Editorial: Rușii vor să fie victorioși prin sperietură și șantaj

, , ,
 

CaptureAstfel de vorbe au fost rostite de către legendarul președinte polonez și lider al sindicatului Solidaritatea, Lech Walesa, într-un interviu recent. Cu cât de puține cuvinte se poate sintetiza atitudinea Rusiei față de Occident. Brexit-ul poate fi o victorie de etapă a Rusiei, una obținută doar pe greșeala adversarului. În urma cu vreo doi ani scriam pentru „Kiev Post” o opinie în care atrăgeam atenția asupra populismului și a „idioților utili” ai Moscovei. A urmat un follow-up în care explicam de ce este Rusia câștigătoarea ultimelor alegeri europarlamentare și cât sunt de periculoși acei clovni populiști care sunt în stare să distrugă unitatea Europei, doar pentru a veni la putere. Între timp, dezvăluirile din Panama Papers au demonstrat și cu documente cum Rusia cumpăra cu 40 de arginți, convertiți în ruble slabe, conștiințe pe bătrânul continent.

După referendumul britanic, efectul de domino continuă în Europa. Forțele extremiste, în general de dreapta, au primit „muniție” și au cerut scrutine similare. Formaţiunile politice de extremă dreapta şi anti-imigraţie din Olanda, Danemarca, Suedia, Slovacia şi Franţa au strigat la unison că vor un bis în țările lor la ce s-a întâmplat în Marea Britanie. O țară în care iresponsabilitatea premierului David Cameron, pentru câteva procente în 2013 în fața UKIP-ului lui Nigel Farage, a dus la incertitudinile de astăzi. Există o vorbă românească: „dacă intri în cocină, te mănâncă porcii”. Asta a făcut și Cameron cu Farage și acum se face decontul.

Am mai văzut zilele cum președintele ceh, Milos Zeman s-a declarat în favoarea organizării unui referendum privitor la apartenența țării la Uniunea Europeană și NATO. Zeman face parte din grupul de lideri populiști eurosceptici și anti-NATO. Anul trecut, Zeman a ieșit în evidență după ce i-a interzis ambasadorului Statelor Unite la Praga, Andrew Schapiro, să intre în reședința prezidențială. Totodată, a susținut cauza Rusiei în războiului din estul Ucrainei. Sigur, aceste lucruri nu se vor opri aici, deoarece există mai mult oportunism și sete de putere decât rațiune și dialog, dar semnalul de alarmă rămâne tras.

Vremea regilor a apus, trăiască bufonii! Cam așa s-ar putea traduce în cuvinte simple ce va urma. În tot acest tăvălug de episoade succesive, Rusia nu o duce mai bine. Face ce a știut dintotdeauna. Mai precis, să ajute bătrâna Europa pe scări în jos. Ca în acel banc cinic care explică culmea nesimțirii: „să împingi o babă pe scări și să o întrebi apoi de ce se grăbește?” Singurul bloc politic-militar realist rămâne NATO. Aici nu se calculează cu jumătăți de măsură, iar americanii nu au deloc ochelari de cal în ceea ce privește situația din Europa. Ei au început să dea tonul masării de trupe în estul și centrul Europei și sunt gata să-și asume lidership-ul. Cum spunea și Kissinger, ei nu au găsit numărul de telefon al Europei și nu au avut cu cine sta de vorbă la celălalt capăt al firului.

Germania și Franța și-au găsit în sfârșit „inamicul comun” la Londra și sunt gata să-l sugrume mioritic pentru mai multă putere în Europa. Bașca, Berlinul se preface că anexarea Crimeei nu este decât un mizilic, deoarece banii rusești nu au miros. Un nou Ribbentrop-Molotov se coace chiar sub ochii noștri, doar că, probabil, se va numi Steinmeier-Lavrov. Ce ironie! Dar Europa mai are multe resurse. Nu degeaba l-am dat pe exemplu pe anti-comunistul Lech Walesa la început, deoarece tot el spune că „ce e val, ca valul trece” și că ceea ce zguduie astăzi status-quo-ul din Europa este lipsa unor valori comune. Că UE trebuie reformată sau reconstruită de la zero. Cine nu are bătrâni, măcar să facă bine să îi asculte! Rușii nu au cu ce, doar Europa poate pierde pe mâna sa dacă va fi preocupată să se sfâșie singură, decât să fie atentă la o Rusie care nu a renunțat niciodată la ambițiile imperialiste în Europa.

Dar să revenim pe pământurile Moldovei, acolo unde tot acest peisaj încâlcit este prea greu de digerat. Așa că o să explicăm simplu. Ce trebuie să învețe moldovenii din astfel de experiențe este că personaje populiste precum Dodon nu trebuie să dețină puterea. Că dreptul lor câștigat de a-și alege singuri președintele poate fi rapid pervertit. Totul într-un fiasco în cazul venirii la putere a unor clovni populiști și idioți utili ai Moscovei. Din această cauză, este necesar ca votanții de dreapta să lase dezamăgirile la o parte și să iasă la vot.

Finalul editorialul pe EvZ Moldova

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *