Negocierile pentru guvernare, reluate la Chisinau de partidele pro-europene

, , ,
 

AIELiderii partidelor pro-europene de la Chisinau au reluat, marti seara, discutiile in vederea formarii unei coalitii de guvernare pentru Republica Moldova. Sedinta, organizata chiar in ajunul Craciunului pe stil vechi, a avut loc la sediul PLDM. Dupa aproximativ 2 ore, politicienii au iesit in fata presei. Liderul PLDM a anuntat ca discutiile vor continua in „asa fel incat asa cum si ne-am propus sa ajungem la formarea unei majoritati stabile, functionale si in rezultat sa asiguram cu o guvernare buna RM”, a spus liderul liberal-democraţilor Vlad Filat, citat de Unimedia.md. Reprezentantii celor trei formatiuni spera sa se inteleaga pana la urmatoarea sedinta a Parlamentului care urmeaza a fi convocata saptamana viitoare. „Este o legatura logica si una foarte simpla, fiindca sedinta plenului Parlamentului trebuie sa aiba loc in rezultatul intelegerilor politice si a acordului politic”, a declarat preşedintele Partidului Democrat Marian Lupu.

De pe agenda discutiilor nu a lipsit nici subiectul partajarilor principalelor functii in stat. „Noi trebuie sa discutam absolut totul. Actul guvernarii inseamna functii in stat, si doar prin functii poti sa vorbesti despre o guvernare. Important este ca functiile trebuie partajate, fiindca fara functii nu poti sa spui ca esti la guvernare”, a conchis liderul liberalilor Mihai Ghimpu. Partidul Liberal Democrat (PLDM), Partidul Liberal (PL) si Partidul Democrat (PD) detin impreuna 55 de mandate in noul legislativ cu 101 locuri, un numar suficient pentru formarea unei majoritati parlamentare in vederea votarii unui guvern, dar insuficient pentru a vota presedintele sau pentru a modifica textul Constitutiei. Noua coalitie de guvernare de la Chisinau ar trebui constituita pana cel tarziu la mijlocul lunii ianuarie, dupa cum declara la sfarsitul anului trecut premierul in exercitiu Iurie Leanca, cele trei partide proeuropene purtand negocieri pentru formarea unei majoritati parlamentare inca de la 4 decembrie.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *