Lukasenko scoate pe taraba Belarusul pentru Gazprom

de | sept. 25, 2011 | Federatia Rusa, Razboi energetic, Știri, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Moscova este pe punctul de a obtine inca o victorie pe piata energetica europeana in drumul sau spre monopolizarea intregii piete de profil. Belarusul a propus la finalul acestei saptamani gigantului rus Gazprom sa participe la privatizarea intreprinderilor sale publice, concernul rus fiind deja pe punctul de a prelua controlul asupra societaţii belaruse Beltransgaz. Propunerea […]

beltransgaz 532

Moscova este pe punctul de a obtine inca o victorie pe piata energetica europeana in drumul sau spre monopolizarea intregii piete de profil. Belarusul a propus la finalul acestei saptamani gigantului rus Gazprom sa participe la privatizarea intreprinderilor sale publice, concernul rus fiind deja pe punctul de a prelua controlul asupra societaţii belaruse Beltransgaz. Propunerea a fost facuta chiar de presedintele Aleksandr Lukasenko, in cadrul unei intalniri avute la Minsk cu seful Gazprom, Aleksei Miller. ”As vrea sa discutam perspectivele viitoarei noastre colaborari, inclusiv achiziţionarea si cumpararea acţiunilor Beltransgaz si, probabil, si ale altor companii, de care vor fi interesate Gazprom, daca Gazprom va fi de acord cu condiţiile pe care le propune partea belarusa”, a afirmat presedintele Lukasenko, citat de RIA Novosti. El nu a precizat insa despre ce companii este vorba. Liderul de la Minsk a insistat in continuare asupra relaţiilor de lunga durata dintre fosta republica sovietica si gigantul rus. ‘Noi ducem negocieri pentru largirea cooperarii cu Gazprom de foarte mult timp, inainte de venirea dumneavoastra la Gazprom’, a adaugat Lukasenko, adresandu-se sefului concernului rus. La randul sau, Aleksei Miller a indicat ca Gazprom si Belarus pregatesc un nou contract privind livrarea de gaze rusesti si un acord de achiziţionare de catre Gazprom a 50% din acţiunile Beltransgaz. in mai 2007, Gazprom a achiziţionat deja 50% din Beltransgaz pentru 2,5 miliarde de dolari. Aceasta vanzare a fost decisa la sfarsitul anului 2006, dupa un conflict de amploare intre Moscova si Minsk pe subiectul preţului la gazul rus vandut republicii belaruse. Belarus, ţara cu 10 milioane de locuitori care traverseaza cea mai grava criza financiara de la preluarea puterii de catre Aleksandr Lukasenko in 1994, a obţinut in luna iunie un credit de trei miliarde de dolari pe o durata de trei ani de la partenerii fostei URSS, intre care Rusia, pentru a putea iesi din situaţia in care se afla. Moscova a pus insa condiţia ca Belarusul sa procedeze la importante privatizari.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *