Politistii romani de pe ambele maluri ale Prutului au declansat razboiul impotriva contrabandei cu tigari

, , , , ,
 

Tigarile de contrabanda au invadat statele Uniunii Europene

Tigarile de contrabanda au invadat statele Uniunii Europene

Comercializarea produselor din tutun in spatiul UE a devenit extrem de profitabila dupa majorarea abrupta a accizelor, in special pe timp de criza, cand venitul disponibil al societatilor comerciale a scazut considerabil. Pretul din ce in ce mai ridicat din cauza taxelor si impozitelor al acestui viciu nu-i face pe oameni sa renunte la fumat, ci ii indreapta spre piata neagra. Investigatiile au confirmat faptul ca o mare parte din gruparile specializate in contrabanda cu tigari din Republica Moldova in spatiul UE, in ultima perioada, s-au recalificat activitatile prin instalarea liniilor clandestine de producere a tigarilor in Romania.
Angajatii Directiei investigare a fraudelor a Ministerului Afacerilor Interne in colaborare cu colegii din MAI Romania, in cadrul realizarii acordului de colaborare, semnat recent intre autoritatile politienesti, la initiativa partii moldovenesti si cu implicarea directa a politistilor din Romania, a fost demascata, intr-o cladire industriala din Onesti, judetul Bacau, o linie clandestina de fabricare a tigaretelor. Atat cei patru muncitori depistati de politisti la fata locului, cat si cei patru proprietari ai afacerii clandestine sunt cetateni ai Republicii Moldova. Vasile Sarco, sef al Sectiei investigarea fraudelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne din R. Moldova, a precizat, in cadrul unei conferinte de presa, ca afacerea era una de familie si era condusa de tata si fiu.

Fabrica de la Onesti

Linia activa la Onesti din 2009, asta dupa ce fusese stramutata din alt loc. Mini-fabrica de tigari era amplasata intr-un cartier industrial si se lucra cu utilaj adus din Germania cu o capacitate de 5000 pachete pe ora. In urma perchezitiilor, au fost depistate si registrele de producere, in care era dusa evidenta activitatii din 2009.
Studiind situatia creata, au fost luate in vizor un sir de intreprinderi din Moldova care au efectuat operatiuni de export a utilajelor de producere a tigarilor, cat si persoanele care sunt implicate direct sau indirect in procesul de transportare a acestora.
Conform investigatiilor initiale, s-a stabilit ca afacerea cu tigari era una prospera, fiind pusa pe roate si dirijata de cetateni moldoveni inca din 2008, iar ultimul loc de ampasare fiind transferat in 2009. Timp de doi ani, fabrica a functionat la capacitate maxima, gruparea mentionata livrand pe piata neagra din Romania tigari contrafacute de tipul „PLUGARUL” (R.Moldova) si „RONSON” (Ucraina) la pretul de 1-1,3 euro/cutie. Linia de fabricare producea 5000 pachete /ora, astfel lunar fiind produse si ulterior comercializate de la 300.000 pana la 500.000 pachete.
In momentul descinderii, in fabrica se produceau tigarete contrafacute de diferite marci din Republica Moldova. Totodata, au fost identificati si retinuti patru cetateni moldoveni, care activau la producerea clandestina a tigarilor, care au fost audiati. Prin urmare s-a stabilit ca lucratorii fabricii erau remunerati de organizatori cu 20 euro/cutie (500 pachete), adica cate 5 euro de persoana pentru fiecare cutie.

Utilaje germane – tutun grecesc si bulgaresc

In baza informatiei primare, s-a constatat ca utilajul de fabricatie germana a fost exportat in 2008 din R.Moldova de o firma, a carei identitate nu poate fi dezvaluita in interesul anchetei, in adresa altei firme din Romania care este patronata de cetatini din R.Moldova. Materia prima, si anume tutunul, conform primelor investigatii, a fost introdus din Grecia si Bulgaria, iar ceea ce tine de alte articole – unele au fost introduse din Ucraina, altele urmeaza sa fie verificate.
De la fata locului politistii au ridicat:
– 8 utilaje de confectionare a tigarilor cu filtru, de productie germana si bulgara, (grup generator + compresor, 3 linii pentru maruntit, dozat si confectionat tigari, 4 utilaje linii pentru aplicarea timbrelor pe pachetele de tigari, 1 utilaj nou – linie de productie bulgara pentru fabricarea tigarilor cu filtru)
– 42.000 de pachete de tigari, marca Ronson, marca inregistrata oficial in Ucraina, cu timbre de acciza din Ucraina;
– Filtre de tigari din care urmau sa fie confectionate 14.000.000 de tigarete,
– 7.316.000 ambalaje pentru confectionarea pachetelor de tigari de marca RONSON;
– Hartie pentru ambalat tigarete – 770.000 bucati;
– 273 role de celofan cu greutatea de 9 kg fiecare;
– 248 role de hartie pentru tigarete;
– 12 role folie sigilate in pachete ermetice, cu greutatea de 14 kg fiecare;
– 190.000 tigari confectionate de marca RONSON – vrac;
– 660.000 de pachete goale de tigari confectionate;
– 38.870 bucati timbre de acciza din Ucraina contrafacute;
– 122 bucati role aluminiu cu greutatea de 5 kg fiecare;
– 43 cutii a cate 20 kg adeziv pentru confectionarea tigarilor;
– 5 saci a cate 50 kg fiecare cu materie prima, tutun fermentat, pentru confectionarea tigaretelor.
In acest caz au fost pornite urmariri penale, initiate in baza art. 296 ind.1 Cod Fiscal al Romaniei, Legea 571/2003 si Legea 241/2005 si art. 9 lit. b „Evaziune fiscala” (sanctiune: privarea de libertate pe un termen de 2-7 ani). Cercetarile continua cu cele patru persoane in stare de retinere, pe un termen de 30 de zile, in vederea stabilirii intregii activitati infractionale desfasurate.

Filiera Italia

Politia financiara a Italiei a arestat patru cetateni ai Republicii Moldova si a confiscat peste 2 tone de tigari de contrabanda din Moldova, in valoare de peste 600 mii de euro. Organele de drept sustin ca au retinut o grupare, din care fac parte cetateni ai Republicii Moldova, care importau ilegal cantitati mari de tigari de contrabanda din Europa de Est, cu intentia de a le comercializa pe piata italiana. Potrvit presei franceze, politistii italieni au confiscat 2620 kg de tigari de contrabanda si au retinut patru cetateni ai Republicii Moldova, in timp ce acestia descarcau marfa dintr-un automobil, ce venea din Grecia. Tigarile au fost ascunse in vase metalice cu fund dublu, pline cu detergent lichid. Suspectii au fost arestati in orasul Perouse.
Serviciul Vamal al R. Moldova a inaintat o cerere de asistenta administrativa internationala catre reprezentantul Italiei in calitate de stat observator la Centrul regional pentru combaterea criminalitatii transfrontaliere in cadrul Initiativei de Cooperare in Sud-Estul Europei (SECI, Bucuresti), in vederea obtinerii informatiilor suplimentare asupra cazului de confiscare, in Italia, a peste doua tone de tigari de contrabanda provenite din Republica Moldova.
In acest context, Serviciul Vamal precizeaza ca in ultimele trei luni nu au fost inregistrate livrari de marfuri in cadrul regimului vamal de export din Republica Moldova catre tarile UE, realizate cu mijloace de transport inmatriculate in Grecia.

Colaborare cu Romania

In perioada aprilie – iulie 2010 au fost retinute in vederea confiscarii 10.000.000 tigarete (500.000 pachete) de diferite marci (de provenienta Ucraina si Republica Moldova), introduse in mod fraudulos peste frontiera de stat pe teritoriul vamal al Romaniei. Prejudiciul intermediar stabilit doar pentru aceste capturi se ridica in acest moment la suma de 5.000.000 de lei (echivalentul a peste 1.000.000 Euro).
Activand in baza unui plan bilateral de cooperare semnat intre Serviciul Vamal al Republicii Moldova si Autoritatea Nationala a Vamilor din Romania, in luna iulie 2010, au fost inregistrate primele rezultate a activitatii comune de contracarare a fraudelor vamale la frontiera moldo-romana. Directorului general al Serviciului Vamal, Tudor Balitchi, si omologul sau din Romania, seful Autoritatii Nationale a Vamilor din Romania, Radu Traian Marginean, au semnat la data de 24 iulie un Plan bilateral de cooperare, care are drept scop corelarea si coordonarea procedurilor de control vamal si eficientizarea masurilor antifrauda implementate de autoritatilor vamale din cele doua tari.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *