Flota militara rusa a Marii Negre, arma geopolitica a Kremlinului

Transformarile continue din zona Marii Negre a condus in ultimii ani la reaprinderea unei discutii mai vechi referitoare la necesitatea reactualizarii, in noul context geopolitic, a Conventiei de la Montreux, document semnat la 21 iulie 1936 care reglementeza in prezent echilibrului de forte la Marea Neagra. Acest document, ce isi face efectele de mai bine de 75 de ani, limiteaza dreptul vaselor de razboi de a trece prin stramtorile Marii Negre, dar stabileste in acelasi timp si regimul de navigatie a navelor comerciale. Conventia de la Montreux a fost invocata in ultimii ani in special in probleme militare si de securitate iar timpul razboiului dintre Rusia si Georgia, din august 2008, Moscova a acuzat ca navele SUA care transportau ajutor umanitar pentru georgieni ca ar incalca prevederile Conventiei. (extras din prima parte)

Tandem economico- militar

Romania, ca nou aspirant in balanta echilibrului de putere de la Marea Neagra face un joc interesant prin cele doua parteneriate strategice pe care le-a semnat in 2011, asigurandu-si astfel sprijinul a doi parteneri extrem de importanti – SUA si Turcia. Daca pe relatia cu Washingtonul, diplomatia romana a reusit cel mai important moment din istoria sa moderna in asigurarea securitatii tarii prin acceptarea  instalarii elementelor scutului antiracheta american, Bucurestii au reusit sa aduca la maturitate si relatii cu Ankara, semnand de asemenea un parteneriat strategic care vizeaza in principal domeniul economic. Cu toate ca interesele SUA ar fi sa incerce schimbarea echilibrului de forte la Marea Neagra prin aducerea unor nave militare in regiune pentru a-si asigura securizarea rutelor energetice ce vin din zona Caucazului, Romania joaca alaturi de Turcia care nu isi doreste schimbarea status quo-ului, cel putin din punct de vedere militar chiar daca in plan economic Ankara ar dori sa schimbe anumite prevederi ale Conventiei de la Montreux care sa serveasca la o mai buna circulatie a navelor comerciale care intampina probleme in ceea ce priveste tranzitul aglomerat prin stramtorile Bosfor si Dardanele. Tocmai din acest motiv la care se mai adauga si o componenta finaciara din taxe aferente, Turcia se pregateste sa construiasca un proiect megalomanic numit Canalul Istanbul. Acesta va avea o lungime de 50 de kilometri, o latime de 150 de metri si o adancime de 25 de metri si va permite tranzitul a pana la 160 de nave pe zi, inclusiv tancuri petroliere mari, anunta in primavara anului trecut premierul Recep Erdogan, citat de agentia Bloomberg. Numai planificarea acestuia va dura doi iar costurile sunt estimate la circa 10 miliarde de dolari. „Turcia are nevoie de un proiect magnific, nebunesc, pana in 2023″, a precizat Erdogan, referindu-se la cea de-a 100-a aniversare a declararii Republicii Turcia. Aceasta declaratie a venit sa intareasca proiectiile multor analisti internationali care vad in actuala guvernare a AKP  o reinviere a islamistului imperial al Turciei cunoscut drept „neo-Osmanism”. Acelasi lucru l- apreciat si liderul opozitiei din Turcia. Kemal Kilicdaroğlu (Partidul Republican – CHP) care a accentuat ca infatuarea nu isi are locul printre prioritatile Turciei. Potrivit ziarul turc Zaman,  Kemal Kilicdaroğlu a mai spus referitor la acest subiect ca acest proiect nu face decat sa imbogateasca grupurile economice care sustin formatiunea lui Erdogan.

Tabla de sah a energiei

In urma cu circa trei saptamani, presedintele Romaniei, Traian Basescu, si omologul sau turc, Abdullah Gul, semnau la Ankara declaratia pentru parteneriatul strategic dintre Romania si Turcia. „Am semnat astazi un parteneriat strategic intre Turcia si Romania, care fixeaza toate domeniile de maxim interes in relatia bilaterala. Am stabilit prin acest parteneriat cooperarea in politica externa, cooperarea in politica de securitate, si, in mod deosebit, in lupta antiterorista, am stabilit consolidarea cooperarii economice, lucru extrem de important, mai ales in aceasta perioada”, declara Basescu in Turcia. In aceeasi zi, presedintele roman declara intr-un interviu cotidianul turc  Zaman ca respinge ideea – invocata inclusiv de Ankara – de a aduce modificari Conventiei de la Montreux, incheiata in 1936, prin care Turciei i se acorda control asupra stramtorilor Bosfor si Dardanele, permitandu-i sa reglementeze activitatea militara in regiune. Acest fapt este demonstrat si de decizia Romaniei negociata cu SUA de a nu dori sa achizitioneze sistemul AEGIS, pentru dotarea celor doua fregate ale sale, fapt ce ar fi echivalat cu intarirea flotei romane la Marea Neagra, ci de a opta pentru amplasarea unor interceptori terestri in sudul Romaniei, in judetul Dolj in baza de la Deveselu. Totodata, in timpul interventiei americane din Irak, Turcia a refuzat sa permita SUA, de altfel aliat al sau, sa ii tranziteze teritoriul pentru a transporta materiale necesare razboiului din Irak. Acest fapt, alaturi de sporirea apropierii militare dintre Romania si SUA prin construirea bazei militare de la Kogalniceanu si totodata prin discutii tot mai avansate vizavi de cumpararea de avioane F-16 de catre Bucuresti de la firma americana Lockheed Martin, autoritatile de la Ankara nu se simt deloc confortabil cu ascensiunea unui nou potential jucator sprijinit masiv de cea mai puternica armata a lumii. Jurnalistii publicatiei turce amintite mai scriu ca invocand preocupari in materie de mediu si potentialul pericol pe care petrolierele il pot reprezenta pentru stramtori si pentru orasele din jurul Marii Marmara, Turcia este de parere ca acordul, vechi de aproape trei sferturi de secol, trebuie sa fie modificat pentru a reflecta schimbarile aduse de vremurile actuale. Presedintele Basescu a ocolit extrem de abil comentariu jurnalistilor turci, expunand practic pozitia Romaniei care prin apartenenta la proiectele Nabucco si AGRI, dar si stat membru al UE, nu are interesul ca Turcia sa dicteze tot ce tine de rutele de transport energetice din Marea Neagra si sa creeze noi oportunitati de transport (vezi Canalul Istanbul – n.a) al petrolului si gazelor prin Marea Neagra.

Proiectii de viitor

Si asta nu numai din perspectiva Romaniei, dar Bucurestii sunt pusi in pozitia ingrata de a fi cap de pod pentru Uniunea Europeana in acesta zona care nu vede tocmai cu ochi buni o hegemonie de tip energetic a Turciei in regiune. Constructia celor doua terminale de gaz natural lichefiat pe malul Marii Negre din proiectul AGRI, unul la Kulevi in Georgia si celalalt la Constanta, in Romania, vor costa intre doua si cinci miliarde de euro si vor fi proiectate cu o capacitate maxima de opt miliarde de metri cubi de gaze. Practic, Romania este singura tara din UE care are deja un parteneriat strategic cu o tara la Marea Caspica, respectiv Azerbaidjan. „Cunoastem ingrijorarile Turciei. in opinia noastra, Conventia de la Montreux este un instrument juridic important pentru navigatie si trebuie respectat intocmai”, a spus  Basescu insistand in cadrul aceluiasi interviu ca transporturile sunt elementul cel mai important care trebuie luat in considerare intr-o lume tot mai globalizata. „Fara un transport eficient, de incredere, nu poate exista comert sau investitii internationale”, a subliniat Basescu. Turcia nu are un interes direct in a vedea materialiat proiect AGRI care ar diminua din pozitia de monopol tranzitar energetic al Ankarei. Practic, vasele speciale incarcate cu gaz lichefiat (LNG) nu ar mai fi nevoite sa treaca prin cele doua stramtori pentru a ajunge in Europa, si ar putea traversa pe verticala Marea Neagra pe relatia Georgia-Romania si apoi spre Ungaria prin interconectorul Arad-Szeged. Concluzionand, intr-o perspectiva viitoare a amplicarii cursei pentru monopol energetic si rutelor si a resurselor din zona Caucazul, discutiile pentru refacerea echilibrului de putere la Marea Neagra si modificarea Conventiei de la Montreux vor fi amplicitate in perspectiva in care atat Turcia, cat si Rusia au inceput inzestrarea navala la Marea Neagra iar SUA, care nu a ratificat nici pana in prezent Conventia de la Montreux, face presiuni tot mai mari pentru Marea Neagra sa devina intr-adevar un „lac al NATO” care sa asigure o platforma de forta pentru accesul la bogata zona a Caucazului si inspre Asia Centrala.