Romania si Bulgaria nu vor ajunge la dispute teritoriale in Marea Neagra

, , ,
 

Bulgaria nu va fi implicată în nicio dispută teritorială cu România pe tema rezervelor de gaze naturale din Marea Neagră, dă asigurări ministrul bulgar al Economiei, Energiei şi Turismului, Delian Dobrev.
În opinia lui Dobrev, cele două ţări nu vor ajunge la dispute teritoriale, dat fiind că amândouă au rezerve de gaze naturale în propriile zone economice din Marea Neagră, informează presa de la sud de Dunăre. Dobrev se referă la disensiunile dintre Bulgaria şi România privind un perimetru de 17 kilometri pătraţi situat în Marea Neagră, la frontiera dintre cele două state.
România a sugerat deja că disputa poate fi soluţionată de o instanţă de arbitraj. Bulgaria insistă însă pe negocieri bilaterale, transmite Mediafax. Dobrev a reamintit că Guvernul bulgar a reformulat recent textul care instituia un moratoriu privind extracţia gazelor de şist. „Acum, nu mai există obstacole în privinţa exploatării gazelor naturale convenţionale. Sperăm că sunt suficiente rezerve de gaz în Marea Neragră. Nu intenţionăm să intrăm în conflict cu România pe tema acestor gaze. România a descoperit 40 de miliarde de metri cubi de gaze în zona sa din Marea Neagră. Vom începe exploatarea zăcămintelor chiar acum. Zona care aparţine Bulgariei este mai mare decât cea a României”, a spus el.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *