Rusia alimenteaza carnagiu drogurilor din Afganistan

, , , ,
 

Elicoptere rusesti pentru talibanii drogurilor din Afganistan

Elicoptere rusesti pentru talibanii drogurilor din Afganistan

Federatia Rusa a început livrările gratuite de armament uşor şi muniţii către Afganistan, destinate armatei şi poliţiei din această ţară, în baza înţelegerilor dintre Moscova şi Kabul, relateaza mass-media rusa, citata de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Un prim avion Il-76 al Ministerului rus de Interne, cu armament uşor la bord, venind din Orenburg (n.r.-regiunea Ural), a sosit marţi pe aeroportul internaţional din capitala afgană. În total, 16 avioane de acest tip urmează să sosească în Afganistan, precizează sursele oficiale ruse citate anterior.
Ministerul afgan de Interne a indicat, potrivit aceleiaşi surse, că ‘livrarea unei importante cantităţi de arme şi muniţii pentru poliţia afgană se realizează în cadrul acordurilor convenite între Rusia şi Afganistan şi ţinând cont de relaţiile istorice tradiţionale dintre statele prietene în domeniul colaborării militare şi tehnico-militare’. Armele vor fi folosite de poliţia afgană în lupta împotriva criminalităţii în creştere în ţară, ca urmare a situaţiei instabile din ţară, a mai indicat Ministerul de Interne de la Kabul.
Donatiile de armament rusesc sunt contestate de societatea civila si organizatiile pentru apararea drepturilor omului din Afganistan, care au declarat ca aceste arme vor fi distribuite, în principal, gruparilor paramilitare ale sefilor de trib, cunoscuti pentru implicarea in comertul ilegal de arme si de stupefiante, relateaza cotidianul local Payam-e-Mojahed, preluat de agentia de presa KARADENIZ PRESS.

Rusii nu revin in Afganistan

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a dat asigurari ca trupele ruse nu se vor intoarce in Afganistan, infirmand astfel speculatiile aparute pe aceasta tema dupa desfasurarea unei operatiuni antidrog comune ruso-americane. „Este pur si simplu exclus. Militarii nostri nu se vor mai intoarce, nu vor mai intra in Afganistan. Este pozitia noastra ferma”, a declarat Serghei Lavrov intr-o conferinta de presa comuna cu omologul sau german Guido Westerwelle, aflat in vizita la Moscova. „Daca speculatiile pe aceasta tema au aparut dupa organizarea unei operatiuni pentru distrugerea laboratoarelor in care se produc droguri, la care au luat parte serviciile speciale ruse si americane, atunci ele nu se fac in scopuri pozitive”, constituind niste provocari, a spus seful diplomatiei ruse.
Ministrul a amintit ca operatiunea a avut un caracter trilateral, fiind realizata de Ministerul de interne afgan, cu colaborarea militarilor americani, in timp ce partea rusa a pus la dispozitie informatiile necesare pentru identificarea laboratoarelor in care se produceau heroina si morfina. Serghei Lavrov si-a exprimat convingerea ca acest gen de cooperare va continua, argumentand ca drogurile produse in Afganistan au devenit o adevarata amenintare la adresa securitatii mondiale.

Speculatii britanice

Mass-media britanica scria saptamana trecuta ca armata rusa s-ar putea intoarce pe frontul de lupta din Afganistan pentru prima data dupa ce Armata Rosie a fost expulzata fortat de luptatorii mujahedini sprijiniti de SUA in 1989, in conformitate cu planuri aflate pe masa de discutii a oficialilor NATO. Interventia de noua ani a Moscovei in Afganistan a fost un dezastru geopolitic, care s-a incheiat cu o umilire militara si cu colapsul Uniunii Sovietice. Mihail Gorbaciov a inceput retragerea trupelor rusesti la inceputul anului 1987, iar ultimii soldati rusi au parasit Afganistanul in februarie 1989. Peste 13.000 de militari sovietici au pierit in luptele din Afaganistan, alti 100.000 au fost raniti, unii capturati, iar alte cateva sute sunt dati disparuti.
Conform surselor citate anterior, la sfarsitul lunii octombrie 2011, Rusia se va intoarce in Afganistan, de partea trupelor NATO. Decizia a fost luata in urma unei cereri din partea statelor vestice, care au sprijinit in timpul Rizboiului Rece mujahedinii pentru alungarea fortelor sovietice de pe teritoriul afgan, informa recent presa britanica. In momentul actual, reprezentantii NATO poarta discutii cu Moscova cu privire la livrarea directa de elicoptere, antrenamentul pilotilor, precum si pentru a permite transportul de arme si munitie prin teritoriul rus, ca alternativa la ruta prin Pakistan care este tinta atacurilor repetate ale talibanilor. NATO va folosi elicopterele de la rusi ca parte a strategiei de retragere a fortelor militare de pe teritoriul Afganistanului. Mai multe aeronave au fost deja vandute Poloniei in acest scop.

Medvedev la Lisabona

Mai mult decat atat, la summitul din noiembrie 2010 de la Lisabona, la care este asteptat si presedintele Dmitri Medvedev, ar putea fi anuntat un acord cu Rusia. Moscova se apropie astfel de fostul sau adversar din razboiul care s-a incheiat in urma cu 21 de ani. Principala cauza a acestui lucru o constituie amenintarea islamica si importul de heroina tot mai mare care ajunge, prin Asia Centrala, in orasele din Rusia.
Rusia a mai anuntat ca nu doreste retragerea trupelor din Osetia si Abhazia dupa rezboiul de acum doi ani, insa oficialii americani si europeni sustin ca ocuparea unui teritoriu suveran al unui stat membru nu este o situatie care accepta compromisuri. De asemenea, Moscova doreste ca NATO sa accepte incidentul din Georgia ca un „fapt implinit”.
In acelasi timp, Mihail Gorbaciov, ultimul presedinte al Uniunii Sovietice si cel care a decis retragerea trupelor sovietice din Afganistan in urma cu peste 20 de ani, a avertizat, intr-un interviu acordat BBC Moscova, ca o victorie a NATO in conflictul vechi de 9 ani este imposibila, iar Statele Unite nu au alta solutie decat retragerea.

KGB combate drogurile

Federatia Rusa ar putea trimite agenti suplimentari pentru combaterea drogurilor in Afganistan, a anuntat Viktor Ivanov, seful Agentiei ruse antidrog, structura desprinsa din KGB, fostul aparat de securitate al URSS. „Am adresat o solicitare pentru trimiterea mai multor agenti ai Serviciului federal pentru controlul drogurilor, in scopul investigarii situatiei de pe teren”, precizeaza Viktor Ivanov.
In prezent, doua unitati pentru combaterea drogurilor opereaza in Afganistan, beneficiind de sustinerea a 100 de experti americani. Rusii si americanii au efectuat pentru prima data o operatiune antidrog comuna in Afganistan, distrugând trei laboratoare de fabricare a heroinei si un laborator de opiu, a anuntat Viktor Ivanov. Daunele suferite de producatorii si traficantii de droguri sunt evaluate la peste un miliard de dolari, iar cele 900 kg de heroina confiscate ar fi ajuns pentru producerea a 200 de milioane de doze.
Oficialul rus a mai precizat ca la aceasta operatiune care a avut nevoie de trei luni de pregatire au participat patru agenti ai serviciului rus antidrog, forte speciale americane si agenti ai Ministerului afgan de Interne. Rusia denunta frecvent cresterea traficului de droguri provenind din Afganistan, pe care o atribuie mai ales dezinteresului fortelor americane in aceasta tara.

Karzai contraataca

Presedintele afgan, Hamid Karzai, a condamnat saptamana trecuta operatiunea antidrog condusa de rusi si americani in estul Afganistanului, ce ar fi avut loc „fara permisiunea sa”, in timp ce un inalt oficial parlamentar de la Moscova a apreciat ca actiunea nu a tinut cont de realitatile afgane, relateaza agentiile internationale de presa, preluate de KARADENIZ PRESS. „Nicio organizatie sau institutie nu are dreptul sa conduca acest tip de operatiuni pe teritoriul nostru fara permisiunea si acordul Guvernului afgan”, a subliniat presedintia afgana, intr-un comunicat. „Afganistanul condamna aceasta actiune a NATO si aminteste ca aceste operatiuni unilaterale sunt o incalcare clara a suveranitatii Afganistanului si a legilor internationale”, a adaugat presedintia, avertizând ca va exista o „reactie” a Kabulului, daca vor mai avea loc operatiuni similare. Karzai a cerut Ministerelor de Interne si Apararii sa demareze cât mai repede o ancheta.

Reactie rusa

Reprezentantul la Kabul al serviciului rus antidrog, Aleksei Milovanov, a declarat ca presedintele Karzai a fost „informat gresit”. „A fost vorba despre o operatiune condusa de Ministerul afgan de Interne, nu de catre noi”, a precizat Milovanov. „Am actionat pur si simplu in calitate de consilieri, in conformitate cu acordul dintre Guvernele afgan si rus privind prezenta unor consilieri in timpul desfasurarii unei operatiuni antidrog”, a afirmat Milovanov.
Totodata, la Moscova, un inalt oficial parlamentar rus a criticat aceasta operatiune condusa, potrivit acestuia, „ca si când Guvernul afgan nu ar exista”. Operatiunea „a dat rezultate, dar ea a fost condusa ca si cum Guvernul afgan nu ar exista”, a apreciat Leonid Slutki, vicepresedintele comisiei pentru Afaceri Externe din Duma (Camera Inferioara a Parlamentului rus), la postul de radio Ecoul Moscovei. „Trebuie tinut cont de realitatile afgane, care necesita o noua abordare, iar (operatiunile) trebuie coordonate cu Guvernul lui Karzai”, a continuat Slutki.
Reamintim ca rusii si americanii au efectuat pentru prima data o operatiune antidrog comuna in Afganistan, distrugând trei laboratoare de fabricare a heroinei si un laborator de opiu, dupa cum a anuntat anterior, seful Serviciului rus Antidrog, Viktor Ivanov.

Axa antidrog

Este necesara unirea eforturilor NATO si Organizatiei Tratatului de Securitate Colectiva (OTSC – componenta militara a CSI) in lupta impotriva traficului de droguri din Afganitsan, a declarat recent ambasadorul Rusiei la ONU, Vitali Ciurkin, care a cerut Aliantei Nord Atlantice sa raspunda grabnic unei oferte de colaborare a OTSC. Afganistanul este tara unde se realizeaza circa 90% din productia mondiala de heroina, iar Rusia – tara unde se consuma 21% din aceasta substanta si unde ajung pana la 80 tone de heroina din Afganistan. Aceasta problema poate fi eliminata doar prin eforturi internationale comune, a apreciat de la tribuna ONU ambasadorul Ciurkin.

Cordon sanitar

Rusia a propus mai de mult crearea unui “cordon sanitar” antidrog in jurul Afganistanului, in parteneriat cu tarile OTSC (Rusia, Armenia, Belarus, Kazahstan, Kirgizstan, Tadjikistan, Uzbekistan). Aceasta organizatie colectiva a condus mai multe operatiuni antidrog de succes, ultima dintre ele in Kirgizstan cu numele de cod “Canal”. Potrivit postului de radio Vocea Rusiei, un partener posibil in lupta antidrog este Organizatia de Cooperare de la Shanghai, care include, pe langa China, cinci tari membre ale OTSC. “Intr-un moment cand criminalitatea generata de droguri a luat proportii ingrijoratoare, NATO ar trebui sa fie mai disponibila pentru cooperare”, a mai spus Vitali Ciurkin. Comunitatea internationala va trebui sa nu crute nici un efotrt pentru a impiedica proliferarea insecuritatii dincolo de frontierele Afganistanului, a mai declarat ambasadorul rus. Cooperarea in lupta antidrog se anunta o tema pentru Consiliul NATO-Rusia din noiembrie 2010, este concluzia postului de radio.

Kremlinul arunca armata rusa in lupta antidrog

In Comitetul de stat antidrog din Rusia va fi inclus un reprezentant permanent al ministerului Apararii de la Moscova, relateaza surse militare oficiale, citate de mass-media locala. Printre noile atributii ale ministerului Apararii au fost incluse si lupta impotriva traficului de droguri din Afganistan, se spune intr-un decret emis de Kremlin si care urmeaza sa fie supus aprobarii legislativului rus.
Leonid Ivasov, presedintele Academiei pe Probleme Geopolitice sustine ca  Serviciul Federal de Control asupra Traficului de Droguri nu are trupele sale speciale, capabile sa lupte impotriva traficantilor de droguri. Iar trupele cu destinatie speciala din cadrul armatei ruse ar putea juca un asemenea rol. In plus, Ministerul Apararii poate sa acorde nu doar sprijin militar si fizic. „Exista structuri in armata ruseasca care pot afla intentiile traficantilor de droguri si pot urmari traseele de livrare a drogurilor pe teritoriul Rusiei si, fireste, pot scoate la iveala structuri mari care se ocupa cu vânzarea de droguri. Este vorba in primul rând de serviciul nostru de informatii. In plus, exista aviatia, mijloacele radiotehnice”, declara Viktor Ivanov, Directorul Serviciului Federal de Control asupra Traficului cu Droguri. Potrivit lui, dupa adoptarea decretului presedintelui Medvedev,  in Ministerul Apararii se vor forma subunitati antidrog

Razboiul drogurilor dintre NATO si Federatia Rusa

Neputinta Aliantei Nord-Atlantice si a Statelor Unite de a opri traficul de droguri din Afganistan catre Federatia Rusa poate fi considerat „un razboi nedeclarat impotriva tarii noastre”, a declarat anterior Dmitrii Rogozin, ambasadorul Federatiei Ruse la NATO, citat de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Rogozin a criticat Alianta pentru lipsa de progres in lupta impotriva productiei de droguri de mare risc din Afghanistan, declarand ca drogurile de origine afghana omoara anual pese 30 de mii de cetateni rusi. Autoritatile ruse considera ca productia drogurilor in Afghanistan a crescut de peste 10 ori de la invazia militara internationala din 2001, condusa de SUA.
Acuzatiile dure ale ambasadorului rus vin la cateva zile dupa ce surse oficiale din cadrul Ministerului rus al Sanatatii, citate de agentia de presa KARADENIZ PRESS, au declarat ca in Federatia Rusa exista peste un milion si jumatate de persoane depedente de consumul de heroina. Sursele citate au precizat ca peste 500.000 de persoane sunt inregistrate in mod oficial ca dependente de droguri, dar a precizat ca numarul lor real este de trei ori mai mare si ca aceste persoane sunt consumatoare de heroina. De asemenea, oficialii au mai declarat ca peste trei milioane de rusi au incercat pe parcursul vietii lor, la un moment dat, droguri considerate „grele”, consumul de droguri afectând in mod special noua generatie din Federatia Rusa, precum si imigrantii din statele din fosta URSS, cunosct sub numele de Comunitatea Statelor Independente (CSI)

Bursa drogurilor

Productia de opiu din Afganistan, primul producator mondial la acest capitol, a scazut cu 50% in 2010 din cauza recoltei slabe de mac, insa preturile sunt in crestere, arata un raport al Natiunilor Unite, citat de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Afganistanul a produs 3.600 de tone de opiu in 2010, cu 50% mai putin decat productia din 2009, conform unei estimari a Oficiului ONU pentru combaterea drogurilor si infractionalitatii. Valoarea productiei a crescut insa cu 38%, reprezentand 604 milioane de dolari, potrivit raportului intitulat „Afghanistan Opium Survey 2010”. Productia reprezinta 5% din PIB-ul Afganistanului. Scaderea productiei a fost cauzata de un parazit care a afectat culturile de mac. Majoritatea proviciilor producatoare, in principal Helmand si Kandahar, bastioane ale insurgentilor, au fost afectate de acest parazit. Talibanii, care lupta impotriva regimului de la Kabul si a trupelor internationale, obtin fonduri in principal din productia de opiu. Scaderea productiei a avut ca efect cresterea preturilor, kilogramul de opiu ajungand la 169 de dolari, cu 169% mai mult decat in 2009.

Opiul, arma secreta a talibanilor

Cantitatile enorme de opiu produse in Afganistan ucid mai multe persoane in tarile occidentale decat razboiul condus de NATO in aceasta tara, arata in 2009 Oficiul ONU pentru combaterea drogurilor si crimei, cerand mobilizarea imptoriva acestui flagel. Cu 92% din opiul produs in lume, tara alimenteaza o piata de 65 de miliarde de dolari, ce finanteaza insurgenta si gruparile criminale, in special in Asia Centrala, Rusia si Balcani, potrivit unui raport publicat la Viena. Consumat de 15 milioane de toxicomani, acest drog provoaca moartea a circa 100.000 de persoane pe an si accentueaza raspandirea virusului HIV, aminteste ONUDC. “Confiscarea opiului afgan acolo unde se produce este infinit mai eficienta si mai ieftina decat acolo unde se consuma”, subliniaza directorul general al agentiei ONU, Antonio Maria Costa, amintind comunitatii internationale sa desfasoare mai multe mijloace in aceasta zona. “Nu este vorba despre partajarea responsabilitatilor, ci de un interes propriu inteles corect”, a precizat el.
Cu titlu de comparatie, numarul anual al victimelor consumului de produse derivate din opiu in tarile membre NATO (10.000 de morti) este de cinci ori mai mare decat cel al victimelor inregistrate de Alianta Nord-Atlantica in Afganistan in opt ani de razboi. Rusia (30.000 de morti) are anual un numar mai mare de decese din cauza drogurilor decat al celor zece ani de razboi in aceasta tara, arata ONUDC. In pofida unei usoare diminuari din 2007, productia de opiu in Afganistan a explodat in ultimii zece ani, ajungand la 6.900 de tone in 2009 si depasind consumul mondial. Pana recent, lupta impotriva traficantilor nu figura totusi in mandatele fortelor NATO detasate in zona.Or, “implicarea directa a talibanilor in traficul de opiu le permite acestora sa finanteze o masina de razboi din ce in ce mai sofisticata si extinsa”, subliniaza Costa, amintind ca fundamentalistii nu ezita sa lucreze cu organizatiile criminale. Potrivit ONUDC, talibanii obtin pana la 160 de milioane de dolari pe an din acest trafic.

Balcanii in axa drogurilor

De altfel, stocurile ilegale de opiu continua sa creasca vertiginos, avertizeaza ONUDC. Acestea se ridica de acum la 12.000 de tone, cantitate care ar satisface consumul mondial pe doi ani. “Posibilitatea ca aceste stocuri enorme de opiu sa intre pe maini gresite arata ca este mai urgent ca niciodata sa localizam si sa distrugem aceste stocuri”, apreciaza Costa.
La fel de ingrijorator este faptul ca traficul de opiu si consecintele sale financiare oculte se raspandesc in Pakistan si in toata Asia Centrala, unde risca sa alimenteze “un terorism la scara mare ce ameninta resursele energetice”, potrivit ONUDC. Zonele tribale de la frontiera afgano-pakistaneza, pe unde tranziteaza 40 la suta din opiul afgan, au devenit “cea mai mare zona de liber schimb pentru tot ceea ce este ilegal: droguri, arme, elemente pentru fabricarea bombelor, bani din traficul de droguri si de fiinte umane”, aminteste Costa. In afara de efortul din Afganistan si Pakistan, ONUDC preconizeaza o lupta consolidata impotriva traficantilor in tarile de tranzit si de consum, in timp ce numai 20% din opiul afgan este interceptat in lume, in mare parte in Iran. In Balcani, o importanta axa de tranzit catre vestul Europei, unde se consuma 88 de tone de heroina pe an, numai 2 la suta din acest flux este confiscat, respectiv aceeasi proportie ca in Afganistan, arata ONUDC.

Talibanii drogurilor

Federatia Rusa se confrunta cu o crestere fara precedent a cantitatii de heroina care ajunge in fosta republica sovietica, in mod special din Afganistan. Conform datelor prezentate de oficiali ai serviciilor secrete occidentale, citate de mass-media, aceasta tara produce peste 90% din cantitatea totala de opiu la nivel mondial, principala materie prima pentru heroina, precum si principala sursa de venit pentru insurgenta condusa de talibani. Dupa ce regimul taliban a fost indepartat de la putere de catre o coalitie internationala condusa de Statele Unite, in 2001, productia afgana de opiu a inregistrat o crestere semnificativa.
Surse oficiale de Kabul, citate de cotidianul local Payam-e-Mojahed, preluat de agentia de presa KARADENIZ PRESS, au declarat ca insurgenta talibana este finantata in proportie de peste 95% de fonduri provenite din traficul de droguri din Afghanistan catre alte state. Sursele citate au mai apreciat ca insurgenta talibana foloseste relatiile din cadrul diasporei afghane din Occident pentru a transporta si valorifica cantitati impresionante de droguri, fondurile obtinute fiind folosite pentru achizitionarea de arme de catre insurgentii din Afghanistan si Pakistan.

Heroina ucigasa

Federatia Rusa este una dintre cele mai afectate tari, unde consumul de heroina a cunoscut o crestere accentuata in ultimele decenii. Rusia a fost cel mai important consumator al heroinei afgane in 2008, in aceasta tara ajungând 21% din productia realizata in Afganistan, se arata intr-un raport ONU, intitulat „Dependenta, Crima si Insurgenta“, care a fost publicat recent de organizatia internationala. Reamintim ca potrivit datelor medicale oficiale prezentate de autoritatile medicale rusesti, aproximativ 30.000 de persoane mor anual in Rusia din cauza consumului de heroina, in timp ce alte aproximativ un milion de persoane mor din cauza unor boli provocate de consumul de alcool si tutun. Organizatiile non-guvernamentale locale contesta datele oficiale prezentate de Moscova, inaintand cifre duble pentru cei afectati de catre droguri.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *