R Moldova: Fortele speciale americane, antrenament comun cu Batalionul Fulger

, , ,
 

Un grup de militari din cadrul forţelor speciale ale Armatei SUA şi din Batalionul cu Destinaţie Specială „Fulger” al Armatei Naţionale a Republicii Moldova au lansat marţi, în premieră, un exerciţiu de antrenament comun.
Programul exerciţiului „Joint Combined Exercise Training 2012” include antrenamente la cercetarea specială, planificarea operaţiilor în terenul de luptă, practicarea metodelor de pătrundere în încăperi cu utilizarea substanţelor explozive şi improvizate, precum şi salturi cu paraşuta (sistemele de paraşutare MC-5) din aeronavele aflate în dotarea Armatei Naţionale.
„Instruirea pe care o primim din afara ţării este foarte utilă pentru noi, mai ales în domeniul acţiunilor în teatrele de luptă. Armata SUA are suficientă experinţă în acest domeniu cu care se va împărtăşi în cadrul acestui training. Totodată, sperăm şi colegii americani să preia elemente din pregătirea de luptă a militarilor noştri”, a afirmat maiorul Radu Burduja, comandantul Batalionului cu Destinaţie Specială.
Brian Kemp, comandantul grupului de forţe speciale al Armatei SUA, a mulţumit militarilor Armatei Naţionale a Republicii Moldova pentru ospitalitate. În context, Kemp şi-a exprimat convingerea că colaborarea dintre armatele Republicii Moldova şi a SUA se va consolida prin organizarea diferitor exerciţiilor bilaterale, iar trainingul lansat marţi va fi o dovadă în acest sens. Exerciţiul „Joint Combined Exercise Training 2012” face parte din cadrul Programului Parteneriat pentru Pace şi se desfăşoară în perioada 1-21 iunie.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *