Manevre navale China-Rusia

de | apr. 23, 2012 | Alte regiuni, Federatia Rusa, Știri, Uncategorized @ro | 0 comentarii

China şi Rusia au demarat duminică primele lor manevre militare navale comune, în apropierea coastelor chineze, pe fondul tensiunilor dintre Beijing şi vecinii săi asiatici.

China şi Rusia au demarat duminică primele lor manevre militare navale comune, în apropierea coastelor chineze, pe fondul tensiunilor dintre Beijing şi vecinii săi asiatici.
Aceste manevre, care vor dura şase zile, se desfăşoară în Marea Galbenă, în largul coastelor estice ale Chinei. Aceste exerciţii sunt primele realizate în comun de Forţele navale ale celor două ţări, precizeaza presa chineză. China Nouă, o agenţie oficială, a adăugat că exerciţiile au loc în largul oraşului Qingdao, din provincia Shandong.
Beijingul a anunţat la începutul lui martie accelerarea modernizării armatei sale – cea mai mare din lume în termen de efective – şi o creştere de 11,2 la sută a bugetului pentru apărare în 2012. China vrea astfel să reducă diferenţa faţă de Washington. Ambiţiile teritoriale ale Chinei îi îngrijorează pe vecinii săi şi Statele Unite. Beijingul revendică suveranitatea mai multor insule din Marea Chinei meridionale şi orientale, în faţa Japoniei, Filipinelor şi Vietnamului.
Manevrele militare din această săptămână includ exerciţii de apărare aeriană, de tactici antisubmarin şi de operaţiuni de căutare şi salvare, potrivit agenţiei China Nouă. La aceste manevre participă 16 nave şi două submarine chineze, alături de patru nave de război aparţinând Rusiei.
În altă ordine de idei, Taiwanul intenţionează să achiziţioneze de la Statele Unite patru nave de război, în cadrul eforturilor sale de modernizare a Forţelor armate, în timp ce China consideră în continuare insula ca o provincie secesionistă. Dacă acordul va fi încheiat, Marina taiwaneză va avea 12 vase de război. Cele patru nave a căror achiziţie este prevăzută sunt fregate construite în anii ’80, care tocmai au fost retrase din uz de Armata americană.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *