Om de afaceri turc, rapit in Liban

de | aug. 18, 2012 | Orientul Mijlociu, Știri, Turcia, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Turcia a anunţat vineri că încă un cetăţean al său a fost răpit joi în Liban şi i-a avertizat pe ceilalţi locuitori ai săi să nu călătorească în ţara arabă, transmit agenţiile de presă internaţionale.

Turcia a anunţat vineri că încă un cetăţean al său a fost răpit joi în Liban şi i-a avertizat pe ceilalţi locuitori ai săi să nu călătorească în ţara arabă, transmit agenţiile de presă internaţionale.
Un grup de şiiţi libanezi a răpit peste 20 de persoane, între care un om de afaceri, miercuri, în Liban, drept represalii la capturarea unui libanez şiit în Siria. „Încă un cetăţean turc a fost răpit la 16 august, în Liban. Situaţia în Liban a intrat pe un făgaş care ameninţă securitatea concetăţenilor noştri, iar aceştia trebuie să evite călătoriile cu excepţia deplasărilor obligatorii” în respectiva ţară, menţionează un comunicat al Ministerului de Externe difuzat la Ankara. Ministerul turc a confirmat că-şi continuă eforturile pe mai multe fronturi pentru a obţine eliberarea ostaticilor turci.
Situaţia din Siria, care se confruntă de 17 luni cu un sângeros conflict armat putere-opoziţie, a provocat divizarea ţării vecine Liban. În această ţară, echilibrul confesional este extrem de fragil, între şiiţi, care manifestă simpatie pentru comunitatea alawită, din care provine preşedintele Bashar al-Assad, şi suniţi, care sprijină insurecţia siriană.
În Liban şi-au găsit adăpost aproximativ 38.000 de refugiaţi sirieni. În urma valului de răpiri de pe teritoriul libanez, mai multe monarhii din Golf le-au cerut cetăţenilor lor să părăsească imediat Libanul, care nu s-a mai confruntat cu o asemenea situaţie din timpul războiului civil din 1975-1990.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *