Mahmoud Abbas acuza Israelul

, ,
 

Preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a acuzat sâmbătă, în cursul unui interviu, la un post de televiziune din Israel, continuarea colonizării israeliene în Cisordania ocupată, ce distruge orice posibilitate privind un acord de pace bilateral.
„Palestinienii sprijină soluţia două state (palestinian şi israelian), dar politica de colonizare promovată de guvernul israelian le spune multor palestinieni că nu va mai exista nici cel mai mic colţ de teritoriu pentru a discuta despre un stat palestinian”, a menţionat Abbas într-un interviu. „Israelul trebuie să înţeleagă că este pe cale să submineze soluţia două state”, a avertizat liderul Autorităţii Palestiniene. Unul dintre purtătorii de cuvânt ai premierului israelian a răspuns pe Twitter că Benjamin Netanyahu este dispus să aibă o întâlnire cu preşedintele palestinian „pentru a avansa în negocierile de pace”, aflate într-un punct mort de aproximativ doi ani.
Abbas afirmase anterior că este favorabil unei întrevederi cu Benjamin Netanyahu pentru un „dialog fără negocieri” în cazul eliberării palestinienilor închişi de Israel înainte de acordurile de pace de la Oslo din 1993. Pentru reluarea tratativelor de pace, blocate din septembrie 2010, liderii palestinieni cer încetarea colonizării israeliene şi recunoaşterea frontierelor din iunie 1967 ca bază a negocierilor. Israelul respinge aceste revendicări şi susţine ideea negocierilor „fără condiţii prealabile”

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *