Rusia – zi decisiva pentru Pussy Riot. Instanta da vineri verdictul

de | aug. 17, 2012 | Federatia Rusa, Știri, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Cele trei tinere din cadrul grupului rus de muzică punk-rock Pussy Riot, împotriva cărora Parchetul de la Moscova a cerut trei ani de închisoare urmează să îşi afle verdictul vineri.

Cele trei tinere din cadrul grupului rus de muzică punk-rock Pussy Riot, împotriva cărora Parchetul de la Moscova a cerut trei ani de închisoare urmează să îşi afle verdictul vineri.
La ora 11.00 GMT, preşedinta tribunalului Hamovniceski din Moscova va începe să citească decizia în procesul intentat celor trei: Maria Aliohina (24 de ani), Nadejda Tolokonnikova (22 de ani) şi Ekaterina Samuţevici (30 de ani), judecate de la sfârşitul lui iulie şi aflate în arest preventiv de cinci luni. Ele trebuie să răspundă pentru acte de „huliganism” şi „incitare la ură religioasă”, după ce, la 21 februarie, au interpretat, în Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova, cu cagule pe figură, acompaniate de chitare şi instalaţii de sonorizare, o „rugăciune punk” intitulată „Maica Domnului, alungă-l pe Putin!” de la putere.
Procurorul a cerut trei ani de închisoare pentru fiecare dintre ele, explicând că a ţinut cont de cazierul lor curat şi de faptul că două dintre ele au copii mici. Pedeapsa maximă este de şapte ani de închisoare.
Avocaţii apărării au pledat pentru eliberarea lor, iar una dintre tinere a comparat procesul cu „o troică din vremea lui Stalin”, aluzie la grupurile de trei persoane care, în perioada terorii staliniste, dictau sentinţe cu închisoarea sau chiar moartea în mod arbitrar şi expeditiv. În timp ce procesul a dezbinat profund societatea rusă, judecătoarea din acest dosar, Marina Sîrova, a trecut joi sub protecţia statului ca urmare a ameninţărilor adresate de susţinători ai grupului.
Cele trei femei au primit numeroase semne de sprijin internaţional, îndeosebi a deputaţilor germani, a cântăreţei Madonna, artistei avangardiste Yoko Ono – văduva lui John Lennon – sau a fostului membru al grupului Beatles Paul McCartney. De altfel, vineri este organizată o zi mondială de susţinere a fetelor de la Pussy Riot, cu acţiuni în numeroase oraşe, printre care Paris, Londra, Varşovia sau chiar New York.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *