Smirnov se gudura pe langa Kremlin. Moscova il ameninta cu “primavara transnistreana”

, , , ,
 

Igor-SmirnovIn timp ce liderul separatist de la Tiraspol se gudură pe lângă Kremlin, pentru a-i reintra în graţii, Moscova îl ameninţă pe Igor Smirnov că ar putea avea parte de o îndepărtae de la putere pe modelul ţărilor arabe din nordul Africii. „Smirnov se află la cârma Transnistriei timp de 20 de ani. Dacă priviţi puţin mai larg, veţi vedea că în conformitate cu principiile democratice, este o perioadă foarte îndelungată. În unele state din Orient cam la acest termen a început primăvara arabă”, a declarat ambasadorului Federaţiei Ruse la Chişinău, Valerii Kuzmin, la Pro TV. Acesta a explicat că la căderea în dizgraţie a lui Smirnov au participat mai mulţi factori, printre care modificarea „constituţiei” RMN, care i-a permis acestuia să candideze încă pentru 2 mandate, dar şi gestionarea incorectă a banilor acordaţi Tiraspolului de către Federaţia Rusă. De asemenea, Valerii Kuzmin a ţinut să precizeze că Rusia nu are nicio legătură cu faptul că Smirnov a ajuns să conducă Transnistria, subliniind că acesta a fost ales de poporul transnistrean. „Tot poporul transnistrean va alege şi acum”, a mai spus diplomatul.
Transnistria, gata să ajute Moscova în problema scutului
Aşa-zisul ministru transnistrean de externe, Vladimir Iastrebciak, a exprimat luni disponibilitatea Transnistriei de a oferi asistenţă Rusiei în problema sistemului de apărare antirachetă, la capătul unei întâlniri avute cu liderul regiunii Igor Smirnov. Preşedintele rus Dmitri Medvedev avertizase săptămâna trecută că Rusia va lua măsuri de retorsiune împotriva SUA, în replică la instalarea în Europa a unor elemente din sistemul lor antibalistic. ‘Am confirmat că, dacă există un apel corespunzător şi interes din partea rusă, Transnistria este dispusă să examineze problema acordării unei asistenţe maxime, inclusiv în contextul scutului antirachetă, şi să se implice în asigurarea securităţii Rusiei’, a afirmat Iastrebciak.
Săptămâna trecută, Medvedev a anunţat un set de măsuri cu caracter militar-tehnic şi diplomatic pe care Rusia le va lua ca răspuns la instalarea elementelor sistemului american antirachetă în Europa. Între acestea se numără şi desfăşurarea sistemelor operativ-tactice Iskander în enclava Kaliningrad. Se pare că tocmai o astfel de iniţiativă are în vedere regimul transnistrean, scrie RIA Novosti, amintind că Tiraspolul a mai sugerat şi înainte Moscovei să desfăşoare pe teritoriul Transnistriei rachete cu destinaţie strategică Iskander. De data aceasta oferta intervine în contextul unor tensiuni în creştere între cele două părţi.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *