RM: Carpov merge la Washington, la o zi dupa plasarea trupelor in stare de alerta

, , , , , , , ,
 

armata RMVicepremierul Eugen Carpov se afla in vizita la Washington, acolo unde s-a intalnit cu Tara Leweling, directoarea Consiliului National american pentru Securitate. Vizita survine dupa ce armata Republicii Moldova a fost plasata in stare de alerta la frontiere.  Caropv a declarat inaintea reuniunii de la Casa Alba ca Republica Moldova este profund ingrijorata de evenimentele din estul Ucrainei, pe care le-a catalogat „o competitie geopolitica intre Est si Vest”. El a anuntat ca oficiali moldoveni monitorizeaza indeaproape modul in care informatii despre evenimentele din estul Ucrainei si regiunea separatista moldoveana Transnistria le sunt prezentate telespectatorilor din afara Rusiei de catre presa rusa controlata de catre stat.

Carpov a spus ca tara sa „sufera” din cauza ca este parte a competitiei geopolitice dintre Rusia si Occident, dupa ce separatistii prorusi din Transnistria si-au declarat independenta fata de Chisinau in 1990. Cele doua parti au purtat un razboi in 1992, incheiat prin interventia rusa alaturi de partea transnistreana. Aproximativ 1.500 de militari au ramas stationati in regiunea separatista din 1992, insa independenta Transnistriei nu a fost recunoscuta de nicio tara – nici macar de Rusia. Oficiali NATO au avertizat ca Transnistria poate sa fie urmatoarea tinta a Rusiei.

Republica Moldova si-a plasat marti fortele militare in stare de alerta, invocand inrautatirea situatiei de securitate in Ucraina vecina. Presedintele Nicolae Timofti, premierul Iurie Leanca si spicherul Parlamentului, Igor Corman, au spus intr-o declaratie comuna ca fortelor moldovene de securitate li s-a ordonat „sa ia toate masurile necesare pentru asigurarea ordinii publice la frontierele de stat”.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *