„Sindromul Sidovorici” sau cum pierde Dodon o bătălie din start

, ,
 

captureÎn urmă cu cinci ani, spre iarna lui 2011, la redacția ziarului „Curentul” din București avea să ajungă o importantă arhivă de presă din perioada interbelică și de după venirea comuniștilor la putere în România, la finele celui de-Al Doilea Război Mondial. Nu mi-am putut stârni fascinația și curiozitatea de istoric și jurnalist și mi-am băgat nasul în aceste documente. Am citit cu nesaț zile întregi din arhiva respectivă. O găseam fascinantă. Dar ceea ce mi-a atras atenția în mod deosebit a fost procesul lotului de jurnaliști anti-comuniști și anti-staliniști ai vremii de la ziarele Curentul, Universul, Gândirea și altele.

Astfel că, la 1 iunie 1945, într-o „vinere neagră”, avea să înceapă un proces demn de cărțile lui Kafka. Unul în care acuzator public era domnișoara inginer Alexandra Sidorovici, ce avea să-i devină mai târziu soția lui Silviu Brucan, un personaj extrem de controversat, un fel de combinator politic semi-oficial al Moscovei la București.

În boxa acuzaților, fizic sau doar scriptic, stăteau nume mari precum Pamfil Şeicaru, Stelian Popescu, Grigore Manoilescu sau Nichifor Crainic. Toți aceștia era numiți de acuzatorul statului, domnișoara Sidorovici, „criminali de război” și anchetați ca atare, deoarece avuseseră curajul să scrie împotriva imposturii sovietice și modelul stalinist. Evident, toți cei 14 din „lotul jurnaliștilor” au fost condamnați atunci la închisoare pe viață și confiscarea averii. Totuși, istoriografia și presa ulterioară a avut grijă să-i reabiliteze și să condamne completul de judecată de tip stalinist.

Trasând o paralelă în prezent, povestea jurnaliștilor de acum circa 70 de ani îmi spune că Igor Dodon a încălcat o regulă de aur. Aceea că niciun politician mânjit și amestecat în scheme mari de corupție, în cazul său putem vorbi chiar de trădare la nivel înalt fără nicio exagerare, va ieși bine dintr-un proces intentat presei. Mai ales uneia care își face corect meseria și care vine cu dovezi irefutabile despre cum este finanțat PSRM prin scheme offshore, televiziuni propagandistice rusești, iar beneficiarii finali sunt membri PSRM, în fapt cotizanți în documente oficiale la visteria partidului. Cu alte cuvinte, „pachetul complet” sau „all inclusive”, cum ar zice Dodon la Karlovy Vary, în Cehia.

Este cea mai clara dovadă a ceea ce toată lumea știe deja și anume că PSRM primește bani de la Moscova și duce o politică anti-europeană și de pauperizare continuă a populației. Totul pentru a menține un stat slab și profund corupt care poate fi muls din interior și controlat din exterior de către centru de putere de la Kremlin. Dar există o vorbă, că prostul nu e prost destul, până nu e și fudul. Dodon a ales strategia cea mai greșită și a reacționat ca un vinovat ce se apără cu disperare să demonstreze contrariul.

În loc să mizeze pe memoria scurtă și prea-iertătoare a creștinului moldovean, el a ales să se ia la trântă cu jurnaliști și să-i amenințe cu judecata pentru „scandalul Bahamas”. Regula spune că, pentru un politician, acest lucru e sinucidere curată și că nimeni nu a câștigat războaie contra presei. Ba mai mult, dacă cei de la RISE vor juca public acest proces, și sunt sigur că mai există „muniție” de același calibru pentru matrapazlâcurile „socialiștilor de caviar”, îl vor îngropa pe Dodon definitiv.

Concluzia pe EvZ Moldova

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *