Armistițiul Rusia – Ucraina la Marea Neagră este o himeră

Putin a pus condiții pentru a pune capăt războiului, condiții care sunt inacceptabile pentru Ucraina și țările membre UE. Acestea includ menținerea Ucrainei în afara Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, în general acceptată de majoritatea membrilor NATO, predarea unor părți din teritoriul ucrainian Rusiei și asigurarea faptului că ce se va numi ulterior Ucraina, nu va mai primi ajutor militar occidental.

Dar până la încheierea cumva a războiului se dorește un armistitiu de 30 de zile. Este vizibil ca Statele Unite, Federația Rusă și Ucraina par să nu fie de acord cu privire la termeni.

SUA au declarat că au convenit cu Rusia să asigure o navigație sigură în Marea Neagra, pentru a elimina utilizarea forței și să prevină utilizarea navelor comerciale în scopuri militare. Problema este că aceste condiții enumerate de Rusia sunt imposibil de realizat.

Este clar că de fapt nu există nici un status quo solid. De fapt în acești trei ani, Ucraina și-a asigurat în mare măsură navigația prin alungarea navelor militare rusești în estul Mării Negre, având totuși grijă să evite lovirea navelor comerciale rusești. Dacă armistițiul nu protejează porturile Ucrainei de focul rusesc, acordul nu face altceva decât să complice situația existentă. De asemenea președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că țara sa nu va fi de acord cu relaxarea sancțiunilor împotriva Rusiei. 

Moscova a declarat că va respecta un armistițiu numai după ce Occidentul va ridica sancțiunile asupra băncilor sale importante și va ușura restricțiile asupra companiilor ruse implicate în exporturile de cereale, alimente și îngrășăminte.

Politica negociatorilor ruși este ca Moscova să profite de dorința administrației Trump de a intermedia pacea pentru a obține concesii fără a oferi nimic de fapt. Este absurd că termenii unei păci să fie negociați de agresor cu administrația unei țări nebeligerante, Statele Unite. Rezultatul este ca moratoriu asupra loviturilor asupra infrastructurii energetice de la începutul lunii martie 2025, nu se respectă deoarece Federația Rusă a vrut să cumpere timp pentru refacerea trupelor și câștigurile, în special din exporturile de produse energetice și de cereale, iar Ucraina nu poate admite ca tancurile și aviația să bombardeze în continuare satele și orașele ucrainiene.

Exporturile de energie ale Federației Ruse către Europa încep timid să crească

Europa nu poate (încă) să fie independentă energetic față de Federația Rusă. Este adevărat că în ultimii trei ani consumul s-a redus deoarece s-a lucrat la eficientifizarea tuturor consumurilor energetice, dar este clar că industriile naționale ale membrilor UE nu mai sunt așa de performante din cauza prețurilor ridicate la toate produsele energetice și mai ales a gazului și energiei electrice, preț simbiotic legat de prețul gazului.

Prețul gazului a crescut din cauza importurilor de LNG, care sunt mai scumpe și care au dus la creșterea prețurilor la importurile prin conducte din Norvegia, Azerbaijan sau spațiul MENA.

Astăzi importul de gaze din Federația Rusă se realizează doar prin Turk Stream și prin tancurile LNG.

În 2021, UE importa aproximativ 30% din țițeiul său din Rusia. După februarie 2022, UE a impus un embargo asupra petrolului și produselor petroliere rafinate rusești, transportate pe mare, embargo ce a intrat în vigoare în decembrie 2022. Astfel, exporturile rusești de petrol către Europa au scăzut drastic. În 2023, exporturile cantitative din Rusia către UE au fost reduse la sub 10% din nivelul anterior războiului. Urmarea a fost că Rusia și-a redirectionat exporturile de petrol către Asia, în special către China și India. China a devenit cel mai mare importator de petrol rusesc, cu volume care au crescut semnificativ, iar India a importat cantități record, profitând de prețurile reduse oferite de Rusia, datorită sancțiunilor și plafonului de preț impus de G7 la 60 USD / baril.

Exporturile de gaze rusesti prin conducte către Europa au scăzut dramatic. În 2021, Rusia livra circa 155 miliarde de metri cubi (mmc) de gaze către UE. După începerea războiului livrările prin gazoductul Nord Stream au fost oprite complet în septembrie 2022, rutele ucrainiene au fost reduse și de la 1 ianuarie 2025, sistate.

Rusia a încercat să compenseze prin creșterea exporturilor de gaze lichefiate (GNL) către Asia, dar capacitatea sa de export LNG este limitată comparativ cu cea prin conducte. China și alte țări asiatice au absorbit o parte din aceste volume, însă nu suficient pentru a înlocui pierderea pieței europene.

Gigantul rusesc de gaze controlat de compania de stat Gazprom care în 2024 a înregistrat o pierdere netă de 12,89 miliarde de dolari conform agenției de știri Interfax, începând să-și vândă din active.

Importurile de cărbune în UE din Rusia a fost interzis începând cu august 2022. Înainte de sancțiuni, Rusia furniza circa 45% din cărbunele importat de UE, după, cărbunele rusesc în UE a fost practic eliminat, Rusia îndreptându-se către piețe precum China, India și Turcia.

Observăm ca în ciuda sancțiunilor inițiale, exporturile rusești de energie către Europa au rămas relativ stabile în valori absolute în prima parte a anului 2022, datorită creșterii prețurilor. Totuși, spre sfârșitul anului, volumele au început să scadă. În 2023 importurile UE din Rusia s-au redus cu peste 50% față de 2021, iar pentru cărbune au ajuns la zero. În schimb, exporturile totale de petrol au rămas la acelasi nivel datorită cererii din Asia, Rusia exportând aproximativ 7,5-8 milioane de barili pe zi, inclusiv prin flota fantoma de care am scris. Tendința a fost de scădere a exporturilor către Europa, în timp ce piețele asiatice au absorbit peste 60% din exporturile energetice rusești. Veniturile din exporturi au fost afectate de reducerile de preț și de plafonul impus de G7, dar Rusia a menținut un nivel semnificativ de exporturi globale. Se observă totuși că încet – încet tranzitul de gaze prin Turk Stream are o tendință de creștere.

În privința aceasta, Comisia Europeană anunță că amână prezentarea planului de eliminare treptată a importurilor de energie din Rusia.

Afacerile primează! În special cele turcești!

Implicarea Turciei este multidimensională: controlează accesul fizic la piețele globale prin strâmtori, mediază soluții diplomatice pentru a debloca exporturile și beneficiază economic ca importator și procesator.

Turcia joacă un rol strategic foarte important în exporturile energetice ale Rusiei, poziționându-se ca un nod esențial de tranzit și un partener comercial valoros. în primul rand controleaza strâmtorile strategice Bosfor și Dardanele, prin care trec tancurile petroliere rusești din Marea Neagră spre Marea Mediterană și piețele internaționale, acestea fiind singura ieșire maritimă pentru porturile rusești din Marea Neagră

Se adauga conductele de gaz, Turk Stream transportă gaz natural rusesc prin Marea Neagră direct în Turcia și mai departe spre Europa de Sud-Est și Blue Stream, conductă care transportă de asemenea gaz rusesc prin Marea Neagră spre Turcia. Prin acestea în 2024 au circulat 24 miliarde mc, ceea ce fac ca Turcia să fie unul dintre cei mai mari importatori de gaz natural rusesc.

Relația energetică Turcia – Federația Rusă este cimentată de centrala nucleară de la Akkuyu care este construită și operată de compania rusă Rosatom.

Astfel, Turcia s-a poziționat ca un hub energetic regional, facilitând tranzitul resurselor rusești spre piețele europene și globale. Acest rol i-a permis să negocieze prețuri preferențiale pentru propriile importuri energetice.

Astfel Turcia a devenit o destinație majoră pentru produsele petroliere rusești, în special după embargoul UE asupra acestora, intrat în vigoare în februarie 2023. Exporturile de motorină rusească către Turcia au atins niveluri record, de exemplu, peste 10 milioane de barili în martie 2023. Între februarie 2023 și februarie 2024, Turcia a importat țiței rusesc în valoare de 17,6 miliarde de euro, din care o parte semnificativă (aproximativ 3,1 miliarde de euro) a fost reexportată către UE sub etichetă turcească, profitând de o lacună în sancțiuni. Mecanismul este simplu: porturi precum Ceyhan, Marmara Ereğlisi și Mersin, care nu au rafinării majore, primesc țiței și combustibili rusești, iar aceștia sunt fie procesați minim, fie reetichetați și trimiși mai departe. Această practică a generat Rusiei venituri estimate la 5,4 miliarde de euro doar din exporturile către Turcia în acel an.

Rolul Turciei a fost crucial și în atenuarea crizei alimentare globale din 2022 și continuă să fie relevantă prin sprijinul tacit pentru exporturile ucrainene. Totuși, Turcia își calibrează acțiunile pentru a evita confruntarea directă cu Rusia, menținând o poziție strategică de neutralitate activă.

Exportul de cerealele rusești va crește

După 24 februarie 2022, exporturile de cereale ale Federației Ruse au continuat să joace un rol semnificativ pe piața globală, Rusia fiind unul dintre cei mai mari exportatori de grâu din lume. Deși conflictul a generat incertitudini și sancțiuni internaționale, sectorul agricol rusesc nu a fost afectat în mod direct de restricții majore asupra exporturilor de cereale, iar Rusia și-a consolidat poziția pe piața internațională a cerealelor, profitând și de reducerea exporturilor ucrainene.

În sezonul agricol 2021/2022 (care a început în iulie 2021 și s-a încheiat în iunie 2022), Rusia a exportat aproximativ 38-40 de milioane de tone de cereale, conform estimărilor Ministerului Agriculturii al Federației Ruse și ale altor analize internaționale. După invazia Ucrainei, în a doua jumătate a acelui sezon (februarie-iunie 2022), exporturile au continuat, dar au fost influențate de factori precum sancțiunile asupra logisticii și plăților internaționale, precum și de o creștere a cererii globale cauzată de perturbările din Ucraina. Totuși, nu există o scădere semnificativă raportată pentru acea perioadă, iar Rusia a menținut un flux constant către piețele tradiționale precum Egiptul, Turcia și țările din Orientul Mijlociu.

Pentru sezonul 2022/2023 (iulie 2022 – iunie 2023), exporturile rusești de cereale au crescut, susținute de o recoltă abundentă și de prețuri competitive. Rusia a exportat aproximativ 60 de milioane de tone de cereale, dîntre care grâul a reprezentat cea mai mare parte (aproximativ 47-48 de milioane de tone), conform datelor furnizate de agenții precum SovEcon și Institutul Internațional de Cercetare a Politicilor Alimentare (IFPRI). Această creștere a fost facilitată de faptul că Rusia a beneficiat de blocarea parțială a exporturilor ucrainene prin Marea Neagră, ceea ce a permis Moscovei să-și extindă cota de piață. Principalele destinații au rămas țările din Africa (Egipt, Algeria), Orientul Mijlociu (Turcia, Arabia Saudită) și Asia (Bangladesh, Indonezia).

În sezonul 2023/2024 (iulie 2023 – iunie 2024), exporturile au rămas la un nivel ridicat, estimate la circa 55-60 de milioane de tone, grâul continuând să domine cu peste 45 de milioane de tone. Rusia a utilizat strategia unor prețuri agresive pentru a-și menține competitivitatea, în ciuda sancțiunilor occidentale care au complicat tranzacțiile financiare și transportul maritim. De asemenea, Vladimir Putin a promovat livrări gratuite sau la prețuri preferențiale către țări africane (de exemplu, 25.000-50.000 de tone per țară către șase state africane în 2023), ca parte a unei diplomații economice, deși aceste cantități reprezintă sub 1% din totalul exporturilor rusești.

Pe lângă grâu, Rusia a exportat și alte cereale precum orz (aproximativ 5-6 milioane de tone anual) și porumb (circa 4-5 milioane de tone), dar în volume mai mici comparativ cu grâul. Ieșirea Rusiei din Inițiativa privind Cerealele din Marea Neagră, în iulie 2023, a avut un impact limitat asupra propriilor exporturi, dar a accentuat dependența pieței globale de cerealele rusești, în contextul în care Ucraina a fost nevoită să-și reorganizeze rutele de export.

Cerealele ucrainiene nu se simt prea bine

Exporturile de cereale ale Ucrainei au trecut prin schimbări semnificative de la începutul războiului din februarie 2022, influențate de blocade, acorduri internaționale și rute alternative. În perioada inițială a războiului (februarie – iunie 2022) a existat o scădere drastică. După invazia Rusiei, porturile ucrainene de la Marea Neagră, prin care se exportau aproximativ 95% din cereale, au fost blocate. În consecință, exporturile au scăzut dramatic. Înainte de război, Ucraina exporta lunar până la 6 milioane de tone de cereale. În primele luni ale conflictului, volumele au ajuns la sub 1 milion de tone pe lună. De exemplu, în aprilie 2022, exporturile au fost de doar 763.000 de tone, comparativ cu milioanele de tone din lunile pre-război. Totalul exporturilor pentru sezonul 2021/2022 (iulie 2021 – iunie 2022) a fost de 48,5 milioane de tone, o creștere de 8,4% față de sezonul precedent, dar această cifră reflectă exporturile intense dinainte de invazie.

La 22 iulie 2022, ONU și Turcia au intermediat Inițiativa privind Cerealele din Marea Neagră, permițând reluarea exporturilor maritime din porturile Odesa, Ciornomorsk și Pivdeni. Acest acord a revitalizat exporturile, care au crescut treptat. Până în martie 2023, peste 23 de milioane de tone de cereale și alte produse alimentare au fost exportate prin această cale. În sezonul 2022/2023 (iulie 2022 – iunie 2023), Ucraina a exportat 49 de milioane de tone, depășind ușor sezonul anterior, în ciuda războiului. Vârful lunar al acordului a fost în octombrie 2022, cu 4,2 milioane de tone. Totuși, volumele au rămas sub capacitatea pre-război, iar exporturile au fost cu circa 29-31% mai mici față de sezonul precedent în primele luni (ex. 23,6 milioane de tone până în ianuarie 2023 față de 33,5 milioane în 2021/2022).

După ce Rusia a părăsit Inițiativa, în iulie 2023, Ucraina a stabilit un coridor maritim alternativ de-a lungul coastelor României și Bulgariei. Acest coridor, lansat în august 2023, a permis exporturi de peste 45 de milioane de tone de mărfuri până în aprilie 2024, dintre care peste 30 de milioane de tone au fost cereale. În sezonul 2023/2024 (iulie 2023 – iunie 2024), exporturile au fost estimate la circa 50 de milioane de tone, susținute de o recoltă de 81,3 milioane de tone. Aprilie 2024 a marcat un record în timp de război, cu 6,6 milioane de tone exportate, dintre care 5,2 milioane prin porturile Mării Negre – mai mult decât în orice lună a Inițiativei. Totuși, până la 10 mai 2024, exporturile totale ale sezonului (42,91 milioane de tone) au fost ușor sub cele din sezonul precedent (42,94 milioane) la aceeași dată.

În sezonul 2024/2025 (iulie 2024 – iunie 2025), până la 21 martie 2025, Ucraina exportase 31,5 milioane de tone de cereale, o scădere de 4% față de aceeași perioadă a sezonului anterior (32,8 milioane). Aceasta include 12,7 milioane de tone de grâu, 16,1 milioane de tone de porumb și 2,2 milioane de tone de orz. Deși exporturile au rămas robuste datorită coridorului maritim și rutelor terestre (Dunăre, cale ferată), ele sunt sub nivelurile pre-război, reflectând provocări logistice și o recoltă mai mică (estimată la 56 de milioane de tone în 2024).

Astfel, de la o cădere abruptă în 2022, exporturile Ucrainei au evoluat spre o recuperare impresionantă, dar nu au atins încă stabilitatea și volumele de dinainte de conflict.

Miza materialelor critice ucrainiene

Ucraina e pe punctul de a deveni un jucător important în competiția globală de metale rare ce sunt necesare pentru industrie și tehnologie. Ucraina deține cele mai mari resurse de titan și fier din lume, dar și zăcăminte semnificative de litiu. Problema este că peste două treimi din resursele totale ale țării sunt concentrate în teritoriul ocupat de Federația Rusă.

Politica Kremlinului se rezumă la blocarea accesului sau a exporturilor din bogățiile agricole, minerale și energetice a Ucrainei. Blocada impusă tuturor navelor din zona continentală a Mării Negre și bombardarea asiduă a tuturor porturilor ucrainiene apte de a exporta produse agricole se află prîntre acțiunile de scădere a veniturilor din economia ucrainiană.

În politicile energetice europene de după februarie 2022, se anunta renunțarea la combustibilii fosili importați din Federația Rusă și înlocuirea acestora cu energie regenerabilă care consumă importante resurse de metale și pământuri rare, aflate sub monopol chinezesc. Și Statele Unite este într-o foame de metale și pământuri rare. Ucraina deține asemenea bogății după care se uită aproape tot mapamondul. Industria de extracție ucrainiană este în imposibilitatea de a extrage 117 minerale și metale utilizate de scară largă în noile tehnologii din cele 120 cele mai utilizate, la care se adaugă resursele importante de cărbune, gaze și petrol ce se află în mare parte în teritoriile ocupate.

O analiză SecDev spune că valoarea zăcămintelor blocate în teritoriile anexate de Federația Rusă trece de 12,4 trilioane de dolari, ceea ce reprezintă jumătate din valorea celor 2.209 depozite analizate. Tot SecDev apreciază că în zona anexată de Federația Rusă se află 63% din resursele de cărbune, 11% din resursele de petrol, 20% din zăcămintele de gaze naturale, 42% din zăcămintele de metale și pământuri rare. Toate acestea înseamnă: 41 de zăcăminte de cărbune, 27 de site-uri de gaze naturale (metan), 14 zăcăminte de propan, 9 zăcăminte de petrol, 6 zăcăminte de minereu de fier, 2 situri de minereu de titan, 2 situri de minereu de zirconiu, un sit de stronțiu, un sit de litiu, un sit de uraniu, un zăcământ de aur și o carieră semnificativă de calcar folosită anterior pentru producția de oțel din Ucraina. La care adaugam și faptul că ocuparea Crimeei în 2014 a dus la imposibilitatea Ucrainei de a dispune de rezervele sale de gaz din Marea Neagră.

Ce vrea președintele rus Vladimir Putin?

Rusia vrea relaxarea sancțiunilor occidentale care i-au micșorat economia și i-au limitat parțial accesul la piețele globale de la începutul războiului. Moscova își dorește o ruptură între UE și SUA, care a reusit, o ruptură între membrii UE, reușind să îndepărteze de Bruxelles doar Ungaria și Slovacia și o ruptuta a tuturor cu Ucraina.

Pe măsură ce Trump a promovat încheierea păcii, Moscova s-a folosit negocierile cu SUA, dar fără UE și Ucraina, pentru a câștiga timp în refacerea trupelor și a câștiga cât mai mulți bani din exporturile ce se deruleaza în tot acest timp. S-a ajuns să se discute despre o încetare a focului asupra infrastructurilor energetice de ambele părți, care ar putea pune capăt atacurilor cu drone ucrainene asupra instalațiilor petroliere rusești și a bombardamentelor asupra capacităților energetice ucrainiene. Nu a funcționat! Apoi s-a discutat despre încetarea atacurilor din Marea Neagra, tot în interesul Rusiei pentru a-și reconfigura așezarea navelor sale militare, cunoscut fiind faptul că Ucraina nu a atacat navele comerciale rusești, ceea ce Rusia nu a făcut cu navele comerciale care veneau sau plecau din porturile ucrainiene. Nici acest acord nu a funcționat!

Oricum toată lumea a observat că Moscova nu a avut nici un interes pentru o rezoluție mai largă a războiului, impunând condiții inacceptabile pentru Ucraina și aliații săi europeni.

Ce doresc SUA?

Statele Unite a avut un mare aport în ajutorarea Ucrainei. Administrația Trump a reinterpretat acest ajutor ca împrumut pe care dorește să și-l recupereze. Din acest motiv Donal Trump dorește o încetare imediată a focului și începerea negocierilor.

Primul pas au fost discuțiile telefonice cu Vladimir Putin și întâlnirea diplomaților pentru tatonări în vederea unui acord de pace. Casa Albă a promis că va ajuta restabilirea accesului Rusiei pe piața mondială pentru exporturile de produse agricole, de îngrășăminte, și produse energetice, că va reduce costurile de asigurări maritime și va îmbunătăți accesul la porturi și sistemele de plată pentru astfel de tranzacții.

Dar încă nu s-a făcut nici un pas către vreo înțelegere.

Ce caștigă Ucraina?

Dronele maritime ucrainene au alungat flota rusă a Mării Negre din zona portului său principal Odesa. Un acord asupra încetării focului ar facilita exporturile maritime de cereale ucrainene.

Acordul Ucraina – SUA asupra mineralelor critice ce se află în teritoriul ocupat de ruși ar garanta ca acesta să revină Ucrainei și l-ar securiza deoarece pentru extracția acestora sunt necesare investiții, eventual americane.

Ce dorește UE?

Bruxelles-ul dorește ca granița Ucrainei cu Federația Rusă să fie cât mai departe de granițele Ucrainei cu ățrile membre NATO, o slăbire a Federației Ruse și o înarmare a Ucrainei care ar avea ca urmare îndepărtarea pericolului ca Moscova să se mai gândească la un atac armat asupra oricărui stat membru UE sau NATO.

Logic ar fi ca acordul SUA – Ucraina ce vizează mineralele critice să favorizeze aceste deziderate ale Uniunii și să ridice economic Romania, Ungaria, Slovacia și Polonia ca țări vecine Ucrainei care ar contribui la reconstrucția acesteia.

Pacea, momentan este doar un deziderat

Ajungerea la o stare de pace incumbă multe înțelesuri. Problema cea mai importantă este ca Federația Rusă să nu intre în dezordine socială sau, mai rău, în dezintegrare, deoarece fiind o putere nucleară, este greu de anticipat pe mâna cui ar intra armele nucleare sau componente ale acestora.

Starea de pace ar putea insemna:

O pace fragilă, un armistițiu temporar sau o înghețare a conflictului, fără rezolvarea cauzelor profunde, statulul Crimeei și a Donbasului, care ar putea duce la reluarea conflictului ulterior.

O pace impusă în cazul în care una dintre părți cedează sub presiune militară sau economică, ce ar duce la resentimente exarcebate și frustrante și la instabilitate pe termen lung.

O pace echilibrată și echitabilă care ar putea însemna semnarea unui acord, cu concesii reciproce, care ar avea cele mai mari șanse de durabilitate. Este greu de crezut că se va ajunge la o astfel de stare, dat fiind nivelul actual de ostilitate.

Stabilizarea situației pe plan politic printr-o pace durabilă ar reduce tensiunile în Europa de Est, reducând intensitatea războiului hibrid dus de Federația Rusă în zonă. Pentru Ucraina, un acord de pace ar putea întări sau slăbi guvernul, în funcție de cât de bine este perceput de populație. O cedare de teritorii ar putea provoca nemulțumiri, de exemplu. Pentru Rusia, succesul sau eșecul negocierilor ar putea afecta poziția lui Vladimir Putin și a elitei de la Kremlin. Lucrul bun ar fi ca Rusia ar putea ieși din izolarea diplomatică și economică impusă de sancțiuni, în timp ce Ucraina ar putea accelera integrarea în structuri precum UE sau NATO, dacă acordul va permite, dar e puțin probabil.

Pe plan economic, toată lumea ar avea de câștigat! Pacea ar permite începerea reconstrucției infrastructurii ucrainiene distruse, cu costuri estimate la sute de miliarde de dolari. Finanțări sigur se găsesc, mai ales dacă va exista acordul cu SUA pentru materialele critice. Și din reconstrucție sigur toti vecinii Ucrainei vor avea de câștigat deoarece aprovizionarea cu diversele materiale, utilaje și instalații din aceste țări se va face și posibil ca în acestea să fie chiar fabricate. Pe de altă parte, ridicarea parțială sau totală a sancțiunilor ar putea revitaliza economia rusă, dependentă de exporturile de energie, dar pierderile suferite în război (resurse, oameni) lasă urme pe termen lung. De asemenea și comerțul global s-ar revitaliza, stabilizarea piețelor energetice și agricole, și Rusia și Ucraina fiind țări mari exportatoare de cereale, ar reduce prețurile la nivel mondial și ar diminua insecuritatea alimentară din unele regiuni.

Și pe plan social ambele țări ar avea de caștigat. Milioanele de ucraineni refugiați s-ar putea întoarce, deși mulți și-ar găsi locuințele distruse și s-ar contrunta cu o posibilă lipsă a locurilor de muncă. Și în Rusia presiunea sociala s-ar putea detensiona prin demobilizarea militarilor care se vor întoarce la familiile lor. Marea problemă este reconcilierea: ura acumulată între ucrainieni și ruși, alimentată de atrocități și pierderi, ar face ca relațiile interpersonale să rămână tensionate generații la rând.

Pe plan militar, dezescaladarea ar duce la retragerea trupelor și dezarmarea zonelor de conflict. Suntem conștienți că și Ucraina și Rusia ar putea folosi pacea pentru a-și întări armatele, dar fără o escaladare a conflictului într-un orizont mare de timp. De asemenea s-ar creea cu precedent global care ar putea influența alte conflicte, arătând fie că agresiunea militară poate fi „răsplătită”, dacă Rusia păstrează teritorii, fie că rezistența poate duce la victorii morale, dacă Ucraina își apără suveranitatea.

Decredibilizarea organizațiilor internaționale

Oricare ar fi finalitatea,succesul sau eșecul păcii sigur afectează credibilitatea mai multor instituții internaționale. ONU, prin Consiliul de Securitate, a fost în mare parte paralizată în acest conflict din cauza dreptului de veto al Rusiei, ce este membru permanent. Incapacitatea de a preveni războiul sau de a impune sancțiuni eficiente a ridicat deja întrebări despre relevanța sa. Și să nu uităm că pacea este negociată în afara cadrului ONU.

Curtea Penală Internaționala investighează crime de război comise în Ucraina, dar nu are puterea de a impune Rusiei să coopereze, deoarece aceasta nu este membră. Un acord de pace care ignoră responsabilitatea pentru atrocități subminează autoritatea CPI și decredibilizează justiția internațională, întărind ideea că marile puteri pot evita consecințele.

Și NATO va fi afectată deoarece a sprijinit Ucraina cu armament și antrenament, dar nu a intervenit direct din cauza riscului de escaladare a unui conflict direct cu Rusia, care este o putere nucleară. Unele state membre ar putea interpreta acest lucru ca slăbiciune sau lipsă de solidaritate. Dacă pacea permite Rusiei să păstreze teritorii cucerite, NATO ar putea fi văzută ca ineficientă în descurajarea agresiunii ruse. Pe de altă parte, dacă Ucraina obține garanții de securitate fără a deveni membru NATO, alianța ar putea fi percepută ca irelevantă în soluționarea finală.

Uniunea Europeană va și ea afectată deoarece a impus sancțiuni Rusiei și a oferit ajutor masiv Ucrainei, iar lipsa unei armate comune și divergențele dîntre statele membre (ex. Ungaria) au limitat capacitatea sa de a acționa unitar, la care se adaugă disensiunile SUA – UE. Dacă Rusia obține concesii majore, pacea va fi văzută ca un eșec al presiunii economice a UE asupra Rusiei și influența UE ar putea scădea. Este valabilă și reciproca, unde UE și-ar putea crește influența.

Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) sigur va fi decredibilizată. OSCE a monitorizat conflictul din Donbas din 2014, dar rapoartele sale au avut un impact limitat asupra evoluției războiului. Rusia a acuzat OSCE de părtinire, reducându-i influența. Dacă pacea va exclude OSCE din procesul de monitorizare sau implementare, organizația ar putea fi văzută ca irelevantă în gestionarea securității europene.

Redefinirea echilibrului de putere între democrație și ”clubul dictatorilor”

O reechibrare între Occident și Rusia, împreună cu țările BRICS, care asta își doresc, este inevitabilă. Problema este astăzi în cum va acționa Statele Unite, care și-a ostilizat liderii BRICS, Federația Rusă și China. Țări precum China, India sau state din fostul bloc sovietic își vor ajusta strategiile în funcție de cine „câștigă” pacea. De asemenea și țările din spațiul MENA își vor recalibra strategiile tot în functie de „câștigător”.

Revenirea la situația dinainte de 2014 este imposibilă cu toate că Ocidentul își dorește acest lucru, numai și prin prisma crizei energetice și revenirea la normalitatea anterioară lui 2014 cu o normalizare a aprovizionării cu gaze și petrol, care ar duce la creșterea tuturor economiilor afectate.

Cu alte cuvinte, nu putem încă anticipa viitorul echilibru dintre puterile democratice și cele nedemocratice.