Sa privim, peste mare, la Turcia


 

Premierul turc Tayyip Erdogan

Premierul Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdogan

Un stat din imediata apropiere a Romaniei, Turcia, dezvolta de catva timp o politica externa dinamica, ingenioasa si profitabila. Diplomatia turca este, de mai multi ani, intr-o efervescenta imaginativa la care putine comparatii rezista si este, mai ales, exemplara prin modul in care-si afirma interesele in lumea tot mai complexa si mai constrangatoare a globalizarii. 2009 a fost, in aceasta privinta, un an “antologic”, cum il numeste un politolog occidental, caci Ankara a produs strapungeri politico-diplomatice remarcabille.

Cu Armenia a fost taiat nodul gordian al unui dureros contencios istoric, din vremea primului razboi mondial, si s-a declansat un proces de normalizare. Cu Siria s-au pus bazele unei colaborari economice si militare extinse si au fost suprimate vizele. Cu Irakul s-au restabilit relatiile de incredere, iar premierul Erdogan s-a intalnit cu liderul kurzilor din nordul Irakului. S-au imbunatatit si relatiile cu Iranul, Turcia aspirand la un rol de mediator in conflictul dintre Teheran si principalele state occidentale pe tema programului nuclear iranian. Cu Israelul, aliat strategic al Turciei, relatiile sunt abordate intr-o noua cheie, dupa ce Ankara a acuzat abuzurile umanitare din teritoriile palestiniene, programul nuclear militar al Israelului si altele, pozitie care a reapropiat Turcia de lumea araba. Cu Rusia, relatile au fost dezvoltate considerabil, prin schimburi economice in crestere vertiginoasa (volumul prevazut pentru 2015 este de 33 miliarde ruble), prin proiecte energetice commune (inclusiv South Stream), prin constructia primei centrale electronucleare in Turcia de catre Rusia si prin alte forme comune de cooperare. Ankara ar urma sa devina si un partener regional mai important al SUA in timpul presedintelui Obama, care a vizitat de altfel Ankara in aprilie 2009. Dar in general, cu aliatii occidentali, “relatiile Turciei devin tot mai complexe”, cum remarca un politolog, francez, urmare, in principal, a reticentelor europene fata de aderarea Turiciei la UE, a impotmolirii dosarului cipriot si a degradarii relatiilor turco-israeliene.

Inseamna oare, parcurgand aceasta enumerare, ca Turcia s-ar indeparta de Occident pentru a se apropia de Est, mai precis de lumea islamica si de Rusia? “Isi schimba Turcia orientarea?”, se intreaba prof. dr. Ramazan Gozen, care infirma prompt si transant supopozitia. Caci principalul partener economic al Turciei ramane Occidentul, iar NATO “primul angajament institutional al tarii”. Apoi, initiativele din ultima vreme ale Turciei in partea sa de lume nu deranjeaza nici Occidentul, nici Rusia,dimpotriva, se apreciaza ca sporesc coeficientul de securitate intr-o zona deosebit de labila si nesigura. Ankara reuseste in demersul sau propriu intr-un areal geopolitic minat, evitand pericole, dezamorsand situatii critce, intinzand punti, deschizand perspective. Prin aceasta ,se afirma ca o mare putere regionala, dar, de retinut, intr-o regiune dintre cele mai complexe si de importanta vitala pentru pacea si securitatea lumii. Si este o mare putere care nu emite insanici pretentii hegemoniste , nici principii fundamentaliste.

Turcia si-a asumat constient acest rol inca din anii 1990, cand, dupa prabusirea sistemului comunist din Europa Rasariteana si a URSS, presedintele Turgun Ozal vorbea de “sansa care se prezinta pentru prima oara dupa 400 de ani”. O sansa noua si in zona Balcanilor si a Marii Negre, si in Caucaz si Asia Centrala, si in relatiile cu Rusia , cu Orientul Mijlociu, cu Occidentul. Despre toate aceste directii principale ale politicii externe a Turciei mi-au vorbit pe indelete la Ankara, la inceputul anilor 1990, demnitari si diplomati turci, in vizita pe care mi-a prilejuit-o Ambasada Turciei la Bucureesti. De atunci, in toate aceste directii, Turcia a actionat perseverant si cu rezultate. Din pacate, mai putin exact in doua zone care intereseaza in mod direct Romania: spatial balcanic si spatial pontic. Si poate nu numai din cauza Ankarei. Intr-un mod inexplicabil si regretabil, initiativele romanesti relative la Marea Neagra n-au implicat asa cum se cuvine Turcia (ca de altfel nici Rusia), de unde si esecul lor. Cu Turcia suntem, practic, vecini, dar Bucurestiul official pare sa nu realizeze faptul. Relatiile romano-turce sunt astazi la un nivel inacceptabil de scazut, daca tinem seama si de antecedente relativ recente, si de oportunitatile certe existente, dar mai ales de interesul national al Romaniei. Reactivarea si relansarea raporturilor Bucuresti-Ankara ar trebui sa redevina o prioritate reciproc avantajoasa pentru ambele parti, dar si pentru intreaga zona.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *