NATO critica Turcia pentru cumpararea de rachete chinezesti

, , , , ,
 

nato turkey rockets am2Secretarul general NATO, Anders Fogh Rasmussen, si-a exprimat luni seara preocuparea in legatura cu intentia Turciei de a fabrica rachete impreuna cu o companie chineza, indemnand Ankara sa opteze pentru un sistem compatibil cu cel al Aliantei Nord-Atlantice. Turcia a anuntat intentia de a incheia un contract in valoare de 3,4 miliarde de dolari cu o firma chineza care este supusa sanctiunilor americane. Statele Unite au exprimat preocupari grave in legatura cu intentia Turciei, argumentand ca sistemul de rachete chinez nu este compatibil cu cel al NATO. „Ceea ce este important pentru noi este ca sistemul achizitionat de un stat membru sa fie compatibil cu cel al altor state. Astept ca Turcia sa indeplineasca aceasta conditie, care tine de apartenenta la Alianta Nord-Atlantica”, a reactionat secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, citat de Reuters. Ministerul turc al Apararii a anuntat ca ar prefera achizitionarea unui sistem de rachete de tip FD-2000, care ar urma sa fie fabricat impreuna cu firma China Precision Machinery Import and Export Corp (CPMIEC).  In afara de CPMIEC, alte trei firme au depus oferte pentru contract, si anume complexul rus Rosoboronexport, grupul american Lockheed Martin-Raytheon si alianta europeana Eurosam. Firma chineza ar fi oferit, potrivit presei turce, un transfer complet de tehnologie. Compania chineza este vizata de sanctiuni, pentru livrarea de armament Iranului si Siriei, aflate sub embargo. Pentagonul s-a declarat ingrijorat de optiunea Ankarei, iar NATO a evocat posibile probleme de compatibilitate cu sistemele si radarele folosite de aliati.

 

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *