Muntenegru, un nou front deschis de teroriști?

, , , , , , ,
 
Muntenegrua-devenit-de-câțiva-ani-membru-NATO

Muntenegru a-devenit-de-câțiva-ani-membru-NATO

O persoană necunoscută a aruncat un dispozitiv exploziv, probabil o grenadă ofensivă, către clădirea ambasadei SUA în Muntenegru, după care atacatorul s-a aruncat în aer, au anunțat autoritățile locale, citate de mass-media regională. Guvernul de la Podgorica a anunţat pe contul său de Twitter că la o jumătate de oră după miezul nopţii, o persoană necunoscută „s-a sinucis cu un dispozitiv exploziv”. Cu puţin timp înainte, acea persoană a aruncat un dispozitiv exploziv către clădirea Ambasadei SUA, mai anunţa mesajul, adăugând că „cel mai probabil era o grenadă de mână” şi că există în curs de desfăşurare o anchetă a poliţiei în acest caz.

Intervenție în forță

Jurnaliști locai și străini prezenți la fața locului după incident au afirmat că forțele speciale au intervenit în forță blocând străzile din jur și instituind puncte de control pe principalele artere din capitala Muntenegrului, Podgorica. Sursele citate au mai precizat că imobilul în care funcționează ambasada SUA nu a fost avariat.

La rândul său, Ambasada SUA a avertizat cetăţenii americani să rămână acasă. „Ambasada SUA la Poodgorica avertizează cetăţenii americani că la sediul ambasadei este o situaţie activă de securitate”, a anunţat reprezentanţa diplomatică americană, unde lucrează câteva zeci de cetățeni americani și din Muntenegru.

Radicalii islamiști, primii bănuiți

Mass-media locală, citând surse din cadrul serviciilor de securitate, au lansat ipoteza unui atentat al teroriștilor radicali musulmani, având în vedere strânsa colaborare militară dintre Podgorica și SUA, precum și statutul de membru NATO al fostei republici iugoslave. Muntenegru participă activ la operațiunile militare NATO, mai ales în Afganistan, unde sunt desfășurați câteva zeci de militari muntenegrini, mai ales trupe speciale. Podgorica mai este implicata și în antrenarea forțelor militare și de poliție afgane, câteva sute de militari afgani efectuând stagii în mica republică balcanică.

Conform mass-media regionale, un număr de aproximativ 50 de persoane din populația de religie musulmană din Muntenegru au participat activ la acțiunile ISIS, o parte revenind acasă. În fosta republică iugoslavă, aproximativ 20-25% din populație este de religie musulmană, majoritatea etnici albanezi și bosniaci.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *