Puterea de la Chisinau, decisa sa continue reformele cu accent pe zona justitiei

, , ,
 

justitie RMPresedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a declarat, luni, in cadrul unui discurs al primei sedinte a noului Parlament de la Chisinau, ca reformele trebuie continuate pentru a aduce tara la standarde democratice compatibile cu valorile Uniunii Europene. El a facut in special referire la cele din zona justitiei. Timofti a apreciat ca este nevoie de modernizarea Legii supreme. „In noul text trebuie sa se regaseasca formule moderne si corecte privind procedura de alegere a sefului statului, Procuratura si altele, care sa corespunda imperativelor timpurilor in care traim. Poporul asteapta legi care vizeaza si evolutii pozitive in sistemul de sanatate, in agricultura, asigurari sociale, lansarea unor programe care sa reduca inechitatea si disproportia de sanse care persista in tara noastra”, a spus el. „Avem cu totii multe de facut si este in puterea noastra sa reusim sa ducem Republica Moldova mai departe, in randul tarilor civilizate”, a mai afirmat Timofti.

In urma cu doar cateva zile, premierul in exercitiu, Iurie Leanca, declara ca in prezent se analizeaza posibilitatea angajarii in guvernul de la Chisinau a mai multor experti europeni anti-coruptie pentru ca acest flagel sa fie combatut prin experienta occidental. „Nu e vorba despre o functie gen consilier al prim-ministrului sau despre o institutie creata special pentru el. Noi avem nevoie de un politician european cunoscut, cu o experienta mare de lupta cu fenomenul coruptiei fie la el acasa, fie in alte state. Aceasta persoana ar trebui sa atraga dupa ea alti experti europeni, fie procurori, fie judecatori. De asemenea, ea ar trebui sa atraga si finantare din partea UE”, a explicat Iurie Leanca, in cadrul unei emisiuni de la RTR TV, cum isi propune sa combata coruptia din R. Moldova. Premierul afirma ca acest subiect a fost discutat la Comisia Europeana, iar o decizie de principiu a si fost adoptata. „Urmeaza sa discutam detalii. Sa fie insa clar, nimeni nu isi propune sa substituie judecatorii nostri cu judecatori europeni, pentru ca e vorba despre suveranitate. Chiar daca stiu ca multi cetateni ai R. Moldova si-ar dori acest lucru. Recent, si Ucraina a aprobat ca din Guvernul de la Kiev sa faca parte mai multi ministri straini, inclusiv in zonele unde coruptie se afla la un nivel foarte ridicat.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *