ONU – comisie de ancheta privind moartea lui Gaddafi

, ,
 

Muammar al GaddafiÎnaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului a salutat crearea unei comisii de anchetă asupra circumstanţelor controversate ale morţii fostului lider libian Muammar Gaddafi. „Salutăm comisia de anchetă”, a declarat purtătoarea de cuvînt Ravina Shamdasani, după anunţul în acest sens făcut de Consiliul naţional libian. „Insistăm asupra necesităţii unei judecăţi conforme legislaţiei internaţionale”, a adăugat ea, referindu-se la tratamentul deţinuţilor. Purtătoarea de cuvînt a reamintit apelul prin care secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a cerut părţilor „să evite represaliile”. Vineri, Înaltul Comisariat a cerut deschiderea unei anchete cu privire la circumstanţele morţii lui Gaddafi, estimîndu-le „neclare”. CNT afirmă că fostul dictator a fost împuşcat mortal în cap în timpul unui schimb de focuri. Declaraţii ale unor martori şi imaginile video filmate în timpul arestării sale lasă însă deschise şi alte ipoteze, în primul rînd cea a unei execuţii sumare. Fostul colonel libian Muammar Gaddafi a fost înhumat în zorii zilei de marţi, într-un loc necunoscut, împreună cu fiul său Mutassim şi un fost colaborator de prim-plan, în prezenţa câtorva rude şi oficiali, transmite Agerpres. Postul qatariot de televiziune Al Jazeera, care citează o oficialitate a noului guvern libian, a anunţat primul înhumarea fostului lider libian într-un loc secret în zorii zilei de marţi. Forţele de tranziţie din Libia au expus cadavrul lui Gaddafi într-o cameră frigorifică de la Misrata în timp ce au încercat să ia o hotărâre privind locul şi data înhumării, dar deteriorarea rapidă a trupului neînsufleţit i-a determinat să grăbească luarea unei decizii. Un purtător de cuvânt al consiliului militar din Misrata, Ibrahim Beitalmal, a declarat că înmormântarea a avut loc marţi dimineaţă, la ora locală 05.00, şi că s-au rostit rugăciuni. Informaţia nu a putut fi verificată din surse independente. Beitalmal a precizat că locul înhumării va fi ţinut secret pentru a preveni vandalismul.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *