Romania pledeaza cauza Chisinaului la Moscova

de | mart. 28, 2012 | Federatia Rusa, R. Moldova, România, Știri, Uncategorized @ro | 0 comentarii

România salută evoluţiile recente în reglementarea problemei transnistrene, exprimându-şi speranţa că runda formatului "5+2" din aprilie va înregistra progrese.

România salută evoluţiile recente în reglementarea problemei transnistrene, exprimându-şi speranţa că runda formatului „5+2” din aprilie va înregistra progrese.
Secretarul de stat Bogdan Aurescu a avut marţi, la Moscova, consultări cu Vladimir Titov, adjunct al ministrului afacerilor externe al Federaţiei Ruse. Bogdan Aurescu a evidenţiat faptul că o soluţie a conflictului trebuie să respecte integritatea teritorială a R. Moldova, aspect împărtăşit de omologul rus. Cei doi demnitari au convenit continuarea consultărilor bilaterale iniţiate anul trecut, la Bucureşti, privind problematica transnistreană.
Dimensiunea bilaterală a agendei a fost completată cu un schimb de opinii asupra relaţiilor UE-Rusia şi NATO-Rusia, a evoluţiilor în plan regional şi internaţional, o atenţie specială fiind acordată regiunii Mării Negre şi Vecinătăţii Estice, inclusiv stadiului actual şi perspectivelor de soluţionare a conflictului transnistrean şi regiunii Balcanilor de Vest. A fost convenită impulsionarea dialogului şi cooperării sectoriale pe linia ministerelor afacerilor externe, prin organizarea de consultări regulate şi întâlniri interdepartamentale la Bucureşti şi Moscova, pe subiecte de interes pentru ambele părţi referitoare la dinamica bilaterală, regională, europeană şi internaţională.
A fost trecut în revistă stadiul finalizării diverselor acorduri bilaterale în negociere, cu accent pe pachetul de documente în măsură să asigure o deschidere pe linie culturală şi educaţională. Oficialul român a reluat propunerea de creare a unui Forum bilateral al societăţii civile, care să permită o mai bună cunoaştere a celor două societăţi, respectiv dezvoltarea relaţiilor inter-umane şi la nivelul societăţii civile.

Apărarea antirachetă

S-au abordat, de asemenea, teme de interes privind problematica europeană din perspectiva relaţiilor UE-Rusia, în particular regimul de vize, precum şi de pe agenda Consiliului NATO-Rusia, inclusiv privind apărarea antirachetă. Bogdan Aurescu a prezentat stadiul proiectului româno-american privind apărarea antirachetă, inclusiv în context NATO, şi a subliniat că România susţine realizarea unei înţelegeri NATO-Rusia în domeniu, în conformitate cu cele decise la Summit-ul de la Lisabona, în 2010. A arătat că România este în favoarea creării unui parteneriat real NATO-Rusia în conformitate cu interesele ambelor părţi.
De asemenea, cei doi diplomaţi au examinat ultimele evoluţii din dosarul sirian şi cel iranian. Bogdan Aurescu a adresat omologului rus invitaţia organizării unei noi runde de consultări la acest nivel la Bucureşti.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *