Ştanski. Sfârşitul unui capitol

de | oct. 4, 2015 | Federatia Rusa, R. Moldova, România, Știri, Ucraina, UE, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Anunţată ca „nunta secolului în Transnistria”, căsătoria liderului transnistrean, Evghenii Şhevciuk cu aşa numitul ministru de externe al regiunii transnistrene, Nina Ştanski, încheie un capitol tumultuos al procesului de reglementare a conflictului transnistrean. Cariera Ninei Ştanski a fost strâns legată de cea a lui Şhevciuk şi a început de pe timpurile când acesta era deputat […]
Nina Shtanski, "prima doamna a Transnistriei"

Nina Shtanski, „prima doamna a Transnistriei”

Anunţată ca „nunta secolului în Transnistria”, căsătoria liderului transnistrean, Evghenii Şhevciuk cu aşa numitul ministru de externe al regiunii transnistrene, Nina Ştanski, încheie un capitol tumultuos al procesului de reglementare a conflictului transnistrean.
Cariera Ninei Ştanski a fost strâns legată de cea a lui Şhevciuk şi a început de pe timpurile când acesta era deputat în aşa numitul Soviet Suprem al Transnistriei. Ulterior, în urma conflictului cu „ex-preşedintele” transisntrean, Igor Smirnov, Şevciuk demisionează din funcţia de preşedinte al Sovietului Suprem. Ştanski continuă să-l asiste, inclusiv şi în activitatea din cadrul organizaţiei obşteşti „Renaşterea Transnistriei”, care îl propulsează în 2011 în prim planul eşichierului politic din regiune. Odată cu alegerea în calitate de „preşedinte al republicii moldoveneşti nistrene”, Şevciuk o desemnează pe Ştanski reprezentant special în procesul de negociere, iar peste o lună o numeşte în fruntea unei din cele mai importante structuri ale regiunii, aceasta devenind „ministru de externe”, ulterior fiind numită şi „viceprim-ministru pentru cooperare internațională”.

Inceput timid
Nina Ştanski şi-a început timid cariera de negociator în conflictul transnistrean fapt ce a permis Chişinăului să-şi impună propriile priorităţi în tratative. În prima perioadă, datorită abilităţilor de negociere şi a experienţei net superioare a ex-negociatorului (Eugen Carpov), au fost convenite un şir de documente şi proiecte pe care Chişinăul le considera un succes personal, dar care au fost percepute de Tiraspol ca fiind cedări unilaterale. Atitudinea de superioritate a Chişinăului a generat o reacţie negativă şi a îndepărtat noua conducere transnistreană de la obiectivele care au fost stabilite în comun.
În paralel cu activitatea în departamentul de externe al Transnistriei, Ştanski îşi consolidează studiile la Institutul de Stat de Relaţii Internaţionale din Moscova al Ministerului de Externe al Federaţiei Ruse (MGIMO), iar la sfârşitul lui 2012 susține teza de candidat în ştiinţe politice la subiectul „Problemele conflictului din Transnistria/Republica Moldova: aspecte internaționale”.
De notat că MGIMO este principala „fabrică” de diplomaţi din ex-URSS, printre absovenţii acestei universităţi au fost sau sunt preşedinţi de ţară, prim-miniştri, miniştri ai afacerilor externe din întregul areal al fostului bloc socialist, printre aceştia: preşedintele Azerbaidjanului Ilham Aliev; din Bulgaria – fostul preşedinte Peter Mladenov, prim-miniştrii Andrey Lukanov şi Jan Videnov; ministrul afacerilor externe al Ucrainei din timpul regimului Yanukovici, Konstantin Grishenko; din Cehia – comisarul european pentru extindere și politica de vecinătate, Štefan Füle, dar şi alte personalităţi de prim rang. De-a lungul timpului unii absolvenţi au fost acuzaţi că promovează direct politica Kremlinului sau sunt suspectaţi că au fost/sunt agenţi KGB sau ai Serviciului Federal de Securitate din Federaţia Rusă. Cel mai însemnat absolvent din Republica Moldova este Iurie Leancă, fost prim-ministru, în perioada mandatul căruia a avut loc „furtul miliardului” şi care a fost acuzat că ar fi că ar fi încercat să cedeze pe căi ocolite Aeroportul Internaţional din Chişinău, unor afacerişti ruşi.

Doamna de Fier
Acumulînd cunoştinţe şi experienţă, Ştanski şi-a desoperit maniera confortabiă de negociere şi a început să-şi impună interesele în relaţia cu Chişinăul. Discursul public emotiv (până la dramatic), cu tentă de scandal, dar şi maniera dură de a conduce negocierile puneau permanent partea moldovenească în dificultate. Nu pot fi uitate duelurile verbale cu Eugen Carpov din cadrul conferinţelor comune de presă, intervenţiile dnei Ştanski fiind pline de ironie şi niciodată diplomatice. Deranjat de intervenţiile în forţă a lui Ştanski, Chişinăul a început să evite conferinţele de presă comune, optînd pentru un dialog separat cu presa.
Gafele Chişinăului erau permanent aduse în atenţia publică de către Ştanski, fiind pe larg mediatizate prin intermediul presei de la Tiraspol, fiind ulterior preluate şi de cea din Republica Moldova. Astfel, în urma declaraţiilor „doamnei de fier a Transnistriei”, erau iniţiate ample campanii de (dez)informare asupra diferitelor aspecte şi probleme care faceau parte din procesul de negocieri.
Totodată, încercările Chişinăului de a para atacurile şi de a calma situaţia, aveau cel mai des un efect invers. Deseori scuzele şi explicaţiile autorităţilor moldoveneşti erau utilizate contra acestora şi permiteau Tiraspolului să obţină cedări semnificative.
Ameninţările cu sistarea activităţii şcolilor româneşti din Transnistria, oprirea negocierilor în formatul 5+2, arestarea poliţiştilor moldoveni din Tighina şi introducerea sistemului paralel de carte verde în regiune au fost cele mai eficiente arme ale Tiraspolului. Totodată, activitatea Comisiei Unificată de Control a fost blocată de peste un an, întrunirile în acest format fiind permanent amânate, iar părţile acuzându-se reciproc de sabotaj şi rele intenţii.
În toată această perioadă, Chişinăul neavînd ce contrapune a fost nevoit să facă cedări la masa de negociere în favoarea Tiraspolului. În acelaşi timp, autorităţile constituţionale căutau scuze şi înfrumuseţau adevărul, pentru a-şi menţine imaginea în faţa propriului public. Acuzaţiile publice, îngrijorările şi constatările pline de regret ale Chişinăului precum că acţiunile Transnistriei sunt „unilaterale”, distrug climatul de încredere şi de securitate, „afectează negativ funcţionarea mecanismului de pacificare” şi „contravin principiilor și procedurilor formatului «5+2»” au fost ignorate, Tiraspolul continuînd metodic să îşi edifice „statalitatea” şi să ignore protestele venite din partea autorităţilor centrale.

Avant curmat
Situaţia nu s-a îmbunătăţit nici cu numirea lui Victor Osipov, la începutul acestui an, în funcţia de vice-premier la departamentul de reintegrare, chiar dacă acesta a mai deţinut această funcţie între anii 2009 şi 2011. Deşi începutul mandatului a fost marcat de dinamizarea negocierilor şi a şedinţelor, fiind semnate şi două documente, totuşi avântul a fost curmat rapid, iar relaţiile între Chişinău şi Tiraspol au redevenit reci.
Aceste schimbări de atitudine pot fi puse pe seama faptului că Osipov, deşi avea o experienţă anterioară în negocieri, nu o cunoştea pe Ştanski şi nu era pregătit să-i facă faţă. Experţii din domeniu au calificat cele două documente semnate ca fiind favorabile Transnistriei, Chişinăul cedînd prea uşor şi fără a obţine careva dividente. Situaţie cu atât mai gravă cu cât în acea perioadă s-a agravat situaţia fermierilor de pe platoul Coşniţa care erau blocaţi de miliţia transnistreană şi nu puteau să efectueze lucrările de primăvară pe terenurile agricole.
În rezultat, practicarea jocului la limita faultului i-a permis aşa numitului ministru de externe al Transnistriei să dea peste cap toate planurile reintegraţioniste ale Chişinăului, obligîndu-l să bată în retragere şi să se mulţumească cu o degradare controlată a status quo-ului în favoarea Tiraspolului.
În perioada mandatului său, Nina Ştanski era permanent vizibilă pe reţelele de socializare, comunicînd la direct cu cititorii săi, dar şi cu reprezentanţii presei. În calitate de reprezentant politic în conflictul transnistrean, ea va rămâne în amintire ca fiind un negociator abil, care îşi impunea propria agendă şi care fără menajamente utiliza toate instrumentele disponibile, inclusiv cele ne-diplomatice.
Punct şi de la capăt

Ştirea că Nina Ştanski se retrage şi în locul acestea vine o altă persoană cu siguranţă a fost întâmpinată cu uşurare la Chişinău. Totuşi, oficialii moldoveni nu ar trebui să fie prea entuziasmaţi de schimbarile survenite. Lucrînd peste 23 de ani în departamentul de externe al Transnistriei, Ignatiev are o bogată experienţă în domeniul negocierilor, fiind „adjunctul ministrului de externe” al Transnistriei (din 2011) şi membru al delegaţiei din Transnistria în Comisia Unificată de Control (din 2012).
Negociatorul interimar din partea Tiraspolului, Vitalii Ignatiev, deşi este mult mai tânăr decât omologul său, este o persoană din sistem şi nu credem că Victor Osipov va reuşi să-l intimideze la masa de negocieri. Iar recentele declaraţii de presă şi articolele semnate de Vitalii Ignatiev demonstrează că acesta va continua linia dură promovată de Nina Ştanski în relaţia cu Chişinăul.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *