și tensiuni regionale. Cooperarea în domeniul securității este crucială pentru stabilitatea regională. Tbilisi a menționat că nu va folosi precedentul din Nagorno-Karabach pentru rezolvarea diferendelor separatiste din Abhazia și Oseția de Sud.

Georgia și Azerbaidjan împărtășesc interese similare în ceea ce privește reducerea influenței rusești și integrarea în structuri euro-atlantice. Cu toate acestea, abordările lor pot diferi, Azerbaidjanul menținând o politică externă mai echilibrată între Rusia și Occident.

Georgia și Azerbaidjan sunt legate prin mai multe coridoare de transport importante, care nu doar că facilitează comerțul bilateral, dar sunt și vitale pentru conectivitatea regională cu Europa și Asia Centrală.

Proiectele de infrastructură, cum ar fi calea ferată Baku-Tbilisi-Kars, subliniază importanța strategică a relației și potențialul de creștere economică.

Există un schimb cultural și educațional continuu între cele două țări, care ajută la consolidarea înțelegerii și amiciției reciproce. Relațiile intercomunitare între diasporele georgiene și azerbaidjaneze joacă un rol în promovarea legăturilor bilaterale.

Relațiile dintre cele două țări nu sunt lipsite de provocări, inclusiv diferențe în abordarea conflictelor regionale și în politica externă.

Viitorul relației dintre Georgia și Azerbaidjan depinde de evoluțiile politice interne și externe, precum și de capacitatea lor de a naviga într-un peisaj geopolitic complex.

Relația bilaterală dintre Georgia și Azerbaidjan este complexă, implicând cooperare strânsă în domenii precum economia, securitatea, și infrastructura. Cu toate acestea, există provocări și diferențe care necesită gestionare atentă. Continuarea colaborării și menținerea unui dialog deschis vor fi esențiale pentru asigurarea stabilității și prosperității în regiune.

Visul european

De la obținerea independenței în 1991, Georgia a urmărit o politică externă orientată spre Vest, cu scopul de a se integra în structurile euro-atlantice. Relațiile cu UE au început să se intensifice în anii 2000, odată cu implementarea mai multor programe și inițiative europene.

Republica Georgia este membră a Parteneriatului Estic al UE din 2009, ceea ce a reprezentat un pas important în consolidarea relațiilor bilaterale și în promovarea reformelor democratice și economice în Georgia.

Un moment cheie în relațiile UE-Georgia a fost semnarea Acordului de Asociere în 2014, inclusiv crearea unei Zone de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA). Acest acord a accelerat integrarea economică și politică a Georgiei cu UE.

UE sprijină activ reformele în Georgia, în domenii precum justiția, drepturile omului, buna guvernare și lupta împotriva corupției, ca parte a procesului de apropiere.

Acordul DCFTA a facilitat creșterea semnificativă a comerțului bilateral. UE este unul dintre cei mai mari parteneri comerciali ai Georgiei, iar investițiile europene joacă un rol major în economia georgiană.

UE oferă asistență financiară Georgiei sub formă de granturi și împrumuturi, destinată reformelor economice și sociale, dezvoltării infrastructurii și altor proiecte importante.

Blocul comunitar susține suveranitatea și integritatea teritorială a Georgiei și a jucat un rol activ în gestionarea conflictului din Abhazia și Osetia de Sud, inclusiv prin misiunea de monitorizare a UE în Georgia (EUMM).

UE și Georgia colaborează în lupta împotriva terorismului, criminalității organizate și în gestionarea migrației.

Din 2017, cetățenii georgieni beneficiază de călătorii fără vize în spațiul Schengen, ceea ce a facilitat schimburile culturale, educaționale și de afaceri.

Programe precum Erasmus+ și Europa Creativă promovează schimburile educaționale și culturale între UE și Georgia.

Reformele necesare pentru alinierea la standardele UE sunt complexe și necesită eforturi considerabile. De asemenea, economia georgiană se confruntă cu provocări structurale care necesită atenție.

Deși Georgia aspiră la aderarea la UE, acest proces este de lungă durată și depinde de îndeplinirea criteriilor stricte de aderare și de evoluțiile politice din UE.

Relația dintre UE și Georgia este caracterizată de cooperare strânsă și de un angajament reciproc pentru integrare politică și economică. Cu toate acestea, drumul către integrarea deplină în UE este complex și necesită reforme continue și eforturi de adaptare din partea Georgiei. UE rămâne un partener vital pentru Georgia în calea sa către stabilitate, prosperitate și integrare europeană.

Lungul drum spre NATO

De la obținerea independenței în 1991, Georgia a arătat un interes crescut pentru a se alinia cu structurile occidentale de securitate, în special cu NATO.

Relațiile formale între Georgia și NATO au început în 1994, când Georgia s-a alăturat Programului Parteneriatului pentru Pace al NATO.

În 2002, Georgia a declarat obiectivul său de a adera la NATO. Ulterior, în 2004, a fost lansat Planul Individual de Acțiune privind Parteneriatul (IPAP) cu NATO.

NATO a oferit asistență semnificativă Georgiei în reformarea și modernizarea forțelor sale armate și structurilor de securitate.

A fost un moment crucial, când liderii NATO au convenit că Georgia va deveni membră a NATO. Totuși, nu i s-a oferit un MAP, un pas considerat esențial pentru aderare.

După conflictul ruso-georgian din 2008, NATO a intensificat sprijinul pentru Georgia, deși fără a oferi o cale clară către aderare.

Georgia a fost unul dintre cei mai mari contributori non-NATO la misiunile NATO, inclusiv în Afganistan. NATO și Georgia desfășoară regulat exerciții militare comune, demonstrând compatibilitatea crescută între forțele georgiene și cele ale NATO.

Integrarea în NATO este susținută de majoritatea populației georgiene și este un obiectiv cheie al politicii externe a Georgiei.

Opoziția fermă a Rusiei față de extinderea NATO către Georgia constituie un obstacol major. Conflictul din Abhazia și Osetia de Sud, și recunoașterea de către Rusia a independenței acestor regiuni, complică și mai mult situația.

Lansat în 2014, acesta include o serie de inițiative menite să întărească securitatea Georgiei și să îmbunătățească interoperabilitatea cu forțele NATO.

Inaugurat în 2015, centrul joacă un rol crucial în îmbunătățirea capacităților de apărare ale Georgiei și în promovarea standardelor NATO.

Deși Georgia a făcut progrese semnificative în alinierea cu standardele NATO, calea sa către aderarea deplină rămâne incertă, în mare parte din cauza preocupărilor de securitate regională și a opoziției Rusiei.

Georgia continuă să implementeze reforme în domeniul apărării și securității pentru a se alinia mai strâns cu NATO.

Relația dintre NATO și Georgia este caracterizată de cooperare strânsă și angajament reciproc, cu Georgia căutând activ să se apropie de standardele NATO și să contribuie la misiunile sale. Cu toate acestea, provocările geopolitice și regionale fac ca perspectiva aderării depline a Georgiei la NATO să rămână complexă și incertă. Continuarea dialogului și cooperării, împreună cu angajamentul Georgiei pentru reforme, sunt esențiale pentru viitorul acestei relații.

Turcia, aliat ori protector

Relațiile dintre Georgia și Turcia datează de secole, având în vedere proximitatea geografică și istorică. După prăbușirea Uniunii Sovietice și obținerea independenței Georgiei în 1991, relațiile bilaterale au început să se dezvolte rapid.

Relațiile politice dintre Georgia și Turcia sunt strânse, cu dialog regulat la niveluri înalte. Turcia a fost una dintre primele țări care a recunoscut independența Georgiei și susține integritatea teritorială și suveranitatea Georgiei.

Ambele țări colaborează în chestiuni regionale, inclusiv în ceea ce privește securitatea și stabilitatea în Caucaz.

Turcia este unul dintre principalii parteneri comerciali ai Georgiei. Comerțul bilateral a crescut constant, iar Turcia este un investitor major în economia georgiană, inclusiv în sectoarele energiei, infrastructurii și turismului.

Existența unei zone de liber schimb între cele două țări facilitează comerțul și investițiile reciproce.

Georgia și Turcia colaborează în proiecte energetice majore, cum ar fi conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan și Baku-Tbilisi-Erzurum, care sunt vitale pentru securitatea energetică a regiunii și pentru exporturile de energie din Caucaz către Europa.

Cooperarea în domeniul infrastructurii, inclusiv în dezvoltarea coridoarelor de transport care leagă Asia Centrală și Europa prin Georgia și Turcia, este un alt pilon important al relației.

Georgia și Turcia cooperează în domeniul securității, inclusiv în lupta împotriva terorismului, a traficului de droguri și a criminalității organizate.

Există, de asemenea, exerciții militare comune și colaborare în domeniul apărării, cu Turcia oferind sprijin pentru modernizarea forțelor armate georgiene.

Relațiile culturale și educaționale sunt promovate prin programe de schimb și inițiative culturale. Există o comunitate considerabilă de georgieni în Turcia și de turci în Georgia, ceea ce facilitează legăturile interpersonale și culturale.

Există unele sensibilități, inclusiv chestiuni legate de minorități etnice și istorice. Cu toate acestea, acestea sunt gestionate prin dialog și cooperare.

Poziția geostrategică a Georgiei, situată între Rusia și Turcia, și aspirațiile sale euro-atlantice, necesită o diplomație echilibrată în relația cu Turcia.

Relația dintre Georgia și Turcia are o complexitate aparte, caracterizată de legături politice, economice și culturale puternice. Cooperarea bilaterală, în special în domeniile comerțului, energiei, securității și infrastructurii, este un element esențial pentru stabilitatea și prosperitatea regiunii.

Share our work
Împiedică crearea bazei navale ruse din Abhazia aderarea Georgiei la structurile occidentale?

Împiedică crearea bazei navale ruse din Abhazia aderarea Georgiei la structurile occidentale?

Vineri, 12 ianuarie 2024, agenția de știri de stat rusă RIA, citată de Consiliul de securitate al Abhaziei, a relatat că baza navală rusă din Ochamchire, Abhazia, ar putea deveni operațională în 2024, citându-l pe secretarul Consiliului de Securitate al Abhaziei, Serghei Shamba.

Autoritățile ruse și abhaze au convenit în octombrie 2023 că Rusia ar putea deschide o bază navală permanentă în orașul Ochamchire dar proiectul este amânat de aproape 15 ani deoarece baza este încă neconstruită, în ciuda termenului optimist de dare în funcțiune.

Abhazia este un teritoriu recunoscut internațional al Georgiei, dar se află sub controlul forțelor separatiste aliniate Rusiei încă din anii 1990. În 2008, Rusia și Georgia au purtat un scurt război când Tbilisi s-a ciocnit cu o altă regiune separatistă din Osetia de Sud, ceea ce a dus la o intervenție rusă pentru apărarea separatiștilor. Planurile pentru crearea unei baze navale la Ochamchire, un orășel de 5.000 de locuitori, sunt încă din 2009, când Rusia și-a anunțat interesul iar realizarea acesteia devine, în 2024, un punct de foc în rivalitatea Marilor Puteri care luptă pentru influență în Marea Neagră și Caucaz.

Rusia a început lucrări de dragare la Ochamchire acum câțiva ani pentru a putea fi staționate nave mai mici, inclusiv corvete purtătoare de rachete care sunt folosite pentru a lovi ținte în interiorul Ucrainei. Cu toate acestea, portul nu are adâncimea necesară pentru a primi navele mari. Dacă crucișătoarele cu rachete ale marinei ruse ar fi staționate permanent în Ochamchire, importanța tactică a coastei ocupate a Georgiei ar crește considerabil.

Din punct de vedere economic și geopolitic, militarizarea portului Ochamchire ar putea fi fatală mai ales pentru planurile privind construirea portului de adâncime georgian Anaklia care este proiectat și finanțat de UE. Acest port este proiectat să aducă Georgia în centrul competiției globale pentru rute comerciale și infrastructură. Argumentul construirii sale își dovedește importanța geo-economică pe fondul redefinirii rutelor de comerț internațional, ca urmare a sancțiunilor aplicate Rusiei. Anaklia este ​​parte a așa-numitului Coridor de Mijloc, rută ce leagă China și țările din Asia Centrală cu Europa, prin Georgia și Azerbaidjan și are scopul de a livra mărfuri între Asia și Europa. Se estimează că acest traseu că ar putea înjumătăți timpii de călătorie și ar putea tripla volumele comerciale până în 2030.

Coridorul de Mijloc este proiectat de Occident să ocolească teritoriul Rusiei și concurează cu Inițiativa „Belt and Road” (BRI) a Chinei iar acest aspect generează un răspuns din partea Moscovei. Revenind la portul Anaklia, Kremlinul s-a opus de mult timp acestui proiect susținut de o companie americană, ministrul de externe Serghei Lavrov fiind îngrijorat că submarinele marinei americane ar putea andoca acolo. Nu doar riscul unei prezențe americane irită Moscova. Construirea unui port la Marea Neagră sau oricare ar concura cu propriul său port din Novorossiisk, situat câteva sute de kilometri în nord, este un motiv să depună eforturi pentru a-l bloca.

Federația Rusă aduce intenționat în coasta Georgiei un factor de risc prin construirea acestui port de la Ochamchire deoarece avansul UE și NATO în Caucaz este de neacceptat.

Succesul proiectului Anaklia ajută mult Georgia către reorientarea spre Occident, prin integrarea în Uniunea Europeană, deoarece ar deține un port de interes aflat în circuitul fluxurilor comerciale occidentale. Eșecul acestui proiect ajută, însă, mult la rămânerea Tbilisi-ului în legături mai strânse cu Rusia și China, întrucât o lipsește de acest obiectiv economic strategic în planurile euro-americane.

În contextul războiului din Ucraina, dacă infrastructura noului port ar fi folosită pentru a lovi teritoriul ucrainean, riposta Kievului ar face din această bază o țintă legitimă dar, mai grav, ar aduce conflictul pe pe teritoriul georgian. O țară cu risc de a fi implicată în conflicte militare nu este atât de dezirabilă în construcția comunitară și NATO, Ucraina fiind un exemplu clasic.

Până acum, Georgia a făcut față provocărilor de securitate generate de invazia Ucrainei de către Rusia. Cu toate acestea, evoluția imprevizibil a războiului îi expune pe georgieni de a rămâne prinși în schimburile de lovituri deoarece Rusia își folosește din plin capetele de pod ale conflictelor înghețate pe care le-a păstrat pentru vremuri dificile.

Share our work
2024: Georgia rămâne sub umbra Kremlinului

2024: Georgia rămâne sub umbra Kremlinului

Recenta decizie prin care Georgia a obţinut statutul de ţară candidată la aderarea la UE este o recunoaștere a intereselor strategice ale Uniunii Europene în Caucaz.

Preşedinta prooccidentală a Georgiei, Salomé Zourabichvili, a menționat că această recunoaștere „marchează o etapă imensă pentru Georgia şi familia noastră europeană”. „Voinţa de neclintit a poporului georgian a fost exprimată”, a estimat şefa statului din Caucaz.

Amenințarea separatismului pro-rus în Abhazia și Oseția de Sud și vecinătătatea geografică imediată cu Federația Rusă reprezintă provocări imense pentru Tbilisi, pe fondul consolidării armatei ruse și continuarea războiului din Ucraina.

Război geopolitic

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a anunţat că UE va acorda statutul de ţară-candidată Georgiei şi va declanşa negocierile de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, în prima zi a summitului Celor 27.
Aceste ţări au cerut să adere la UE la puţin timp după începerea invaziei ruse în Ucraina, în 2022, văzând în acest demers obţinerea unei protecţii indispensabile faţă de Moscova.
O astfel de îngrijorare are şi Georgia, fostă republică sovietică care a fost invadată de trupele ruse în 2008.
În iunie 2022, UE a acordat statutul de ţară-candidată numai Ucrainei şi Republicii Moldova şi a cerut Georgiei să efectueze reforme judiciare şi electorale, mai multă libertate pentru presă şi mai puţină putere pentru oligarhi.
În luna noiembrie, Comisia Europeană le-a recomandat liderilor UE să acorde Georgiei statutul de candidat oficial, cu condiţia ca guvernul de la Tbilisi să angajeze reforme.
Aderarea la Uniunea Europeană este înscrisă în constituţia georgiană şi susţinută, potrivit sondajelor, de circa 80% din populaţia sa.

Georgia trebuie să adere la Uniunea Europeană pentru a exista ca stat independent din cauza ameninţării ruseşti, a declarat pentru AFP fostul său preşedinte încarcerat, Mihail Saakaşvili, care a condus ţara în timpul războiului scurt cu Moscova din 2008.
Pentru Tbilisi, aderarea la UE este o „chestiune de supravieţuire”, a declarat Saakaşvili, în vârstă de 55 de ani, într-un răspuns scris trimis AFP de reprezentantul său, cu câteva ore înainte de anunţarea obţinerii acestui statut.
Mihail Saakaşvili, preşedintele pro-occidental al acestei ţări din Caucaz din 2004 până în 2013, este închis din 2021 pentru un caz de abuz de putere pe care îl contestă. Deşi aflat în detenţie, el rămâne principala figură a opoziţiei georgiene.
„Georgia, ca stat independent, ar putea dispărea dacă rămâne sau este lăsată într-o zonă gri” la uşa UE, a afirmat el, subliniind ameninţarea reprezentată de Rusia vecină, susţinătoarea a două teritorii separatiste, Osetia de Sud şi Abhazia, a căror independenţă a recunoscut-o la sfârşitul războiului din 2008 şi unde are baze militare.
Georgia, care a fost anexată de Rusia în secolul al XIX-lea şi din nou în 1921 de bolşevici, a fost invadată ultima dată de trupele ruseşti în august 2008, sub Saakaşvili, într-un război de cinci zile.

Probleme interne

Această ultimă invazie este punctul culminant al tensiunilor cu Moscova, o putere regională deranjată pe apropierea Tbilisiului de Occident. Mulţi georgieni văd aderarea la UE ca fiind protecţia supremă împotriva agresiunii ruseşti.

Potrivit lui Saakaşvili, principalul obstacol în calea europeană a Georgiei este regresul democratic al partidului de guvernământ Visul Georgian, care de ani de zile face echilibristică între Occident şi Rusia.
Partidul a fost fondat de oligarhul Bidzina Ivanişvili, care şi-a făcut averea în Rusia şi este suspectat de complicitate cu Kremlinul.
„Un oligarh rus a preluat statul”, a spus Saakaşvili, adăugând că „toate instituţiile statului sunt controlate de el şi influenţate de Rusia prin el”.
Autorităţile georgiene resping aceste acuzaţii şi reamintesc că obiectivul aderării la Uniunea Europeană şi NATO – susţinut de aproximativ 80% din populaţie, conform sondajelor – a fost înscris în Constituţia ţării sub guvernarea partidului Visul Georgian.
Integrarea Georgiei în UE ar fi o „înfrângere pentru (Vladimir) Putin” şi ar însemna că Europa intră în „ceea ce a fost considerat în mod tradiţional curtea din spate a Rusiei”, a spus Saakaşvili.
„Dacă vrem ca Europa să aibă un viitor, Putin trebuie să piardă”, a adăugat el.
Saakaşvili a fost arestat în 2021, la întoarcerea sa din exilul din Ucraina, unde a urmat o a doua carieră politică şi a fost guvernator al regiunii strategice Odesa şi apoi consilier al preşedintelui Volodimir Zelenski.
În 2018, un tribunal georgian l-a condamnat în absenţă la şase ani de închisoare pentru abuz de putere, acuzaţii despre care ONG-urile pentru drepturile omului spun că sunt motivate politic.
El susţine că a fost supus relelor tratamente în închisoare, iar medicii şi-au exprimat îngrijorări serioase cu privire la sănătatea sa de la greva foamei de 50 de zile pe care a urmat-o în 2022.

Umbra rusă

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat, marţi, Rusia pentru arestarea şi detenţia ilegală a doi georgieni în Abhazia, regiune separatistă pro-rusă din Georgia. Această decizie repune pe tapet controlul absolut exercitat de Federația Rusă în aceste regiuni.
CEDO a decis în unanimitate că Rusia este vinovată pentru încălcări ale Convenţiei europene privind drepturile omului, printre care dreptul la libertate şi dreptul la un proces echitabil.
Cei doi reclamanţi sunt doi georgieni cu vârste de 40 şi 50 de ani. Ei au fost arestaţi în martie 2012 la domiciliul unuia dintre ei, în staul Tagiloni din regiunea Abhazia. În casa respectivă au fost găsite două grenade şi un cuţit de vânătoare.
Cei doi au fost condamnaţi pentru spionaj la 11,5 ani de închisoare (pentru cel mai tânăr) şi la 13 ani de închisoare (pentru cel mai în vârstă).
Ei afirmă că mărturiile le-au fost luate sub tortură, fiind supuşi bătăilor şi simulării înecului. Unul dintre reclamanţi a fost ameninţat că va fi violat, iar celălalt a fost supus unei simulări de strangulare.
Un război scurt, dar sângeros a opus Rusia şi Georgia în 2008, pe fondul tensiunilor legate de dorinţa georgienilor de apropiere de Occident. La finalul acelui conflict, Moscova a recunoscut independenţa Abhaziei şi Osetiei de Sud, două teritorii separatiste din nordul Georgiei.
CEDO estimează că Rusia exercita un control efectiv continuu asupra zonei unde s-au petrecut faptele raportate de cei doi reclamanţi, ceea ce relevă jurisdicţia rusă.
Instanţa europeană a condamnat Rusia la plata a câte 16.000 de euro despăgubiri morale.
CEDO este organism al Consiliului Europei, for ce reuneşte 46 de ţări şi din care Rusia a fost exclusă anul trecut după invadarea Ucrainei. CEDO consideră că deciziile sale continuă să se aplice Rusiei pentru fapte anterioare excluderii sale, chiar dacă ţara nu mai face parte din CEDO, o interpretare respinsă însă de Moscova.

Amenințare cu tâlc

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat că Armenia trebuie să înţeleagă că aprofundarea cooperării cu NATO îi afectează suveranitatea, într-un interviu publicat de agenţia oficială rusă TASS. Aceste amenințări au fost bine înțelese la Tbilisi, autoritățile georgiene precizând în mod accentuat că țara nu vrea să adere la NATO.

„Am încredere că la Erevan sunt conştienţi că aprofundarea interacţiunii cu Alianţa (Atlantică) duce la pierderea suveranităţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale”, a avertizat şeful diplomaţiei ruse.
El a amintit că în acest an Armenia a participat la zeci de activităţi ale NATO, a continuat să îşi modernizeze forţele armate conform standardelor Alianţei şi armata sa se pregăteşte în mai multe ţări din blocul nord-atlantic.
„Acest lucru nu poate să nu ne îngrijoreze. Le-am spus în repetate rânduri colegilor armeni că adevăratul obiectiv al NATO este să-şi consolideze poziţiile în regiune şi să creeze condiţii pentru manipulare conform formulei ‘dezbină şi stăpâneşte'”, a adăugat Lavrov.
Ministrul rus a subliniat că Armenia se confruntă în prezent cu o serie întreagă de provocări pe care nu le va putea rezolva cu ajutorul Occidentului.
„Spre deosebire de Rusia, Statele Unite şi Uniunea Europeană nu caută să aducă pacea în republică (Armenia) sau în Caucazul de Sud în general”, a susţinut el.
Potrivit lui Lavrov, obiectivul Occidentului este „de a crea un nou focar de tensiune după cele din Balcani, Orientul Mijlociu şi Ucraina”.

Amenințare militară

Ministrul de externe rus a subliniat că Moscova consideră „dăunătoare” raţionamentele din Armenia cu privire la oportunitatea menţinerii celei de-a 102-a baze militare ruse pe teritoriul republicii.
„Acordul privind amplasarea sa acolo a fost semnat la 16 martie 1995 şi a avut la bază în principal interesele naţionale şi obiectivul comun al statelor noastre de a consolida stabilitatea în Caucazul de Sud”, a amintit el.
Militarii ruşi – a subliniat Lavrov – „sunt un element cheie pentru garantarea păcii în această regiune”.
Lavrov a exprimat convingerea Moscovei că „dificultăţile” din relaţiile ruso-armene sunt „de natură tranzitorie” şi că „vor fi depăşite dacă există voinţă politică”.

Mass-media rusă a reluat o declarație a vicepreşedintele Consiliului Securităţii Rusiei, Dmitri Medvedev, care a menționat că o jumătate de milion de persoane s-au înrolat pe bază de contract în armata rusă în cursul anului 2023.
„Vreau să vă informez că, începând cu 1 ianuarie 2023, jumătate de milion de oameni s-au înrolat în armată ca militari profesionişti”, a scris Medvedev pe Telegram.
Portalul RBC, care citează un raport al Forţelor Armate ruse, a menţionat că în prezent armata rusă are în total 640.000 de persoane cu contracte profesionale.
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat la 14 decembrie că zilnic circa 1.500 de oameni au semnat contracte cu armata.
În septembrie 2022, Putin a mobilizat 300.000 de rezervişti pentru a lupta în Ucraina.
Această mobilizare parţială a provocat exodul a sute de mii de ruşi de vârstă militară, care au emigrat mai ales în ţările vecine precum Kazahstan sau Georgia.
Având în vedere nepopularitatea măsurii, Moscova a decis să mizeze pe oferirea de contracte profesionale atractive ruşilor şi imigranţilor din spaţiul post-sovietic, pe lângă recruţii care efectuează serviciul militar obligatoriu.

Precedentul Adjaria

Adjaria este o regiune autonomă din sud-vestul Georgiei, situată la Marea Neagră.

La începutul anilor 1990, în timpul destrămării Uniunii Sovietice, Georgia a devenit independentă. În această perioadă, Adjaria, sub conducerea lui Aslan Abashidze, a devenit o regiune autonomă cu un grad ridicat de autonomie și cu propriile structuri guvernamentale.

Aslan Abashidze a condus Adjaria cu o mână de fier și a menținut o putere considerabilă în regiune. El a avut tendința de a se distanța de Tbilisi, capitala Georgiei, și de a-și consolida propriile puteri în Adjaria, folosind sprijinul rus.

Relația tensionată dintre Abashidze și guvernul central georgian s-a intensificat odată cu schimbările politice și reformele pro-democratice din Georgia în urma Revoluției Trandafirilor din 2003.

În noiembrie 2003, în Georgia a avut loc Revoluția Trandafirilor, determinând demisia președintelui Eduard Șevardnadze. A fost succedat de liderul opoziției, Mihail Saakașvili, care a promovat reforme democratice și a început să consolideze controlul asupra întregii țări. În urma acestor schimbări politice, relațiile dintre Tbilisi și Adjaria s-au tensionat.

La începutul anului 2004, pe fondul îngrijorărilor cu privire la politica separatistă a lui Abashidze și la nivelul ridicat de autonomie pe care și-l asigurase în Adjaria, tensionările au escaladat. Saakașvili a început să exercite presiuni asupra lui Abashidze pentru a-și aduce regiunea sub controlul guvernului central.

În februarie 2004, Mihail Saakașvili a vizitat Adjaria și a încercat să negocieze cu Abashidze. Cu toate acestea, negocierile au eșuat, iar la 14 martie 2004, trupele georgiene au intrat în Adjaria. Abashidze a fugit în Rusia, iar controlul asupra regiunii a fost restaurat de către guvernul central georgian.

După revenirea sub controlul georgian, Adjaria a fost reintegrată în structurile statale ale Georgiei. Regiunea a beneficiat de investiții și eforturi de dezvoltare pentru a consolida legăturile economice și sociale cu restul țării.

Revenirea Adjariei sub controlul Georgiei a fost un pas semnificativ în procesul de consolidare a integrității teritoriale a Georgiei și în eforturile de a construi o națiune unită.

Baricada abhază

Relația dintre Abhazia și Rusia este una complexă și controversată, caracterizată de interacțiuni diplomatice, sprijin politic și militar din partea Rusiei, precum și de o recunoaștere unilaterală a independenței Abhaziei de către Rusia.

Un moment crucial în relația dintre Abhazia și Rusia a fost Războiul Abhaz din 1992-1993 împotriva Georgiei. Abhazia, o regiune autonomă a Georgiei, a declarat independența, ceea ce a dus la un conflict militar sângeros. Rusia a jucat un rol semnificativ în sprijinul Abhaziei, furnizând asistență militară și logistică.

După războiul din 1992-1993, Rusia a menținut o prezență militară în Abhazia, contribuind la stabilizarea regiunii și oferind sprijin economic. Aceasta a inclus furnizarea de asistență financiară, ajutor umanitar și investiții în infrastructura abhază.

În august 2008, în urma Războiului Ruso-Georgian, Rusia a recunoscut oficial independența Abhaziei, alături de Osetia de Sud, o altă regiune separatistă din Georgia. Această mișcare a fost respinsă de comunitatea internațională și majoritatea țărilor, inclusiv de către Georgia.

După recunoașterea independenței, Rusia și Abhazia au semnat mai multe acorduri bilaterale, inclusiv în domeniul securității, economiei și cooperării culturale. Rusia a furnizat sprijin financiar semnificativ și a investit în proiecte de infrastructură în Abhazia.

Relația dintre Abhazia și Rusia este caracterizată și de o puternică dependență economică și politică a Abhaziei față de Rusia. Această dependență a stârnit critici din partea comunității internaționale, care susține că aceasta subminează integritatea teritorială a Georgiei.

Există dezbateri asupra gradului real de suveranitate pe care Abhazia îl are în cadrul relației cu Rusia. Marea parte a comunității internaționale continuă să considere Abhazia ca parte integrantă a Georgiei, iar sprijinul rus pentru independența acestei regiuni alimentează tensiunile în regiune.

Relația dintre Abhazia și Rusia rămâne un subiect sensibil și complex, cu implicații semnificative pentru stabilitatea în regiunea Mării Negre. Este important de menționat că perspectivele și dinamica relației pot evolua odată cu schimbările geopolitice și evenimentele internaționale.

Oseția de Sud, tot mai aproape de Rusia

Relația dintre Rusia și Osetia de Sud a fost influențată în mod semnificativ de evenimentele din Războiul din 2008 dintre Rusia și Georgia, care a implicat conflicte în regiunile separatiste Osetia de Sud și Abhazia.

Războiul din 2008 dintre Rusia și Georgia a avut ca principal teatru de luptă regiunile separatiste Osetia de Sud și Abhazia. Conflictul a izbucnit în contextul tensiunilor dintre Georgia și separatiștii osetini, susținuți de Rusia. În urma luptelor, Rusia a intervenit militar în sprijinul Osetiei de Sud, iar acest lucru a dus la o escaladare a conflictului și la recunoașterea ulterioară a independenței Osetiei de Sud de către Rusia.

La scurt timp după conflict, în august 2008, Rusia a recunoscut oficial independența Osetiei de Sud, ca răspuns la acțiunile Georgiei. Această mișcare a fost criticată pe scară largă de comunitatea internațională, iar majoritatea țărilor nu recunosc Osetia de Sud ca stat independent.

După recunoașterea independenței, Rusia a menținut o prezență militară semnificativă în Osetia de Sud, inclusiv staționarea trupelor și asigurarea securității. Aceasta a consolidat dependența Osetiei de Sud față de Rusia în ceea ce privește securitatea și apărarea.

Rusia și Osetia de Sud au semnat mai multe acorduri bilaterale care acoperă domenii precum securitatea, cooperarea economică și culturală. Aceste acorduri au consolidat legăturile dintre cele două entități și au creat o rețea de interdependență. În acest moment Oseția de Sud dorește să se integreze în Federația Rusă, Kremlinul arătând că este pregătit să facă acest pas pe fondul invaziei ruse împotriva Ucrainei.

Rusia a oferit sprijin economic semnificativ Osetiei de Sud, inclusiv ajutor umanitar și investiții în proiecte de infrastructură. Acest sprijin este o sursă de critici din partea comunității internaționale.

Relația strânsă dintre Rusia și Osetia de Sud a fost supusă criticii internaționale, în special de către țările care susțin integritatea teritorială a Georgiei. Organizațiile internaționale și numeroase țări au reafirmat că consideră Osetia de Sud ca parte a teritoriului georgian.

Share our work
Kremlin, demonstrație de forță la Marea Neagră

Kremlin, demonstrație de forță la Marea Neagră

Flota militară rusă pune pe jar statele NATO din Marea Neagră

Flota militară rusă pune pe jar statele NATO din Marea Neagră

Armata rusă a început luni exerciţii tactice pe scară largă în 20 de poligoane din Districtul militar Sud, inclusiv în Crimeea, Abhazia şi Oseția de Sud. Desfășurarea de forțe are loc la 13 ani de la războiul ruso-georgian din 2008, în urma căruia Moscova a recunoscut independența Abhaziei și Oseției de Sud.

La aceste exerciţii tactice şi speciale, programate să se încheie în 15 septembrie, participă toate tipurile de forţe militare ale Districtului militar Sud, precum şi Flota rusă din Marea Neagră şi Flotila din Marea Caspică.

Aplicații complexe

Exercițiile se vor desfăşura în 20 de poligoane militare din regiunile Astrahan, Rostov, Stavropol, Adîgheia (Krasnodar), Daghestan, Osetia de Nord, Cecenia, Crimeea, inclusiv la cele din bazele ruseşti din Armenia, Abhazia şi Osetia de Sud, a specificat serviciul de presă rus.

Pe lângă unităţi motorizate, de tancuri şi artilerie, la aceste exerciţii participă de asemenea structuri de protecţie chimică, biologică şi împotriva radiaţiilor, de război electronic, de recunoaştere şi trupe de inginerie şi asistenţă logistică. Aproape 100 de avioane şi elicoptere, inclusiv de atac și transport, susțin eforturile celorlalte categorii de arme.

Aviația rusă susține aplicațiile militare de la Marea Neagră

Aviația rusă susține aplicațiile militare de la Marea Neagră

Manevre navale cu repetiție

În luna iulie, Rusia a efectuat exerciţii militare în Marea Neagră, la care au participat fregatele „Admiral Grigorovici” şi „Admiral Essen” din cadrul Flotei ruse cu baza la Sevastopol (Crimeea), care au simulat atacuri „pentru distrugerea unui detaşament naval al unui inamic imaginar”, relatează publicaţia ucraineană Zerkalo Nedeli, citată de mass-media regională.

Potrivit acesteia, navele Flotei Militare Ruse din Marea Neagră au monitorizat exerciţiile internaţionale Sea Breeze- 2021, desfăşurate în iunie-iulie în Marea Neagră, uneori provocând vasele ţărilor implicate în aceste manevre.

Marea Neagră se transformă într-o zonă de confruntare periculoasă, a declarat într-un interviu acordat la 5 august agenţiei oficiale de presă RIA Novosti directorul Departamentului IV din cadrul Ministerul rus de Externe, Iuri Pilipson, criticând exerciţiile Sea Breeze. (K.P.)

Share our work
UE, paradis pentru diplomația separatistă

UE, paradis pentru diplomația separatistă

Președintele rus, Vladimir Putin, înger politic pentru Transnistria

Președintele rus, Vladimir Putin, înger politic pentru Transnistria

Tiraspolul intenționează să-și deschidă reprezentanțe oficiale la Kiev și Bruxelles, a anunța liderul regiunii separatiste transnistrene, Vadim Krasnoselski, citat de mass-media de la Chișinău, preluată de agenția de presă KARADENIZ PRESS. „La sfârșitul lunii ianuarie la Moscova a fost deschisă o reprezentanță oficială a republicii moldovenești nistrene. Instituții similare trebuie să apară și în capitalele Ucrainei, care este garant în negocieri, și a Uniunii Europene, care este observator în formatul 5+2”, a declarat Vadim Krasnoselski.

Karadeniz Press menționează că în unele state UE funcționează așa-zise reprezentanțe ale regiunilor separatiste din Caucaz, inclusiv „ambasade” ale Nagorno-Karabach în Franța, Germania, Marea Britanie, ori abhaze în Bulgaria și Italia.

Inaugurare cu bucluc diplomatic

Deschiderea acestor reprezentanțe vine în sprijinul „fortificării independenței rmn și a recunoașterii ei internaționale”, a mai spus liderul separatist transnistrean în cadrul unei ședințe a colegiului departamentului de externe de la Tiraspol, la care au participat și diplomați ai Federației Ruse, acreditați în Republica Moldova.
Tiraspolul a inaugurat pe 22 ianuarie la Moscova, cu acceptul autorităților Federaţiei Ruse, o reprezentanță a regiunii, numită Fundația Transnistria. MAE rus a declarat că ar fi vorba doar despre o instituție culturală, Tiraspolul pretinde că este o reprezentanță diplomatică oficială. Chişinăul a protestat oficial împotriva deschiderii acestei reprezentanțe, calificând-o drept provocare din partea Tiraspolului și a cerut participanților în formatul 5+2 să ia atitudine. Ministerul de Externe a cerut explicații ambasadorului rus.

Abhazia și Oseția de Sud mimează diplomația în UE

Abhazia și Oseția de Sud mimează diplomația în UE

Axa Donețk-Italia

Ambasada Ucrainei în Italia a condamnat recent deschiderea unei reprezentanţe a Republicii Populare Doneţk în orașul italian Verona, pe care a numit-o „o provocare a forțelor pro-ruse locale”, relatează Libertatea Cuvântului, citată de agenția de presă KARADENIZ PRESS. „Ambasada Ucrainei condamnă cu fermitate toate încercările de promovare și susținere a grupurilor teroriste în Italia – republicile false de pe teritoriul Donbasului ucrainean”, se afirmă în declarația Ambasadei Ucrainei, publicată pe Facebook.
Potrivit Ministerului ucrainean de Externe, deschiderea „biroului de reprezentare” a provocat nemulțumire nu numai în rândul comunității ucrainene din Italia, ci și în rândul „multor prieteni italieni ai Ucrainei, care își exprimă sprijinul față de statul nostru”.

Precedent francez

Anterior, procurorii din orașul francez Aix-en-Provence, au intentat un proces împotriva unei organizații care se autointitula „reprezentanţa oficială a Republicii Popolare Doneţk în Franța” și au solicitat dizolvarea acesteia. Ministerul francez de Externe a subliniat că nu a recunoscut oficial această organizație. Mai târziu, instanța din orașul francez Aix-en-Provence a decis să nu închidă așa-numita reprezentanţă a Republicii Popolare Doneţk din Marsilia.

Propagandă pe bandă rulantă

Ambasada Ucrainei din Cehia și-a exprimat indignarea față de faptul că un deputat comunist ceh a catalogat în mod public guvernul ucrainean „un regim fascist”, se menționează în comentariul postat săptămâna trecută pe site-ul Ambasadei ucrainene, notează Libertatea Cuvântului, preluată de mass-media de la București.
„În buletinul de ştiri transmis (…) de principala televiziune cehă, deputatul Partidului Comunist din Republica Cehă și Moravia, Stanislav Grospici, a numit guvernul ucrainean „un regim fascist „. Aceasta este o ofensă inacceptabilă într-o lume civilizată și o defăimare pentru întregul stat, care nu a primit un răspuns clar din partea prezentatorului show-ului”, se menţionează în comentariul diplomaților ucraineni.
De asemenea, reprezentanţii Ambasadei fostului stat sovietic menționează că, de regulă, nu reacţionează la declarațiile comuniștilor, a căror ideologie, alături de cea nazistă, sunt interzise în Ucraina. Cu toate acestea, având în vedere că acest deputat este președinte al unei comisii parlamentare, diplomații ucraineni așteaptă condamnarea declarațiilor sale de către conducerea Camerei Deputaților din Parlamentul ceh.
„De asemenea, sperăm că televiziunea cehă nu va tolera astfel de declaraţii în viitor”, se mai arată în comunicatul Ambasadei Ucrainei în Cehia. (N.G.)

Share our work