Legislativul unicameral de la Ankara a ratificat acordul interguvernamental pentru construirea gazoductului Nabucco, proiect ambitios care vizeaza reducerea dependentiei energetice a Uniunii Europene (UE) de importurile din Rusia, prin alimentarea cu gaze naturale din Asia Centrala, tranzitand Europa de Est si Turcia, relateaza mass-media locala, citata de agentia de presa KARADENIZ PRESS
Parlamentul turc a ratificat tratatul Nabucco

Parlamentul turc a ratificat tratatul Nabucco

Legislativul unicameral de la Ankara a ratificat acordul interguvernamental pentru construirea gazoductului Nabucco, proiect ambitios care vizeaza reducerea dependentiei energetice a Uniunii Europene (UE) de importurile din Rusia, prin alimentarea cu gaze naturale din Asia Centrala, tranzitand Europa de Est si Turcia, relateaza mass-media locala, citata de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Acordul pentru realizarea proiectului a fost semnat in iulie 2009 de cinci state, respectiv Austria, Romania, Ungaria, Bulgaria si Turcia, costurile proiectului fiind estimate la aproximativ opt miliarde de euro. In paralel, Comisia Europeana a alocat ieri 200 de milioane de euro destinate infrastructurii necesare proiectului. Investitiile UE sunt conditionate de obtinerea, pana in toamna, a unor contracte de aprovizionare cu gaze din Asia Centrala. Reamintim ca Nabucco a fost deja ratificat de parlamentele din Ungaria si Bulgaria.

Nabucco pe scurt

Gazoductul Nabucco, un proiect de zece miliarde dolari sprijinit de Uniunea Europeana si SUA, vizeaza legarea zonei centrale a Asiei, bogata in gaze naturale, de Europa, relateaza mass-media. Conceput ca o alternativa la gazul natural furnizat de Rusia, pentru diminuarea dependentei Uniunii Europene fata de Moscova, Nabucco ar oferi gaz din Azerbaidjan, Iran, Irak, Turkmenistan si Kazahstan. Punctul de pornire al gazoductului Nabucco, cu o capacitate de 20-30 miliarde m.c. de gaze anual, a fost stabilit la Erzurum, in Turcia, punctual final al conductei fiind terminalul de la Baumgarten, din Austria. Gazodcutul va fi legat langa Erzurum cu conducta Tabriz-Erzurum si cu conducta Caucazului de Sud, realizandu-se astfel legatura cu conducta de gaz Trans-Caspica. Conducta Iran-Turcia are 2,577 km si merge din Tabriz (nord-vestul Iranului) pana in Ankara (Turcia), iar conducta Caucazului de Sud, sau conducta Baku-Tbilisi-Erzurum(BTE) transporta hidrocarburi din Shah Deniz (Azerbaidjan) in Turcia. Gazoductul Nabucco va fi format din 200.000 de conducte. Nabucco are 2.000 km in Turcia, in Bulgaria – 400 km, in Romania – 460 km, in Ungaria – 390 km si in Austria – 46 km. Proiectul necesita doua milioane de tone de otel, 200.000 de segmente de teava de otel si peste 30 de statii de comprimare a gazului.
Costul estimat initial al lucrarilor era de aproximativ 4,5 miliarde Euro. Datorita cresterii pretului petrolului si implicit si al otelului, estimarea actualizata in luna mai 2008 a ajuns la peste 7,9 miliarde euro. Totodata, mass-media turca considera ca proiectul va costa peste 10 miliarde de dolari, suma respinsa de oficialii Nabucco. Proiectul va fi finantat, in proportie de o treime, de catre actionari si de banci, doua treimi.

Probleme pe teava

In functie de situatia economica si politica, gazele naturale vor proveni din Iran, Irak, Azerbaijan, Turkmenistan si Kazakhstan. Principalii furnizori de gaze pentru proiect sunt Azerbaidjan si Turkmenistan. In cazul Turkmenistanului, problema este tranzitul pe sub Marea Caspica, in conditiile in care chestiunea granitelor maritime ramane o problema nerezolvata in zona, iar pentru rezolvarea acesteia este nevoie de acordul Rusiei.
Un alt pericol pentru viitorul Nabucco il reprezinta regimurile instabile ale viitoarelor state furnizoare (Turkmenistan, Azer­baidjan, Uzbekistan sau Kazahstan) care au alternativa de a vinde gazul Rusiei sau Chinei, asadar ar putea pune presiune asupra europenilor. Astfel, in opinia analistilor occidentali, o problema importanta este faptul ca tarile furnizoare din Asia Centrala si Caucaz pe care se bazeaza UE pentru Nabucco, nu sunt modele de democratie. In plus, unele dintre aceste state, precum Turkmenistanul, Azerbaidjanul, Uzbekistanul sau Kazahstanul sunt de multa vreme curtate de alti potentiali parteneri foarte interesati de resursele lor energetice. “Se afla in constructie o conducta prin Uzbekistan si Kazahstan catre China, iar statele central-asiatice au rute alternative, prin urmare si ele vor putea exercita, pe viitor, presiuni asupra conductei Nabucco”, au declarat sursele citate.

Share our work

0 Comentarii