Negocierile din dosarul transnistrean trezesc indignarea Ninei Ștanski, șoția lui Șevciuk și fosta șefă a diplomației de la Tiraspol

Negocierile din dosarul transnistrean trezesc indignarea Ninei Ștanski, șoția lui Șevciuk și fosta șefă a diplomației de la Tiraspol

Viceprim-ministru pentru Reintegrare al Republicii Moldova, Gheorghe Balan, şi pretinsul ministru de Externe de la Tiraspol, Vitali Ignatiev (dreapta)

Nina Ștanski, fosta pretinsă ministră de Externe a Transnistriei, s-a arătat, duminică extrem de indignată față de cele patru puncte pe care Chișinăul și Tiraspolul au convenit sâmbătă, înaintea discuțiilor din dosarul transnistrean ce vor avea loc luni și marți, sub patronajul OSCE și în formatul „5+2”.  „Iată momentul în care pot să spun: Sunt fericită că această „predare a țării” nu trebuia să fie făcută pentru mine, executând decretul de sus. Condoleanțe diplomaților transnistreni”, a scris Ștanski pe pagina sa de Facebook.

Cu nu mult timp în urmă, Ștanski și soțul ei, fostul pretins lider de la Tiraspol, Evgheni Șevciuk, au fost găzduiți la Chișinău de către autorități, pentru ca mai apoi să fugă în Rusia de mâna procurorilor de la Tiraspol, după ce au fost acuzați de abuz de putere și îmbogățire ilicită.

Potrivit unui comunicat de presă emis de Guvernul Republicii Moldova, s-a convenit să fie asigurată libera circulație a profesorilor și a elevilor instituțiilor de învățământ cu predare în grafie latină din stânga Nistrului. Totodată, școlile vor fi asigurate cu materiale didactice și cele necesare pentru desfășurarea procesului educațional. Tarifele achitate de instituţiile de învăţământ pentru serviciile comunale vor fi micșorate, iar plata pentru chiria clădirilor va fi simbolică.

În același timp, a fost reglementat și procesul de apostilare a diplomelor emise de instituțiile de învățământ superior din regiunea transnistreană. Această măsură va permite absolvenților acestor instituţii să-și continue studiile peste hotare, inclusiv în ţările Uniunii Europene.

O altă decizie aprobată ieri ține de asigurarea accesului la terenurile agricole din raionul Dubăsari, amplasate după traseul Tiraspol-Camenca. În acest scop, a fost creat cadrul necesar pentru restabilirea Mecanismului de prelucrare a pământurilor din anul 2006, care va permite proprietarilor și fermierilor din satele Doroțcaia, Cocieri, Coșnița, Molovata Nouă, Pohrebea, Pârâta și Vasilievca să-și prelucreze terenurile fără impedimente.

De asemenea, vor fi întreprinse acțiuni pentru restabilirea conexiunii de telefonie fixă și mobilă, dar și a infrastructurii din domeniul comunicațiilor electronice dintre cele două maluri ale râului Nistru.

 

Share our work
Rusia își arată mușchii în fața Chișinăului și Kievului în favoarea separatiștilor transnistreni

Rusia își arată mușchii în fața Chișinăului și Kievului în favoarea separatiștilor transnistreni

Adjunctul ministrului rus de Externe, Grigori Karasin, împreună cu omologul său de la Chișinău, Lilian Darii

Adjunctul ministrului rus de Externe, Grigori Karasin, împreună cu omologul său de la Chișinău, Lilian Darii

Posibilitatea închiderii punctelor de frontieră ale Republicii Moldova cu Ucraina, de pe segmentul controlat de separatiștii transnistreni, a activizat Rusia. Moscova l-a trimis la Chișinău și Tiraspol pe adjunctul ministrului rus de Externe, Grigori Karasin (foto stânga). În ciuda faptului că reprezentanții de la Chișinău au reclamat probleme legate de controlul excesiv pe care autoritățile ruse îl aplică oficialilor moldoveni, Karasin a fost mult mai preocupat de situația de la punctele de control din regiunea transnistreană. De altfel, Karasin a spus că vrea mai multe discuții în formatul 5+2 și discutarea problemei punctelor vamale moldo-ucrainene de pe segmentul transnistrean, potrivit TVR Moldova. „Am acordat o atenţie problemei punctului vamal comun al Moldovei şi Ucrainei de la Cuciurgan. În opinia noastră, aceasta este una dintre cele mai vulnerabile teme pentru administraţia de la Tiraspol, deoarece aceasta afectează schimburile comerciale ale regiunii”, a declarat Karasin, în cadrul întâlnirii avute la Chișinău, astăzi cu omologul său moldovean, Lilian Darii (foto dreapta).

Încurajați de prezența în regiuni a diplomaților ruși, pretinsul șef al diplomației de la Tiraspol Vitali Ignatiev a devenit și el vocal. „Decizia de a institui un regim comun la frontieră încalcă direct atât spiritul cât și prevederile procesului de negocieri și acordurilor semnate anterior. În plus, în protocolul de la Berlin este clar menționat că părțile nu pot lua decizii unilaterale, iar toate deciziile vor fi luate la masa de negocieri”, a declarat Vitali Ignatiev.

Ucraina nu dă înapoi

Autoritățile separatiste de la Tiraspol s-au plâns Moscovei și au cerut autorităților ruse se intervină cu presiuni asupra celor de la Chișinău și Kiev, după ce Ucraina a precizat că nu vor mai accepta doar grăniceri transnistreni la punctele de control cu Ucraina, ci vor introducerea și a unora moldoveni la punctele comune de control. De altfel, președintele subcomitetului din Comisia pentru securitate națională și apărare din Parlamentul de la Kiev, Irina Friz, a scris luni pe pagina sa de Facebook că, în cazul retragerii posturilor vamale moldovenești de pe segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene, Ucraina va fi nevoită să închidă toate punctele de trecere unde vor lipsi polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali moldoveni.

„Plângerea autorităților separatiste de la Tiraspol în fața celor de la Moscova, cu solicitarea ca cea din urmă să folosească pârghiile economice pentru a elimina posturile vamale la frontiera cu Ucraina, nu contribuie la soluționarea problemei transnistrene și este inacceptabilă pentru Ucraina. Pentru Ucraina, teritoriul Transnistriei este teritoriul Republicii Moldova. Prin urmare, la punctele de trecere pe segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene trebuie să se afle polițiștii de frontieră și vameșii moldoveni”, a scris Irina Friz, pe pagina sa de Facebook. Ea a completat că, în cazul retragerii vameșilor moldoveni de la aceste puncte de control, Ucraina i-a foarte serios în calcul să închidă definitiv acest puncte inclusiv celui de la Cuciurgan pentru transportul de mărfuri și, eventual, pentru circulația transportului rutier, cu excepția trecerii pietonale.

„Rusia are suficiente motive de a trage sforile aici, la Chișinău”

Analistul Oazu Nantoi a declarat, referitor la această problemă, într-un interviu pentru Europa Liberă, că Rusia are mai multe interese în această speță și că va interveni în favoarea Tiraspolului. usia e deranjată de acest lucru deoarece poziția Rusiei este reflectată în ceea ce se numește memorandumul Kozak. Acesta este un document care reflectă doleanțele Rusiei. Și atât Misiunea Uniunii Europene de Asistență la Frontieră care a început să activeze la 3 martie 2006, precum și stabilirea unui control comun asupra porțiunii de 452 de kilometri care deocamdată nu sunt controlați de Chișinău. Deci, acest regim va deveni unul totalmente dependent de Chișinău. El și așa e dependent de Chișinău. Dacă ne uităm la faptul că agenții economici din stânga Nistrului nu plătesc impozite în bugetul central al Republicii Moldova, însă profită de documente vamale și certificate de conformitate pentru efectuarea operațiunilor de export, în special, pe piața Uniunii Europene.

Dar aceasta, în fond, ar constitui încă o pârghie de control asupra fluxului de persoane. Și sigur că aceasta deranjează Rusia. Rusia, probabil, caută posibilități pentru ca, Chișinăul să continue procurarea energiei electrice din stânga Nistrului, prin intermediul companiei Energokapital și nu din partea companiilor ucrainene, că altfel, fără acest flux de bani, regimul din stânga Nistrului colapsează foarte repede. Prin urmare, Rusia are suficiente motive de a trage sforile aici, la Chișinău. Rămâne de văzut care va fi reacția Chișinăului”, a declarat Nantoi.

Coordonare Moscova-Tiraspol

El a mai spus că vizita lui Karasin are ca scop noi instrucțiuni pentru Tiraspol despre cum să se comporte cu Chișinăul și Kievul și totodată de a-și coordona mișcările pe aceste coordonate. „Domnul Karasin lasă la Tiraspol instrucțiuni cum să se comporte în raport cu Republica Moldova. Și să nu uităm că în ultimul timp, în pofida vizitei domnului Dodon la Tiraspol, din 4 ianuarie, Tiraspolul se comportă absolut provocator și demonstrativ provocator cu ziua de 2 martie, ziua „începutului agresiunii Republicii Moldova împotriva Transnistriei”, ideea ca tricolorul rus să fie arborat în paralel cu drapelul așa-zisei Transnistrii. Așa că acolo domnul Karasin lasă instrucțiuni. Aici, probabil, la Chișinău are loc un târg în culise. Spre regret, nu este transparent”, a conchis analistul politic.

Într-o conferință de presă comună ținută la Tiraspol, pretinsul lider transnistrean Vadim Krasnoselski și viceministrul rus de externe, Grigori Karasin, au vorbit despre activarea negocierilor privind problema punctelor de trecere în formatul „5+2”. „Am atins subiectul punctele de control transnistrene, am discutat despre acele contacte la nivel internațional pe care reprezentanții Transnistriei și Rusiei le așteaptă în diverse formate în care chestiune practice de interacțiune să fie discutate”, a declarat Karasin la Tiraspol, citat de portalul novostipmr.com. El a mai subliniat că „Rusia, garant și mediator, insistă ca în formatul 5+2 să se discute mai mult și nu doar să se dea mesaje teoretice, despre nevoile poporului transnistrean și a structurilor sale”.

Share our work
Reincep negocierile in formatul 5+2

Reincep negocierile in formatul 5+2

transnistriaReprezentatii Chisinaului si cei ai Tiraspol ar putea relua negocierile in formatul clasic „5+2” in cazul diferendumului transnistrean. Potrivit unui comunicat al Misiunii OSCE la Chisinau, Radojko Bogojević vine la Chisinau si Tiraspol pentru prima data in acest an, pentru a pregati o noua runda de negocieri in formatul „5+2”. Negociatorii principali ai partilor nu s-au mai intalnit din data de 6 octombrie 2014, cand procesul electoral a pus in regim de asteptare implicarea Chisinaului la acest nivel, asteptand un nou guvern, se mai spune in comunicat. Scopul vizitei ambasadorului OSCE este de a pregati urmatoarea runda de negocieri in formatul „5+2”. Reuniunea va fi insa programata numai dupa ce va fi reluata activitatea grupurilor de lucru intre Chisinau si Tiraspol. Precedenta runda de negocieri in format „5+2” a avut loc in vara anului trecut. Iar reprezentantii politici ai Chisinaului si Tiraspolului, Eugen Carpov si Nina Stanski, s-au intalnit ultima oara in octombrie, 2014. Oficialul OSCE va purta discutii cu reprezentatii ambelor parti implicate in acest dosar, in zilele de 9 si 10 februarie.

Share our work
Separatistii transnistreni boicoteaza din nou negocierile in formatul 5+2 sub noi pretexte

Separatistii transnistreni boicoteaza din nou negocierile in formatul 5+2 sub noi pretexte

Evgheni Sevciuk

Liderii separatisti de la Tiraspol sunt decisi sa boicoteze din nou negocierile din dosarul transnistrean si sa nu participe la discutiile din formatul „5+2”. In contextul amplificarii luptelor din estul Ucrainei, autoritatile separatiste si-au sporit retorica la adresa Chisinaului si au cerut in repetate randuri recunoasterea independentei si alipirea regiunii transnistrene le teritoriul Federatiei Ruse. Delegatia transnistreana ar putea cere amanarea negocierilor in format 5+2 ce urmeaza sa aiba loc la Viena la 11 si 12 septembrie, a declarat marti liderul de la Tiraspol, Evgheni Sevciuk, citat de Itar-Tass in pagina electronica. „Delegatia transnistreana ar putea cere amanarea consultarilor ce urmeaza sa aiba loc la Viena la 11-12 septembrie din cauza masurilor neprietenoase ale R.Moldova”, a declarat Sevciuk. El a acuzat Chisinaul ca ruineaza negocierile. „Astazi are loc un razboi economic, informational si diplomatic impotriva Transnistriei”, a declarat el.

Tiraspolul a afirmat ca pana la negocierile programate la Viena, in perioada 11-12 septembrie 2014, mai sunt necesare o serie de discutii in prealabil in format bilateral Chisinau-Tiraspol. Discutiile ar viza indeosebi dosarele penale intentate de autoritatile de la Chisinau unor functionari din regiunea separatista. „Au creat conditii pentru suprimarea telefoanelor mobile in Transnistria. Aceasta poate duce la un nou razboi al telefoanelor. Suntem impotriva” a declarat Sevciuk. „Nu am primit niciun raspuns clar de la partenerii nostri”, a adaugat sevciuk. „Cred ca nici tarile vecine, nici participantii la negocierile in format 5+2 nu sunt interesati de escaladarea tensiunilor”, a adaugat el. Negocierile in format 5+2 privind solutionarea conflictului transnistrean au fost intrerupte in februarie 2006. Chisinaul si Tiraspolul au reusit sa reia dialogul dupa doi ani la nivel de reprezentanti politici. Ei se reuneau lunar pentru a rezolva problemele presante ale populatiei. in martie 2009, negocierile au fost reluate din nou dupa o intalnire trilaterala intre presedintii Rusiei, R.Moldovei si Transnistriei. La intalnirile de la Moscova si Vilnius de anul trecut si de la Dublin din acest an, partile au convenit sa reia negocierile.

Share our work
Bogdan Aurescu s-a intalnit cu Vasile Sturza, consilier al presedintelui R. Moldova pentru reintegrare

Bogdan Aurescu s-a intalnit cu Vasile Sturza, consilier al presedintelui R. Moldova pentru reintegrare

Secretarul de stat Bogdan Aurescu a avut marţi o întrevedere cu Vasile Sturza, consilier al preşedintelui Republicii Moldova pentru reintegrare.
În cadrul dialogului au fost trecute în revistă, în detaliu, evoluţiile recente în dosarul transnistrean, perspectivele viitoarelor reuniuni formale „5+2”, precum şi situaţia politică şi economică din regiunea transnistreană. Bogdan Aurescu a reafirmat susţinerea pentru identificarea unei soluţii viabile în cadrul formatului de negociere „5+2”, care să conducă la soluţionarea reglementării transnistrene în condiţiile respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a R. Moldova în frontierele sale internaţional recunoscute.
La sfârşitul lunii mai, ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga, a avut o întrevedere cu secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, în marja reuniunii Comitetului Miniştrilor al organizaţiei de la Strasbourg. Potrivit MAE, ministrul Afacerilor Externe şi secretarul general al Consiliului Europei au trecut în revistă proiectele de cooperare bilaterală şi au evocat teme de interes comun, precum stabilitatea regională sau conflictele îngheţate, cu specială referire la perspectiva reglementării conflictului transnistrean.Cu această ocazie, România şi-a reiterat sprijinul pentru integritatea teritorială a R. Moldova şi a exprimat speranţa obţinerii de progrese în cadrul formatului de negociere 5+2.

Share our work