Rogozin, out of Transnistria. Federalizarea Transnistriei, precedent pentru Donbass. Transnistria, țintă teroristă pe timpul Campionatului Mondial de Fotbal?!

, , , , , , , , , , , ,
 
Dmitri-Rogozin-a-beneficiat-de-încrederea-lui-Vladimir-Putin-liderul-incontestabil-de-la-Moscova

Dmitri-Rogozin-a-beneficiat-de-încrederea-lui-Vladimir-Putin-liderul-incontestabil-de-la-Moscova

Autoritățile de la Kremlin au anunțat înlocuirea lui Dmitri Rogozin din funcția de reprezentant special al Rusiei pentru Tiraspol, relatează mass-media rusă, citată de agenția de presă KARADENIZ PRESS. În luna mai, după alegerile prezidențiale ruse, Rogozin a devenit directorul Roskosmos, iar Administrația Putin a decis să numească alți doi oficiali care să gestioneze relațiile dintre Moscova și Transnistria.

Purtătorul de cuvânt al liderului de la Kremlin, Dmitri Peskov, a declarat pentru RBK că decretul privind demiterea lui Rogozin din funcția de reprezentant special al Rusiei pentru Tiraspol a fost deja semnat.

Mandat eșuat

Surse apropiate Kremlinului au comunicat că locul lui Rogozin va fi luat de două persoane. Un specialist va fi din cadrul Ministerului Economiei, care va conduce Comisia economică interguvernamentală, iar o altă persoană va fi responsabilă de relația politică dintre Moscova și Tiraspol.

Analistul politic Dmitrii Fetisov a declarat că Rogozin nu a dus la bun sfârșit principala sarcină care i-a fost trasată în 2012, și anume apropierea recunoașterii independenței Transnistriei la nivel internațional. Rogozin nu a putut nici măcar să asigure o bună colaborare între companiile transnistrene cu piața rusă, peste jumătate din exporturile Tiraspolului pleacând pe piața Uniunii Europene.

Republica Moldova, amenințată de federalizare

Republica Moldova, amenințată de federalizare

Conflict politic

De activitatea lui Dmitrii Rogozin s-a arătat nemulțumit și vicepreședintele Comitetului pentru CSI din cadrul Dumei de Stat de la Moscova, Constantin Zatulin, unul din arhitecții politicii ruse față de regiunile secesioniste pro-ruse din spațiul CSI și membru al conducerii partidului pro-prezidențial Edinnaia Rossia. Oficialul, care se bucură de relații privilegiate cu Abhazia (unde este cetățean de onoare și deține proprietăți importante), Oseția de Sud și Transnistria, a declarat că în urma lui Rogozin au rămas o serie de probleme nerezolvate care vor trebui să fie prioritare pentru succesorul său. „Rogozin era concentrat pe alte probleme prioritare, iar Transnistria stătea și aștepta când îi va veni rândul pe lista de priorități”, a subliniat Zatulin.

Deputatul rus îi mai reproșează că Rogozin nu a fost în stare să asigure balansarea bugetului regiunii separatiste, fapt ce a dus la scăderea cu 30% a pensiilor și plăților sociale și nici nu a încurajat acordarea de pașapoarte rusești populației din stânga Nistrului.

Delapidare euroasiatică

Rogozin a fost numit în funcția de reprezentat special al președintelui rus pentru Transnistria în luna martie 2012, când la conducere era Dmitri Medvedev. Rogozin și-a menținut funcția și după revenirea la Kremlin a lui Vladimir Putin în mai 2012. Rogozin a fost responsabil de mai multe proiecte din regiunea transnistreană, multe dintre acestea fiind executate prin intermediul Fundației de Integrare Euroasiatică. O parte dintre aceste proiecte au rămas în paragină după ce a fost stopată finanțarea, o parte din conducerea fundației fiind acuzați de delapidare de fonduri.

Rogozin a fost unul dintre principalii susținători ai fostului lider separatist Evgheni Șevciuk în perioada în care acesta a condus regiunea trannistreană. După ce a pierdut pretinsele alegeri și i-au fost intentate mai multe dosare penale, Șevciuk ar fi mers în repetate rânduri la Moscova unde s-ar fi întâlnit cu Rogozin, însă urmărirea penală nu a fost întreruptă.

Războiul-din-Donbass-o-amenințare-pentru-securitatea-europeană-

Războiul-din-Donbass-o-amenințare-pentru-securitatea-europeană-

Federalizare eșuată

Conform opiniei mai multor experți politici de la Chișinău, consultați de KARADENIZ PRESS, un alt motiv al mazilirii lui Dmitri Rogozin este eșecul acestuia de a obține semnarea de către Chișinău a unui nou acord de federalizare a Republicii Moldova, similar memorandumului Kozak din 2003. Partea rusă dorește adoptarea unui acord prin care Transnistria să devină parte cu drepturi egale cu autoritățile legitime din Republica Moldova, precum și obligativitatea autorităților de la Chișinău de a își menține cu orice preț neutralitatea, punând astfel capăt oricăror demersuri de aderare a fostei republici sovietice la NATO, și eventual la Uniunea Europeană.

În ultimii ani, mai mulți analiști și oameni politici din Ucraina au avertizat asupra faptului că Federația Rusă vrea să stabilească un precedent transnistrean pentru Donbas, care să ducă treptat la federalizarea Ucrainei. Acest demers a fost aspru criticat de clasa politică de la Kiev, dar și de mediile politice occidentale și europene.

Menționăm că și Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), condus de facto de președintele fostei republici sovietice, liderul pro-rus Igor Dodon, un apropiat al lui Dmitri Rogozin, susține federalizarea Republicii Moldova, propunând chiar un plan de federalizare propriu în 2016.

Vladimir Putin vrea să federalizeze Republica Moldova și Ucraina

Vladimir Putin vrea să federalizeze Republica Moldova și Ucraina

Rogozin nongrata

În data de 28 iunie 2017, Rogozin intenționa să viziteze Transnistria pentru a celebra 25 de ani de la introducerea trupelor de pacificatori ruși în raioanele de est al Republicii Moldova. Avionul la bordul căruia se afla Rogozin nu a fost lăsat să traverseze spațiul aerian al României din cauza că acesta se afla în lista sancțiunilor UE. Atunci, Rogozin promitea pe Twitter un răspuns dur. Câteva zile mai târziu, Guvernul de la Chișinău l-a declarat pe Rogozin persona non grata.

Transnistria, țintă teroristă?!

Delegația Federației Ruse la Comisia Unificată de Control, Ilia Uvarov, a avut mai multe explicații cel puțin bizare vis-a-vis de recentele mișcările de trupe din regiunea transnistreană, consideră mass-media de la Chișinău. Astfel, reprezentanții Moscovei în mecanismul care supraveghează situația din zona de securitate de la Nistru a justificat recentele mișcări ale trupelor ruse în regiunea transnistreană prin faptul că au existat pretinse amenințări teroriste, venite înaintea Campionatului Mondial de fotbal. Ca urmare, conform părții ruse din CUC, tehnica militară a avut menirea de a întări paza depozitelor de la Colbasna.

Declarația părții ruse a fost făcută în baza unui document venit de la Ministerul Apărării de la Moscova, relatează reporterul Deschide.MD aflat la Bender, citat de KARADENIZ PRESS.

Tot în cadrul ședinței de azi, delegația moldovenească și cea ucraineană au cerut explicații asupra motivului pentru care Moscova nu a înștiințat Chișinăul de deplasarea coloanelor cu tehnică militară, fără a primi un răspuns satisfăcător.

Reamintim că în data de 14 iunie, trei coloane cu tehnică militară auto și blindate de diferite tipuri (TAB, DRM), aparținând prezumptiv trupelor ruse de ocupație, s-au deplasat pe traseul Râbnița – Tiraspol spre zona Grigoriopol – Dubăsari, încălcând tratatele semnate de părți. (N.G./M.I.)

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *