România, pregătită să găzduiască negocierile dintre Israel și Palestina

de | ian. 24, 2019 | Analize, Orientul Mijlociu, Orientul Mijlociu, Principal, România, Știri | 2 comentarii

Autoritățile de la București sunt pregătite să găzduiască o reuniune diplomatică internațională menită să ducă la restartarea negocierilor între autoritățile de la Ierusalim și cele palestiniene, în marja mandatului României, care a preluat de la 1 ianuarie 2019 preşedinţiei Președinția Consiliului UE, relatează surse politice de la București, citate de agenția de presă KARADENIZ PRESS. […]
Guvernul de la Ierusalim, eforturi diplomatice
Războiul pentru Ierusalim se intensifică

Războiul diplomatic și politic pentru Ierusalim se intensifică

Autoritățile de la București sunt pregătite să găzduiască o reuniune diplomatică internațională menită să ducă la restartarea negocierilor între autoritățile de la Ierusalim și cele palestiniene, în marja mandatului României, care a preluat de la 1 ianuarie 2019 preşedinţiei Președinția Consiliului UE, relatează surse politice de la București, citate de agenția de presă KARADENIZ PRESS. Negocierile în acest sens sunt în desfășurare, consultări având loc în mai multe capitale europene. Dezvăluirile vin la scurt timp după ce premierul român Viorica Dăncilă a efectuat o vizită de lucru în Israel, unde a avut întrevederi cu premierul israelian Benjamin Netanyahu și alți oficiali israelieni.
Menționăm că relațiile oficiale dintre cele două părți sunt înghețate în urma intesificării acțiunilor cu caracter terorist ale grupărilor palestiniene împotriva cetățenilor israelieni, precum și a refuzului liderilor arabi de a accepta mutarea ambasadelor mai multor state europene și americane, inclusiv Statele Unite, la Ierusalim, invocând diferite tratate internaționale, poziții respinse de partea israeliană.

Vizită de lucru

Prim-ministrul Viorica Dăncilă, aflată anterior într-o vizită de lucru în Israel, a avut o întrevedere cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, pe agenda discuţiilor aflându-se şi organizarea, în prima parte a acestui an, a şedinţei comune a celor două guverne.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei doi înalţi oficiali au salutat relaţiile excelente dintre cele două ţări, fapt reflectat şi de frecvenţa contactelor bilaterale la nivel înalt. În acest sens, s-a discutat şi despre organizarea, în prima parte a acestui an, a şedinţei comune a celor două guverne. „Prim-ministrul Viorica Dăncilă a reconfirmat interesul României pentru consolidarea şi aprofundarea relaţiilor cu Statul Israel în domeniul cooperării strategice, securitate cibernetică şi energetică, medicină, cercetare şi inovare”, se arată în comunicat.

Premierul israelian Netanyahu, intalnire oficiala cu omologul de la Bucuresti Dancila

Premierul israelian Netanyahu, intalnire oficiala cu omologul de la Bucuresti Dancila

Parteneriat România-Israel

De asemenea, cei doi premieri şi-au exprimat satisfacţia pentru avansarea negocierilor în vederea încheierii Parteneriatului România – Israel în domeniul noilor tehnologii, de manieră să stimuleze interesul reciproc al comunităţilor de afaceri din cele două ţări, astfel încât să fie fructificat potenţialul economic atât al ţării noastre, cât şi al Israelului. A fost subliniată şi importanţa consolidării relaţiilor în domenii precum sănătate, turism şi educaţie.
Potrivit sursei citate, au fost discutate posibilele modalităţi de cooperare dintre România şi Israel, inclusiv din perspectiva deţinerii de către ţara noastră a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. Totodată, cei doi premieri au avut un schimb de opinii cu privire la aspecte legate de situaţia internaţională actuală, se precizează în comunicat.

România, prieten adevărat

Noul ambasador al Statului Israel la Bucureşti, David Saranga, a declarat că România este un prieten adevărat, pe care ţara sa se poate baza în cadrul Uniunii Europene. „Ne întâlnim astăzi pentru a celebra anul 2019, un an deosebit de important, marcat de preluarea preşedinţiei Consiliului UE de către România, un moment foarte important politic şi remarcabil. (…) Pentru noi, România este un prieten adevărat, pe care putem să ne bazăm în cadrul UE”, a spus Saranga, care a participat la un concert de Anul Nou organizat, la Templul Coral din Bucureşti, de Comunitatea Evreilor Bucureşti (CEB), Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România (FCER), împreună cu JDC România şi Fundaţia Caritatea.
Diplomatul a făcut trimitere la cuvintele lui Elie Wiesel, potrivit căruia ”fără memorie, nu există cultură, civilizaţie, societate, viitor”. „Pentru a consolida această prietenie puternică dintre România şi Israel nu putem să ignorăm trecutul, trebuie să-l acceptăm cu sinceritate şi să învăţăm din el. (…) Aproape de jumătate din comunitatea evreiască, care a trăit aici înainte de Al Doilea Război Mondial, a fost distrusă. România a făcut eforturi remarcabile în ceea ce priveşte recunoaşterea trecutului şi asumarea responsabilităţii. În acest context, vreau să mulţumesc unui prieten apropiat al meu personal şi al poporului evreu – ambasadorul Mihnea Constantinescu, fie memoria lui binecuvântată!”, a afirmat ambasadorul, iar cei prezenţi au ţinut un moment de reculegere în memoria fostului diplomat român.

Exemplu românesc

„Vreau să amintesc că în unele şcoli se învaţă despre Holocaustul în România. De asemenea, în 2018 a fost promulgată Legea pentru combaterea antisemitismului, mulţumită Parlamentului şi preşedintelui României. Din nefericire, trăim într-o perioadă în care intoleranţa şi xenofobia sunt prezente în Europa. Datoria noastră este să ne amintim de trecut, iar mai ales noi, ca popor evreu, (…) avem responsabilitatea de a fi model de toleranţă. Vreau să vă asigur şi eu personal – Ambasada Statului Israel şi Statul Israel am fost, suntem şi vom fi mereu alături de dumneavoastră. Vă urez un An Nou plin de sănătate, realizări şi fericire! La Mulţi Ani!”, a transmis ambasadorul comunităţii evreieşti.
El a mărturisit că România are un loc important în inima sa. „Aici am început cariera mea diplomatică acum mai mult de 20 de ani şi de atunci am rămas legat de cultură, de ţară, de limba română şi de dumneavoastră. Cred că faptul că prima apariţie publică a mea e aici, în Templul Coral, în faţa dumneavoastră, arată că e foarte important pentru mine să am această legătură cu comunitatea dumneavoastră”, a adăugat înaltul diplomat.

Președintele român Klaus Iohannis refuză momentan mutarea ambasadei statului român la Ierusalim

Președintele român Klaus Iohannis refuză momentan mutarea ambasadei statului român la Ierusalim

Mutarea Ambasadei României, subiect controversat

Mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim a fost un subiect delicat pentru anul politic intern 2018, care a stârnit multe controverse. Anunţat iniţial de Liviu Dragnea, planul nu a mai fost pus în aplicare, preşedintele Klaus Iohannis fiind cel care s-a împotrivit, relatează agenția Mediafax, într-un amplu material de analiză.
La începutul acestui an SUA anunţa că până în luna mai 2018 sediul Ambasadei va fi mutat de la Tel Aviv la Ierusalim, cu scopul recunoaşterii Ierusalimului drept capitală a Israelului. După anunţul Statelor Unite, mai multe ţări au decis mutarea Ambasadelor de la Tel Aviv la Ierusalim. În România, însă, subiectul a fost unul mai delicat din punct de vedere interinstituţional.
Iniţial, anunţul a fost făcut de liderul PSD, Liviu Dragnea, care a spus într-o emisiune TV că Guvernul a adoptat un memorandum prin care se decide începerea procedurilor pentru mutarea efectivă a ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim.

Război politic

”Guvernul a adoptat un memorandum prin care se decide începerea procedurilor pentru mutarea efectivă a ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim. Poate părea un lucru puţin important. Are valoare simbolică uriaşă acest gest al nostru, în primul rând o valoare simbolică pentru un stat care are o influenţă nemaipomenită în lume, un stat, Israelul, cu care noi avem relaţii speciale de foarte mulţi ani, un stat în care sunt peste 500.000 de români, are o valoare foarte mare pentru administraţia americană. Suntem practic a doua ţară care facem acest lucru. Mutarea ambasadei la Ierusalim poate şi cred că va aduce nişte beneficii pe termen şi scurs, şi mediu şi lung pentru România. Trebuie să folosim această şansă uriaşă”, a declarat Liviu Dragnea.
Preşedintele Klaus Iohannis a încercat să discute la telefon cu premierul Viorica Dăncilă, despre anunţul privind mutarea ambasadei României din Israel la Ierusalim, însă aceasta nu a răspuns la telefon.
„Da, iniţial nu am răspuns. Eram la Simfonia Lalelelor, nu am văzut apelul, apoi am sunat şi am discutat cu dumnealui. A fost o discuţie privată cu domnul preşedinte, pot să confirm că a avut loc această discuţie”, a declarat premierul Viorica Dăncilă.
Şeful Executivului spune că memorandumul va fi discutat cu toate instituţiile, inclusiv preşedinţia, dar numai după ce se ajunge la forma finală.
„A fost adoptat un memorandum în şedinţa de guvern, voi discuta cu preşedintele după adoptare, avem discernământ şi responsabilitate şi vom discuta cu toate instituţiile. Nu pot să vă spun ce conţine memorandumul, dar vă confirm că exista şi vom discuta cu toate instituţiile, inclusiv cu preşedintele. Emitentul stabileşte dacă este la documente clasificate sau nu”, a mai spus premierul.
Întrebată când va avea loc discuţia cu celelalte instituţii, Dăncilă a precizat: „Vom purta discuţii cu toate instituţiile când ajungem la un numitor comun”.
Chestionată cu privire la faptul că Liviu Dragnea avea detalii despre acest memorandum confidenţial, Dăncilă a spus: „s-a ştiut despre document, a apărut înainte de a fi votat în sedinţa de guvern. În rest nu vă pot spune”.

Răspuns prezidențial

Preşedinţia de la București a reacţionat prompt: ”Preşedintele României reprezintă statul român, ceea ce înseamnă că în planul politicii externe conduce şi angajează statul. (…) Problema mutării Ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim nu este o problemă cu caracter tehnic, ci este o decizie de politică externă cu implicaţii importante”.
De asemenea, Klaus Iohannis menţiona că prevederile ONU solicită statelor membre să se abţină să stabilească misiuni diplomatice în Ierusalim şi să intensifice eforturile internaţionale pentru o pace durabilă, cuprinzătoare şi justă în Orientul Mijlociu. Prin urmare, în această etapă, „relocarea ambasadei României în Ierusalim ar reprezenta o încălcare a dreptului internaţional relevant”, amintea preşedintele chiar a doua zi după anunţul liderului PSD.
Viorica Dăncilă a avut, pe 25 aprilie 2018, o întrevedere cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu, în cadrul vizitei oficiale pe care o întreprinde în Statul Israel. La întrevederea cu Dăncilă, premierul israelian, Benjamin Netanyahu a salutat adoptarea de către Guvernul Romaniei a transferului Ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim.
Klaus Iohannis a invitat-o pe Viorica Dăncilă la Cotroceni pentru a discuta cu privire la decizia mutării Ambasadei. Pe 27 aprilie, din cauza refuzului premierului de a onora invitaţia, Klaus Iohannis i-a cerut public demisia acestuia, după ce a anunţat că îi retrage încrederea pentru că nu face faţă poziţiei de prim-ministru şi transformă Guvernul într-o vulnerabilitate pentru România
Conflictul dintre cei doi demnitari s-a intensificat în momentul în care Viorica Dăncilă a susţinut că nu are niciun motiv să demisioneze, considerand că afirmaţiile şefului statului nu îşi aveau rostul.

Premierul-israelian-Benjamin-Netanyahu-este mulțumit-de-relația-cu-liderul-de-la-Casa-Albă-Donald-Trump

Premierul-israelian-Benjamin-Netanyahu-este mulțumit-de-relația-cu-liderul-de-la-Casa-Albă-Donald-Trump

Plângeri penale

Şi partidele din Opoziţie au reacţionat cu privire la anunţul despre mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim.
Pe 17 mai, preşedintele PNL, Ludovic Orban, a făcut o plângere penală, în care i-a acuzat pe Liviu Dragnea şi pe premierul Viorica Dăncilă de „difuzarea de informaţii cu caracter secret, uzurparea de funcţie şi refuzul de informare a Preşedintelui României” în cazul memorandumului MAE. Procurorii DIICOT au început urmărirea penală, la începutul lunii iunie, cu privire la fapte pentru infracţiuni de înaltă trădare şi divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională. Dosarul a fost însă clasat pe 27 septembrie, DIICOT precizând că fapta denunţată „nu există”.
La scurt timp după clasarea dosarului, liderul PNL a afirmat că nu face nicio acuzaţie la adresa procurorilor DIICOT, dar că i se pare „extrem de ciudat” faptul că s-a clasat dosarul de înaltă trădare, în condiţiile în care „faptele sunt evidente”.

Netanyahu, anulat de două ori

În contextul discuţiilor privind mutarea Ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim , premierul israelian, Benjamin Neranyahu şi-a anulat vizita în România de două ori.
Prima vizită a acestuia trebuia să aibă loc în luna august. Premierul Israelului a amânat însă vizita din cauza „altor angajamente”. Vizita fusese reprogramată, astfel, pentru data de 8 noiembrie, iar acesta ar fi urmat să participe la şedinţa comună a guvernelor României şi Israelului la Bucureşti. Ambasada Israelului în România a anunţat, atunci, că una dintre temele de discuţie ar fi fost şi mutarea ambasadei Romaniei de la Tel Aviv la Ierusalim, acesta fiind „un subiect deschis in continuare”. Cu toate acestea, şi această vizită a fost amânată de către partea israeliană. Pe 15 octombrie, Ambasada Israelului a confirmat cea de-a doua amânare a vizitei premierului israelian în România.
Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a anunţat în mai multe rânduri că România e pe ultima sută de metri în privinţa mutării Ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim. (M.B./Mihai Isac)

Share our work

2 Comentarii

  1. NICULAE

    chelului tichie de margaritar ii lipseste sau cum va deveni romania o tinta pt teroristi

    Răspuns
    • Ics

      Ai dreptate !

      Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *