Putin se duce in Belarus si Kazahstan

, ,
 

Preşedintele rus Vladimir Putin a ales un fost stat sovietic pentru prima sa deplasare externă în calitate de şef de stat, urmând să efectueze pe 31 mai o vizită de lucru în Belarus.
Putin şi omologul său de la Minsk, Aleksandr Lukaşenko, au convenit vizita marţi, în timpul întâlnirii de la Kremlin, în marja summitului informal al Comunităţii Statelor Independente. Preşedintele rus mai are fixată, la începutul lunii iunie, o vizită în China, unde va participa la Summitul Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai.
Vladimir Putin a fost invitat şi în Kazahstan de către liderul acestei ţări, Nursultan Nazarbaev, el acceptând invitaţia. „Pe 25 mai vom marca 20 de ani de la Tratatul de bază privind prietenia şi cooperarea dintre statele noastre. Unele articole s-au învechit, am vrea să le prelungim”, a afirmat Nursultan Nazarbaev.  Preşedintele ucrainean, Viktor Ianukovici, l-a invitat, la rândul său, pe Vladimir Putin să inspecteze lucrările la un nou sarcofag pentru reactorul avariat al centralei nucleare de la Cernobâl.
Putin a ţinut să sublinieze că întâlnirea cu liderii CSI, desfăşurată marţi la Kremlin, este prima pe care o are la nivel înalt, după învestirea sa ca preşedinte al Rusiei, pe 7 mai. Tendinţa de a consolida relaţiile cu fostele state sovietice este pusă în antiteză de presă cu refuzul său de a participa la summitul statelor dezvoltate G8, care se va desfăşura pe 18-19 mai în SUA.
Referindu-se la relaţiile dintre Rusia şi Belarus, unul dintre liderii opoziţiei ruse, Garry Kasparov, a afirmat, la Radio Svoboda, că pentru Vladimir Putin „este important fiecare dictator care se menţine”. „Este ca un fel de sprijin moral. (…) Orice ameninţare la adresa unei dictaturi în vecinătatea apropiată este considerată de Putin drept o ameninţare personală. Este evident că atât timp cât Belarusul este condus de Lukaşenko, această ţară nu va semăna a democraţie. Pe Putin acest aspect îl mulţumeşte”, a spus Kasparov.
Refuzul lui Putin de a participa la Summitul G8 a fost calificat de presă drept un „gest scandalos”, care a indignat Washingtonul, afirmându-se că liderul american Barack Obama a mizat pe o întâlnire cu preşedintele rus. Putin a decis să-l trimită în locul său la reuniunea de la Camp David (SUA) pe premierul Dmitri Medvedev.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *