Parlamentul de la Ankara autorizeaza interventii armate in Siria

de | oct. 4, 2012 | România, Știri, UE, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Parlamentul Turciei a aprobat joi efectuarea de operatiuni militare in afara granitelor tarii, daca guvernul le considera necesare, demers ce survine la o zi dupa ce obuze de artilerie trase din Siria au provocat moartea a cinci civili intr-un oras turcesc, relateaza agentia Reuters. Guvernul turc a cerut aprobarea parlamentului pentru a trimite militari in […]

Parlamentul Turciei a aprobat joi efectuarea de operatiuni militare in afara granitelor tarii, daca guvernul le considera necesare, demers ce survine la o zi dupa ce obuze de artilerie trase din Siria au provocat moartea a cinci civili intr-un oras turcesc, relateaza agentia Reuters. Guvernul turc a cerut aprobarea parlamentului pentru a trimite militari in tari straine, in cadrul unui memorandum in care se afirma ca ”actiunea agresiva” intreprinsa de fortele armate ale Siriei impotriva teritoriului turc reprezinta o amenintare serioasa pentru securitatea nationala. Cu toate acestea, vicepremierul turc Besir Atalay a afirmat joi ca ”unda verde” data de parlament pentru operatiuni militare in afara granitelor tarii nu reprezinta un mandat pentru guvern sa declare razboi Siriei si ca ea are un caracter ”disuasiv”’, relateaza agentiile internationale de presa. Turcia a ripostat la incidentul de miercuri dar „nu are niciun interes” in a se implica intr-un razboi cu Siria, a declarat joi consilierul pentru politica externa al premierului turc, intr-un mesaj postat pe Twitter, relateaza CNN. „Turcia a ripostat la incidentul de ieri (miercuri) fara sa declare razboi Siriei. Initiativele politice, diplomatice vor continua”, a scris, joi, pe Twitter, Ibrahim Kalin, consilierul pe probleme de politica externa al premierului Recep Tayyip Erdogan. „Turcia nu are niciun interes in a avea un razboi cu Siria. Dar Turcia este capabila sa isi protejeze granitele si va riposta daca va fi necesar”, a adaugat el.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *