România și Republica Moldova vor organiza o ședință comună de guvern la Chișinău

de | iul. 21, 2017 | Principal, R. Moldova, Razboi energetic, România, Știri, UE | 0 comentarii

Premierul României, Mihai Tudose, a efectuat vineri o vizită de lucru la Chișnău, acolo unde a avut întâlniri cu premierul de la Chișinău, Pavel Filip, cu președintele Parlamentului, Andrian Candu, dar a mers și în plenul Legislativului, acolo unde a fost întâmpinat de vicepreședintele Iurie Leancă. De asemenea, cu această ocazie, s-a convenit organizarea unei […]

Premierul României, Mihai Tudose, rostind un discurs alături de omologul său de la Chișinău, Pavel Filip, în Piața Marii Adunări Naționale din centrul Chișinăului

Premierul României, Mihai Tudose, a efectuat vineri o vizită de lucru la Chișnău, acolo unde a avut întâlniri cu premierul de la Chișinău, Pavel Filip, cu președintele Parlamentului, Andrian Candu, dar a mers și în plenul Legislativului, acolo unde a fost întâmpinat de vicepreședintele Iurie Leancă. De asemenea, cu această ocazie, s-a convenit organizarea unei ședințe comune de guverne, la Chișinău, în această toamnă. „Avem o relație specială, nu este o simplă relație bilaterală între două state vecine, dar este una mult mai profundă, o relație de suflet dacă vreți, pentru că vorbim aceiași limbă, avem aceiași cultură, avem aceiași istorie”, a declarat Pavel Filip într-o conferință comună cu Mihai Tudose.

Premierul moldovean a spus că a avut cu omologul său român un dialog deschis, sincer și prietenos. Totodată, șeful cabinetului de miniștri de la Chișinău i-a mulțumit premierului român pentru sprijinul constant pe care România îl acordă Republicii Moldova, menţionând în mod special reconstrucția și reparația grădinițelor, donarea de microbuze școlare, implementarea serviciului medical de urgență SMURD, reabilitarea Institutului Mamei şi Copilului, renovarea Muzeului de Artă din Chişinău, oferirea burselor de studii tinerilor din Republica Moldova.

Energie și investiții

Printre cele mai importante proiecte comune au fost evidenţiate cele din domeniul energetic şi al infrastructurii. În context, oficialii s-au referit la construcția gazoductului Iaşi-Ungheni-Chişinău, proiect care vine să asigure independența și securitatea energetică a Republicii Moldova, potrivit unui comunicat al Guvernului. Premierul Pavel Filip a spus că proiectul tehnic va fi gata în câteva săptămâni, iar până la sfârșitul anului 2018, gazoductul va fi funcțional.

De altfel, Parlamentul de la Chișinpu a votat, vineri, în prima lectură ratificarea a două acorduri de împrumut în valoare totală de 82 de milioane de euro, bani destinați construcției conductei de transport gaze pe direcția Ungheni-Chișinău cu o lungime de 117 km. Unul dintre acprduri prevede alocarea de către Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a 41 de milioane de euro în calitate de împrumut suveran. Adițional, Uniunea Europeană va aloca 10 milioane de euro sub formă de grant în bugetul statului, compensând contribuția financiară inițială de 10 milioane de euro, care urmează a fi efectuată din bugetul de stat. Rata dobânzii este strandard pentru contractarea împrumutului suveran de la BERD și se va calcula conform termenilor EURIBOR + 1% pe an. Sursa de rambursare a împrumutului este tariful pentru transportul de gaze naturale. Al doilea acord de împrumut prevedecontribuția Băncii Europene de Investiții în valoare de 41 de milioane de euro în calitate de împrumut suveran pentru construcția gazoductului.

Oficialii au vorbit şi despre schimburile comerciale dintre ţări, care sunt în continuă creştere, România fiind principalul partener comercial al Republicii Moldova. „Am reiterat interesul nostru de a continua investiţiile româneşti în țara noastră, am vorbit despre programul de privatizare pe care îl avem și am invitat încă o dată companiile românești să facă investiții în Republica Moldova”, a mai spus Pavel Filip.

România va susține în continuare drumul european al R. Moldova

La rândul său, Premierul României a remarcat că vizita sa la Chișinău este o declaraţie publică a ataşamentului Guvernului României faţă de Moldova. „Cifrele arată acum simţitor mai bine decât cu doi ani în urmă. Reformele au fost grele, ca orice reforme, dar încep să aducă roade, în nivelul de trai, în stabilitate, în funcţionarea unor instituţii”, a declarat Mihai Tudose.

De asemenea, Prim-ministrul român a menţionat că România rămâne un avocat fidel al Republicii Moldova în relațiile cu Uniunea Europeană. „Este un efort comun, dar este nevoie de continuare, de stabilitate. Suntem total angajaţi în efort comun cu Republica Moldova în atingerea obiectivului ei de integrare europeană”, a subliniat șeful Executivului de la București.

Investiții sigure în educația copiilor de peste Prut

De asemenea, cei doi au participat astăzi la ceremonia oficială de transmitere a celor 96 de microbuze destinate transportării elevilor, donaţie din partea Guvernului României. „Este un ajutor foarte important în contextul reformei din educație și a optimizării școlilor, astfel încât să putem oferi educație de calitate copiilor noștri”.

Totodată, șeful Executivului a exprimat recunoștință poporului român şi Guvernului României pentru sprijinul constant oferit țării noastre, inclusiv pe dimensiunea integrării europene. „România a știut și știe să fie alături de Republica Moldova și să contribuie direct la dezvoltarea ei. Nu o singură dată am spus că atunci când Republica Moldova a întâmpinat greutăți, primii care au întins o mână de ajutor au fost frații noștri de la București”, a declarat Pavel Filip.

La rândul său, Prim-ministrul României, Mihai Tudose, a reiterat susţinerea pentru țara noastră, atât pe plan politic, cât și pe plan strategic. „Eforturile comune sunt îndreptate pentru îmbunătățirea nivelului de trai, începând de la grădinițe, ajungând la școli, la transporturi și accesul la educație, culminând cu bursele acordate de către Guvernul României studenților din Republica Moldova, care nu fac altceva decât să întărească legăturile dintre țările noastre”, a spus oficialul român.

În context, Mihai Tudose a salutat reforma din sistemul de învățământ al Republicii Moldova, apreciind compatibilizarea sistemelor de educație din cele două state și cu cel european drept o șansă pentru elevii din Republica Moldova și o piatră de temelie la integrarea țării noastre în Uniunea Europeană.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *