Pakistanul ameninta NATO ca ii va dobori aeronavele

, ,
 

rachetelePakistanul este pregătit să doboare aeronavele NATO. Conducerea armatei pakistaneze a decis amplasarea la frontiera cu Afganistanul vecin a unor mijloace moderne de apărare antiaeriană în scopul interceptării pe viitor a avioanelor şi elicopterelor NATO.
La 26 noiembrie, în urma unui raid al elicopterelor ISAF, 25 de poliţişti de frontieră pakistanezi şi-au pierdut viaţa. Anunţul a fost făcut de un înalt reprezentant al armatei, generalul Ashfaq Nadeem. De asemenea, potrivit acestuia, după incursiunea aviaţiei NATO, Pakistanul nu mai poate tolera prezenţa numeroşilor angajaţi ai CIA pe teritoriul său.
Înaltul comandament al armatei Islamabadului dăduse anterior ordin ca militarii pakistanezi din unităţile dislocate la graniţa cu Afganistanul să deschidă focul în caz de noi acte de agresiune din partea trupelor NATO, după cum au relatat canalele media de la Islamabad.
Săptămâna trecută, comandantul armatei pakistaneze a ordonat evacuarea bazei aeriene de la Shamsi, ca reacţie la raidul aerian NATO din 26 noiembrie. Această bază juca un rol foarte important pentru armata americană şi CIA, de aici fiind lansate raidurile împotriva insurgenţilor din nord-vestul Pakistanului.
“Noi vom repecta această cerere”, a declarat ambasadorul american la Islamabad, Cameron Munter, pentru un canal de televiziune pakistanez. Personalul va trebui ca până pe 11 decembrie să părăsească baza situată într-o zonă izolată a Balucistanului, în sud-vestul Pakistanului.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *