Turcia, mostenitoarea geopolitica a Imperiului Otoman

Sub acest titlu aproape sfidator, mult prea serioasa publicatie americana “Foreign Affairs” aduce in discutie statutul geopolitic al Turciei in viitorul apropiat.  Intr-o lume pasionata de ierarhizari si clasamente, nici politologii nu rezista tentatiei de a glosa pe teme de tipul “cel mai” sau “liderul”… Dar lumea musulmana este una vasta si eterogena, multietnica si multiculturala, si mai ales o lume intr-o perpetua si clocotitoare miscare, plina de imprevizibil, atipica si chiar derutanta pentru analistii comozi, prudenti sau bazati pe stereotipuri sau interese.

Lumea musulmana insumeaza un miliard si jumatate de credinciosi ai islamului, care este a doua religie a lumii ca numar de fideli, dupa crestinism, si a treia, in ordine cronologica, dupa iudaism si crestinism, dar, mai ales, cea mai tanara si cea mai activa, dintre marile religii ale lumii. Prin islam nu se intelege azi doar o credinta si un cult, ci si o forta politica, si o civilizatie, in sensul pe care-l atribuie Huntington acestei notiuni cand vorbeste de inevitavila “ciocnire a civilizatiilor”. Islamul este, de altfel, singura religie ale carei nume figureaza in denumirea oficiala a multor state, sub forma de “republica islamica”.

A vorbi, intr-un asemenea context, atat de incarcat si de solicitant, despre liderul lumii musulmane in sens politic/geopolitic, nu religios, este, de aceea, un exercitiu cel putin temerar. Si totusi, cineva (de altfel, nu numai el) o face: cercetatorul Soner Cagaptay, de la Washington Institute for Near Policy, in paginile mentionatei publicatiii americane. El se intreaba daca Turcia nu ar putea deveni ceea ce el numeste “sultanul lumii musulmane”.

Turcia, suna argumentatia lui, este succesoarea Imperiului Otoman, care a dominat timp de secole o intinsa parte a lumii asupra careia si-a imprimat o pecete adanca, dar este si cea mai mare putere economica, si statul cu cea mai numeroasa armata din lumea musulmana. Orientarea marcat islamica imprimata politicii interne si externe a tarii are impact favorabil asupra populatiei, fapt pe care-l atesta si reconfirmarea la putere, prin alegeri, a Partidului Dreptatii si Dezvoltarii-AKP. Refuzul Ankarei de a se angaja in interventia militara din Irak, cordializarea relatiilor cu Siria, relatiile nuantate cu Iranul, schimbarea conduitei in relatiile cu Israelul au sporit prestigiul Turciei in lumea araba.

Si totusi, adauga cercetatorul, state ca Arabia Saudita sau Egiptul, care nazuiesc traditional la statutul de lider al lumii musulmane, manifesta reticenta fata de preeminenta, nedeclarata, de altfel, oficial de Ankara, dar tot mai evidenta prin fapte in ultimii ani. “Chiar daca Turcia nu poate convinge lumea musulmana de puterea ei, conchide cercetatorul american, turcii au obtinut prin AKP un brand al islamului si al identitatii nationaliste”.