Numărul de operațiuni, personal și contribuitori

La sfârșitul lunii mai, Institutul Internațional de Cercetare pentru Pace de la Stockholm (SIPRI) a publicat o analiză privind operațiunile multilaterale de pace din 2024. Potrivit definiției utilizate de cercetători, o astfel de operațiune trebuie să sprijine implementarea acordurilor de pace existente, să contribuie la prevenirea conflictelor sau să susțină procesele de consolidare a păcii. Sunt excluse însă misiunile de anchetă, asistență electorală, echipele de negociere și grupurile formate doar din personal nerezident, precum și operațiunile militare desfășurate aproape exclusiv pe teritoriul național al unui stat.

Conform datelor SIPRI, în 2024 au fost înregistrate 61 de misiuni active în 36 de țări, cu două mai puține decât în anul precedent. Șase dintre acestea au fost încheiate pe parcursul anului.

Cele mai multe operațiuni s-au desfășurat sub egida Organizației Națiunilor Unite (ONU) – în total 18. Pe locul al doilea s-a situat Uniunea Europeană, cu 17 misiuni, urmată de Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), cu 7 operațiuni. Uniunea Africană a desfășurat 5 misiuni, în timp ce alte 8 au fost organizate de coaliții de state și organizații regionale.

În cadrul celor 61 de misiuni, au fost implicați 94.451 de membri ai personalului – militari, polițiști și civili. Dintre aceștia, 69% au activat sub mandat ONU. Comparativ cu 2023, numărul total al personalului a scăzut cu 6%, iar față de 2015 – cu 42%. Reducerea efectivelor este dictat atât de încheierea unor misiuni de amploare, cât și schimbările geopolitice recente, care determină tot mai multe state să acorde prioritate securității interne.

Un exemplu relevant îl reprezintă misiunea hibridă ONU–Uniunea Africană din Darfur (2007–2020), care a implicat în total 19.248 de membri ai personalului. La momentul retragerii, efectivul era format din 8.908 persoane. Un alt caz notabil este Misiunea Integrată Multidimensională de Stabilizare din Mali, desfășurată între 2013 și 2023.

Africa Subsahariană a concentrat cel mai mare număr de operațiuni – 21 din cele 61 – și a reunit aproximativ 74% din totalul personalului desfășurat, adică 69.913 persoane. În Orientul Mijlociu și Africa de Nord au fost implicați 14.498 de membri (15%), în Europa – 8.898 (9%), în cele două Americi – 828 (1%), iar în Asia și Oceania – doar 314 persoane, adică mai puțin de 0,3%.

Toți cei 10 principali contribuitori de personal militar și polițienesc provin din țări ale Sudului Global – o constantă în peisajul operațiunilor multilaterale de menținere a păcii. Topul este completat de: Nepal, Bangladesh, India, Rwanda, Senegal.

Concluzii ale raportului

Raportul SIPRI subliniază că rivalitățile geopolitice tot mai accentuate dintre Occident, pe de o parte, și Rusia și China, pe de altă parte, amplificate de invazia Rusiei în Ucraina, își pun amprenta asupra deciziilor privind operațiunile multilaterale de pace. Aceste tensiuni devin din ce în ce mai vizibile în cadrul dezbaterilor internaționale și afectează procesul decizional.

În 2024, Consiliul de Securitate al ONU a reînnoit toate cele opt misiuni care necesitau aprobare anuală, însă în patru cazuri nu a fost obținut un vot unanim. Divergențele s-au concentrat în special pe teme precum: drepturile omului, schimbările climatice și transferul responsabilităților către autoritățile locale.

Un exemplu relevant este cazul Haiti, unde discuțiile privind lansarea unei misiuni de pace au început încă din 2022. Totuși, din cauza reținerilor exprimate de China și Rusia, îngrijorate de o posibilă ingerință externă, mandatul a fost aprobat abia în 2023. Până la momentul desfășurării efective a operațiunii, misiunea ajunsese deja aproape de termenul pentru reînnoirea mandatului.

Criza de finanțare a devenit una dintre cele mai mari provocări pentru operațiunile de pace. Donatorii tradiționali, precum SUA și Uniunea Europeană, își redirecționează tot mai mult resursele către apărarea națională și securitatea regională. În 2024, presiunea bugetară a fost mai vizibilă ca niciodată, afectând capacitatea operațională a mai multor misiuni.

Totodată, relațiile dintre operațiunile de pace și guvernele statelor-gazdă s-au deteriorat semnificativ. Nemulțumirea față de eficiența misiunilor a dus la încheierea prezenței internaționale în Mali, Sudan și Niger. În paralel, unele guverne aleg să colaboreze cu forțe bilaterale, organizații regionale sau companii militare private, evitând implicarea organizațiilor multilaterale.

Previziuni

Organele decizionale care autorizează misiunile internaționale de pace vor continua, cel mai probabil, să se confrunte cu blocaje, din cauza rivalităților geopolitice tot mai accentuate și a constrângerilor financiare persistente. Polarizarea geopolitică a erodat deja consensul în cadrul principalelor structuri internaționale, precum Consiliul de Securitate al ONU și Consiliul pentru Pace și Securitate al Uniunii Africane.

Mai mult, poziționările recente ale SUA în cadrul ONU, care în unele situații au fost mai apropiate de China și Rusia decât de aliații tradiționali europeni, precum Franța și Marea Britanie, adaugă un grad suplimentar de imprevizibilitate și pot complica negocierile privind înființarea sau ajustarea operațiunilor de pace ca răspuns la noi crize sau la cele aflate în desfășurare.

În același timp, presiunile bugetare riscă să limiteze semnificativ capacitatea de a lansa noi misiuni de pace de amploare sau de a modifica mandatele celor existente. Reducerea bugetelor pentru ajutor extern în SUA și reorientarea finanțării europene către apărare națională accentuează această tendință. Impactul financiar negativ ar putea submina și credibilitatea parteneriatului dintre Uniunea Africană și Națiunile Unite.

Pe măsură ce consensul multilateral devine tot mai greu de obținut, este probabil ca guvernele să se îndrepte tot mai des spre soluții alternative: coaliții ad-hoc, acorduri bilaterale, colaborări cu actori nestatali înarmați sau alte forme de intervenție în afara cadrului convențional.

Această schimbare de paradigmă implică riscul ca noile intervenții să devină mai militarizate și axate pe securitate, un proces care deja prinde contur. În paralel, se observă o erodare a agendei normative care a stat la baza misiunilor tradiționale ONU – valori precum drepturile omului, egalitatea de gen, statul de drept și buna guvernare pierzând din prioritate.

Dacă această tendință se va menține pe termen lung, modelul actual al operațiunilor de pace va fi profund remodelat, cu un accent din ce în ce mai pronunțat pe forță brută și mai puțin pe construcția păcii durabile.