Modificarea Constituției în Ucraina, boicotata de opozitia de la Kiev

, , ,
 
Modificarea Constitutiei Ucrainei, boicotata de opozitie

Modificarea Constitutiei Ucrainei, boicotata de opozitie

Subiectul modificării Constituției devine din ce în ce mai dezbătut în Ucraina, adunarea constituantă, înființată recent prin decret prezidențial, a adoptat concepția proiectului de modificare a legii supreme la sfârșitul lunii iunie 2013. Autorii concepției au explicat că noua Constituție trebuie să conțină aspirațiile europene ale Ucrainei, iar pentru aceasta vor ține cont de recomandările Comisiei de la Veneția și ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Cei peste 90 de experți din adunarea constituantă, citati de mass-media regionala, au declarat că noua lege supremă a Ucrainei va fi „europenizată”.

Schimbari profunde

Principalele modificări se referă la organizarea referendumurilor naționale și locale, statutul președintelui, imunitatea deputaților, funcționarea Curții Constituționale, Procuraturii, precum și statutul judecătorilor și procurorilor, relateaza mass-media de la Chisinau.
Directorul centrului de strategii aplicate „Penta”, Volodymyr Fesenko, membru al adunării constituante de la Kiev, a precizat că documentul intensifică rolul parlamentului la formarea guvernului, și, respectiv, reduce din influența președintelui în acest caz. Mai mult, este propusă simplificarea procedurii de demitere a șefului statului. În același timp, președintele va obține mai multă putere la numirea și demiterea judecătorilor.

Boicot politic

Adunarea constituantă a fost creată prin decretul președintelui Viktor Ianukovici în calitate de organ subsidiar pe lângă șeful statului. Principalul obiectiv al adunării este pregătirea proiectelor de legi pentru modificarea Constituției. Președinte al acestei comisii, din care fac parte 94 de experți, a fost ales Leonid Kravciuk, primul președinte al Ucrainei independente în perioada 1991-1994. Opoziția parlamentara si extra-parlamentara a refuzat să delege reprezentanți la întrunirile privind modificarea Constituției.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *