România se vrea pe harta noului Drum al Mătăsii

de | iul. 14, 2017 | Asia Centrală, Balcani, Caucaz, Marea Neagra, România, Știri | 0 comentarii

România își negociază intrarea pe noul Drum al Mătăsii, proiect economic care are China ca principal promotor. În acest sens, România găzduiește, vineri, la Palatul Parlamentului, un important eveniment la care sunt prezenți peste 150 de oficiali din China și 16 țări est-europene, lideri politici, reprezentanți ai administrației locale și reprezentanți ai mediului de afaceri. […]

România își negociază intrarea pe noul Drum al Mătăsii, proiect economic care are China ca principal promotor. În acest sens, România găzduiește, vineri, la Palatul Parlamentului, un important eveniment la care sunt prezenți peste 150 de oficiali din China și 16 țări est-europene, lideri politici, reprezentanți ai administrației locale și reprezentanți ai mediului de afaceri. Anterior, România și-a exprimat deja acest interes în cadrul unui eveniment similar ce a avut loc la Beijing, în perioada 10-12 iuli, atunci când a avut loc cea de-a noua reuniune a coordonatorilor naționali ai Cooperării China – Europa Centrală și de Est.

Din partea României a participat secretarul de stat pentru afaceri bilaterale globale, Monica Gheorghiță MAE de la București precizează că oficialul român a transmis „un mesaj de continuitate şi pragmatism în deciziile şi angajamentele asumate de partea română, precum și interesul de a înregistra progrese semnificative în concretizarea proiectelor convenite la Summit-ul desfășurat la Riga, în luna noiembrie 2016”. Demnitarul a arătat că Bucureștiul este interesat în special de cooperarea în domeniile energiei, agriculturii, infrastructurii, comunicațiilor, IT și turismului.

Statele europene participante la formatul „16+1” sunt: Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Macedonia, Muntenegru, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Serbia și Ungaria. 11 dintre statele participante sunt și state membre UE. Formatul „16+1” este o inițiativă chineză lansată în 2011, cu prilejul unei vizite întreprinse la Budapesta de fostul premier chinez Wen Jiabao, când a avut loc și prima reuniune a acestui format, cu participarea miniștrilor responsabili cu economia și dezvoltarea (24-25 iunie 2011).

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *