Armata turca, model studiat de elitele militare arabe

O jurnalista europeana compara “modelul turc” cu marele bazar din Istanbul. Numarul vizitatorilor, arabi sau occidentali a sporit masiv dupa izbucnirea valului de schimbari si turbulente din Africa de Nord si Orientul Mijlociu. Toata lumea vine la bazar in cautare de ceva, fiecare alt lucru, dar nimeni nu pleaca cu mana goala.

Binomul islam-democratie, asa cum functioneaza el in Turcia, si care pentru multi si de multa vreme parea mai degraba un oximoron, paraseste imaginarul pentru a deveni construct valabil, verificat, unul care, desi este insotit de un noian de incertitudini si intrebari, promite sa se impuna ca formula aplicabila intr-o sfera mai larga. Reusita „modelului turc” al democratiei conservatoare poate servi pentru o noua lectura  a unor capitole preocupante si greu previzibile ale actualitatii post 2000, cum sunt fundamentalismul musulman, legea islamica sharia sau chiar terorismul de tipul Al Qaida.

„Bazarul turc” ofera argumente din cele mai felurite pentru felurite probleme. Unii gasesc aici dovada ca islamul si democratia pot coexista, altii – ca armata, chiar retrasa cu un pas din politica, dar vigilenta in cazarmi, poate fi o garantie a „fundamentelor” statului, altii – ca pot fi abordate si altfel relatiile cu Israelul, dar si cu SUA sau NATO (sau UE!), altii, in sfarsit, ca „modelul turc” functioneaza ca o formula performanta de liberalizare a economiei, de crestere economica inclusiv in vreme de criza si de ridicare a nivelului de viata al cetatenilor. Optimist in aceasta privinta, orientalistul si politologul francez Olivier Roy isi intituleaza o carte „Islamul mondializat”, incercand, si astfel, sa accentueze ca lumea musulmana nu este aprioric una anacronica, retrograda, opaca la progres, democratie si dezvoltare in paradigmele secolului al XXI-lea.

In ce masura, insa, actiunile, in plina desfasurare, din diverse state arabe – din Tunisia si pana in Bahrein – vor confirma aceste tendinte, este prea devreme de transat. Oliver Roy observa, in orice caz, in cartea sa (aparuta in 2004), ca „o parte a Fratilor musulmani egipteni a trecut de la ideologia musulmana la cerintele democratiei, de la norma traditionala (sharia) la valori”.

Este aplicabila lumii arabe formula turca de aggiornamento? Turcia s-a angajat in acest proces si in contextul perspectivei de aderare la Uniunea Europeana, obiectiv pe care nici o tara, din Magreb sau Mashrek, nu pare dispusa a-l imbratisa. Apoi, Turcia are, prin traditie, o armata nu numai puternica si bine instruita, dar si atasata exigentelor modernizarii si democratiei. Doua ingrediente fara de care „reteta turca” n-ar mai fi aratat in formula sa imbietoare de acum. Ingrediente care lipsesc, cel putin deocamdata, din lumea araba. Fortele ce pun acum in miscare societatile arabe si care „intrevad posibilitatea instaurarii unei noi ordini morale musulmane intr-un cadru democratic similar celui occidental”, cum se exprima autoarea susmentionata, Ariane Bonzon, au de indeplinit o serie de conditii pentru a putea adopta un model comparabil cu cel turc: „sa castige alegerile, sa neutralizeze armata, sa instaureze laicitatea si sa nu piarda definitiv sprijinul occidental”.