Rusia si NATO isi umfla muschii la Marea Neagra

de | mai 26, 2015 | Federatia Rusa, Info Militar, Marea Neagra, România, Știri, UE, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Relatia dintre NATO si Rusia devine tot mai incordata la Marea Neagra, regiune unde ambele forte militare incearca sa exprime forta intr-un mod cat mai disuasiv pentru a-si marca suprematia in aceasta zona. Moscova a ordonat ample exercitii in Districtul militar central din Rusia iar aceste manevre au loc concomitent cu cele ale NATO in […]

US marines

Relatia dintre NATO si Rusia devine tot mai incordata la Marea Neagra, regiune unde ambele forte militare incearca sa exprime forta intr-un mod cat mai disuasiv pentru a-si marca suprematia in aceasta zona. Moscova a ordonat ample exercitii in Districtul militar central din Rusia iar aceste manevre au loc concomitent cu cele ale NATO in tarile nordice si in Marea Neagra. La exercitiile Rusiei participa 250 de avioane si 12.000 de militari. Potrivit Ministerului rus al Apararii, manevrele vor dura patru zile si sunt organizate „ca o inspectie surpriza” pentru a verifica nivelul de pregatire si viteza de reactie ale fortelor armate. Interfax scrie ca vor fi astfel inspectate bazele aviatice si fortele anti-aeriene din districtul militar central al Rusiei – ceea ce inseamna ca vor fi inspectate peste 700 de sisteme de armament. Manevrele din Rusia au inceput luni, concomitent cu manevrele NATO din regiunea arctica. Acolo sunt implicate aproximativ 100 de avioane de lupta si 4.000 de militari din Statele Unite si opt state europene. Exercitiul cu baza la nord de Norvegia, Suedia si Finlanda isi propune sa testeze cooperarea natiunilor arctice in vecinatatea Rusiei. Manevrele programate sa dureze pana la 5 iunie au fost planuite inaintea anexarii regiunii ucrainene Crimeea de catre Rusia anul trecut.

Pe de cealalta parte, NATO a desfasurat, incepand de luni, 12 nave militare romanesti, un distrugator american si un dragor maritim din Bulgaria, in total aproximativ 1.500 de militari, in cadrul exercitiului „Trident Poseidon 2015”. Exercitiul, organizat si condus de Fortele Navale Romane, se desfasoara in apele teritoriale ale tarii noastre si in apele internationale ale Marii Negre. Potrivit unui comunicat oficial, exercitiul are ca scop consolidarea nivelului de interoperabilitate intre fortele NATO, precum si cooperarea inter-agentii din Romania, intr-un mediu cu amenintari multiple, in cadrul unei Operatii de raspuns la criza, incluzand si o actiune de simulare a evacuarii non-combatantilor dintr-o zona de conflict, care va avea loc miercuri, 27 mai, in Portul Militar Constanta.

Fara vize pentru tancuri

Pe acest fundal tensionat, oficili de la Moscova amplifica starea de iritare. Vicepremierul Rusiei, Dmitri Rogozin, a glumit, luni, pe tema sanctiunilor impuse de Occident Rusiei, afirmand ca „tancurile ruse nu au nevoie de viza”. Rogozin se numara printre inaltii demnitari rusi care nu mai dreptul de a calatori in Statele Unite si UE, sanctiune impusa Rusiei ca urmare a implicarii directe in criza din Ucraina si a anexarii abuzive a peninsulei Crimeea. incercand sa atenueze preocuparile Occidentului privind intensificarea activitatilor militare ruse in regiunile arctica si baltica, Rogozin a declarat: „Eu am glumit mereu, spunand ca, daca nu ne dau vize, ne introduc pe liste de sanctiuni…, tancurile ruse nu au nevoie de vize”. Ca reactie la plasarea sa pe lista personalitatilor ruse care nu pot primi vize de calatorie in Occident, Rogozin a afirmat: „Armata rusa are si alte modalitati de calatorie, in afara vizelor”. Potrivit MAE de la Bucuresti, secretarul de stat pentru afaceri strategice, Daniel Ionita, declara luni in cadrul unei conferinte ca, in prezent, „asistam la un proces de consolidare militara din partea Federatiei Ruse in regiunea Marii Negre, cu potential destabilizator, ceea ce confirma o data in plus necesitatea focalizarii atentiei Aliantei Nord-Atlantice asupra regiunii”.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *