Poroșenko: Ucraina va părăsi oficial CSI. Kiev-ul și Chișinăul mizează pe reactivarea GUAM

, , , , , , ,
 
Ucraina reneagă CSI

Ucraina reneagă CSI

Președintele Ucrainei Petro Poroșenko a propus Guvernului de la Kiev să pregătească documentația necesară privind încetarea oficială a participării Ucrainei la organele statutare ale Comunității Statelor Independente (CSI), transmite UNIAN, citat de agenția de presă KARADENIZ PRESS.

Poroșenko și-a exprimat poziția în timpul discursului său la deschiderea celui de-al 11-lea Forum de Securitate al Kievului. „Având în vedere faptul că Ucraina nu a fost niciodată membru al CSI și refuzul acestei structuri să condamne agresiunea rusă, aș ruga să lucrăm cu guvernul să pregătească propuneri pentru o încetarea oficiala a participării noastră în organele statutare ale CSI, precum și închiderea definitivă a reprezentanței ucrainene în organizația de la Minsk”, a spus Poroșenko.

Demers politic

În același timp, președintele Ucrainei a menționat că întregul cadru juridic încheiat de Ucraina în cadrul CSI ar trebui inventariat în scopul verificării dacă se respectă interesele naționale ale statului. „Folosesc această ocazie pentru a-i îndemna pe partenerii noștri străini să revizuiască obligațiile contractuale cu privire la Rusia, în primul rând pentru zonele sensibile ale cooperare”, a adăugat Poroșenko.

CSI a fost fondata în decembrie 1991 de Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Republica Moldova, Rusia, Tadjikistan, Turkmenistan, Ucraina și Uzbekistan. În decembrie 1993 s-a alăturat și Georgia, în circumstanțe controversate, în urma unui război civil în care trupele rusești au intervenit de partea guvernului condus de Eduard Șevardnadze (fost ministru de externe al URSS). În urma evenimentelor din august 2008, când trupele rusești au intervenit din nou în Georgia, pentru susținerea regimurilor separatiste sud-osetine și abhaze, parlamentul georgian a votat în unanimitate retragerea Georgiei din CSI, pe data de 14 august 2008.

Ca urmare a anexării Crimeei de către Rusia, Ucraina s-a retras din CSI în 2014.

În 1997, Georgia, Ucraina, Azerbaidjan și Republica Moldova au fondat GUAM, ca o organizație care încearcă să împiedice influența rusească în fostele republici sovietice.

GUAM, relansat pe axa Chișinău-Kiev

GUAM, relansat pe axa Chișinău-Kiev

GUAM pe val

Republica Moldova, în calitatea sa de preşedinte în exerciţiu al Organizaţiei pentru Democraţie şi Dezvoltare Economică (GUAM) în anul 2018, va organiza în luna iunie o reuniune a prim-miniştrilor statelor GUAM, precum şi un forum de afaceri, care va întruni reprezentanţi ai businessului mic şi mijlociu.

Surse din cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene au relatat anterior pentru Infotag, citată de agenția de presă KARADENIZ PRESS, că despre aceasta s-a discutat la întrevederea la Chişinău a ministrului Tudor Ulianovschi cu secretarul general al GUAM, Altai Efendiev.

«Moldova, în calitatea sa de preşedinte în exerciţiu al GUAM, abordează acest for drept o platformă pentru intensificarea şi amplificarea colaborării în cadrul organizaţiei», a spus ministrul, vorbind despre priorităţile RM în acest context.

Tudor Ulianovschi şi Altai Efendiev au avut un schimb de opinii privind formatul de colaborare GUAM +, care include diverse proiecte de colaborare între GUAM şi partenerii tradiţionali, în special, SUA şi Japonia, dar şi perspectivele dezvoltării unor relaţii cu membrii Grupului Vişegrad.

Agendă ambițioasă

În opinia ministrului de Externe de la Chișinău, scopul principal al acestui segment de activitate al GUAM este elaborarea şi implementarea proiectelor concrete în diverse domenii. Potrivit comunicatului, secretarul general al GUAM a spus că agenda propusă de preşedinţia în exerciţiu a RM este una «ambiţioasă, cu spirit practic în activitatea organizaţiei, care urmează să se soldeze atât cu rezultate palpabile pentru cetăţenii statelor-membre, cât şi să aprofundeze colaborarea statelor-membre al GUAM în cadrul organizaţiilor internaţionale şi regionale».

Republica Moldova deţine preşedinţia rotativă în GUAM începând cu 1 ianuarie 2018, iar vizita Secretarului General al organizaţiei are drept scop examinarea în comun cu autorităţile ţării noastre a diverselor aspecte ce ţin de exercitarea preşedinţiei şi de activitatea organizaţiei.

Organizaţia pentru Democraţie şi Dezvoltare Economică este o iniţiativă regională formată din patru state: Georgia, Ucraina, Azerbaidjan şi Moldova. Aceasta a fost constituită la 23 mai 2006 la summit-ul GUAM de la Kiev, când şefii statelor au semnat Statutul Organizaţiei. Printre obiectivele sale principale se numără stabilirea valorilor democratice; asigurarea statului de drept şi respectarea drepturilor omului; asigurarea dezvoltării durabile; consolidarea securităţii şi a stabilităţii internaţionale şi regionale; aprofundarea integrării europene pentru a crea un spaţiu comun de securitate, precum şi extinderea cooperării economice şi umanitare. (M.B.)

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *