Rubla ruseasca coboara la un nou minim istoric

, , ,
 

russian-rubleEfectele embargoul impus Rusiei de catre Occident se vad mai ales in zona deprecierii monedei nationale ruse. Rubla a coborat luni la un nou minim istoric in raport cu moneda euro, afectata de criza din Ucraina si consecintele sale asupra economiei Rusiei dar si de scaderea cotatiei petrolului, potrivit Reuters. Moneda europeana a depasit pragul de 51,20 ruble, precedentul record care data din luna martie, in momentul anexarii Crimeei de catre Rusia, si a urcat pana la nivelul record de 51,258 ruble. Separat, guvernatorul Bancii centrale a Rusiei, Elvira Nabiullina, a declarat ca in ultimele zece zile institutia pe care o conduce a cheltuit aproximativ sase miliarde de dolari pentru apararea rublei, adaugand insa ca situatia de pe piata valutara este sub control. ‘in acest moment sustinem cursul de schimb al rublei prin vanzarea de valuta din rezerve’, a declarat Elvira Nabiullina in camera inferioara a Parlamentului rus. La inceputul lunii octombrie, Rusia avea rezerve de aur si valuta in valoare de 454,7 miliarde dolari. Nabiullina a reiterat angajamentul Bancii centrale a Rusiei de a introduce flotarea libera a rublei incepand de anul viitor. ‘Banca centrala nu se va retrage complet de pe piata insa natura participarii noastre se va modifica si vom interveni daca exista riscuri la adresa stabilitatii financiare’, a precizat Elvira Nabiullina. Rubla ruseasca a pierdut 18% din valoare in acest an ca urmare a scaderii preturilor la petrol, aprecierii dolarului si teama investitorilor fata de activele rusesti in urma sanctiunilor impuse Moscovei de statele occidentale.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *