Republica Moldova, vizitata de Cancelarul german Angela Merkel

, ,
 

Până la sfârşitul acestei veri, în premieră, Cancelarul german Angela Merkel se va afla într-o vizită oficială în Republica Moldova.
Anunţul a fost făcut vineri de prim-ministrul Vlad Filat, în timpul unei conferinţe de presă prilejuită de vizita sa de lucru la Bruxelles şi Luxemburg, în perioada 26-28 iunie. Filat a precizat că, vineri dimineaţă, a semnat o dispoziţie privind iniţierea pregătirilor pentru primirea oficialului german. Data vizitei urmează să fie stabilită ulterior de comun acord cu partea germană.
Potrivit lui Vlad Filat, agenda vizitei este „una plină” şi include subiecte ce ţin de stadiul relaţiilor bilaterale dintre Republica Federală Germania şi Republica Moldova, procesul de integrare europeană a Republicii Moldova şi, cu certitudine, va fi abordată problema reintegrării.
Filat spune că această vizită va însemna foarte mult pentru Republica Moldova. În context, premierul de la Chişinău a precizat că are aşteptări mari de la această vizită, în condiţiile în care personalităţile marcante au atitudine bună faţă Republica Moldova, doresc să ajute şi dispun de capacităţi decizionale.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *