Poroșenko spune că administrația sa a implementat 144 de reforme în ultimii trei ani

, ,
 

Președintele ucrainean Petro Poroșenko a declarat, miercuri, că Ucraina a implementat 144 de reforme în ultimii trei ani. (Introducerea regimului liber de vize cu UE -n.r.) este doar o recunoaștere a reformelor pe care le-am implementat în ultimii trei ani – 144 de reforme. Este urarea finală de la revedere către „imperiul Sovietic Rusesc”, a declarat declarat Poroșenko în cadrul unei vizite de lucru în regiunea Liov.

El a subliniat că reformele au fost implementate în condiții de război și a agresiunii rusești. „Este cunoscut faptul că implementarea reformelor pe timp de război este foarte dificilă. Am demonstrat – nu avem, nu am avut și nu vom avea alte alternative. Și tocmai de aceea sunt mândru de ce am realizat în acești ultimi trei ani, ceea ce este mai multe decât în ultimii 20”, a precizat Poroșenko.

Ucraina încearcă de trei ani de zile să implementeze reforme care să ducă țara mai aproape de UE. În urmă cu câteva luni, UE a decis acordarea unui regim liber de vize pentru Ucraina, la fel și pentru Georgia. Republica Moldova se bucură de acest privilegiu încă de acum trei ani de zile.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *