Lukasenko, gata sa rupa Uniunea Vamala

, , , ,
 

Uniunea Vamala

Liderul de la Minsk, Aleksandr Lukasenko, intentioneaza sa scoata Belarus de pe orbita economica exclusiva a Moscovei si sa isi indrepte atentia si spre alte piete de desfacere. Belarus si Rusia s-au confruntat cu mai multe neintelegeri si sicanari reciproce privind exporturile de marfuri, dupa ce Moscova a interzis o parte a comertului cu Belarus. La randul lor, autoritatile de la Minsk au decis recent sa reintroduca controlul marfurilor la granita cu Rusia. Presedintele Republicii Belarus, Aleksandr Lukasenko, i-a trasat guvernului de la Minsk sarcina de a gasi cu orice pret noi piete de desfacere pentru produsele belaruse, potrivit agentiei Belta. ‘Nu putem sa ne rugam doar la Rusia, cu toate ca ea este o tara-sora. Pentru ca, dupa cum vedeti, atunci cand aceasta piata unica se prabuseste, ne prabusim si noi in urma ei’, a declarat liderul statului belarus, subliniind ca la ora actuala pe piata rusa se desfac doar 40-45% dintre produsele belaruse, in loc de 85% cum era inainte. Totodata, Lukasenko a subliniat ca Belarus si-a redus dependenta de o singura piata, ‘dar, dupa cum se vede, inca prea putin’. ‘La aceasta s-a adaugat si Ucraina. Nu cred ca o situatie mai buna se inregistreaza si in Kazahstan. De aceea, trebuie sa iesim cu orice pret pe noi piete de desfacere. si acest lucru este posibil’, si-a exprimat convingerea Lukasenko.

Atentie indreptata spre SUA si UE

Pentru a sublinia necesitatea diversificarii exportului belarus, Lukasenko a adus exemplul unor companii belaruse care au reusit sa patrunda pe piata americana. ‘Au fost anulate toate sanctiunile si noi facem comert cu ei (cu americanii). Prin urmare, se poate’, a declarat Lukasenko, atentionand ca Republica Belarus ‘nu s-a aflat niciodata intr-o situatie atat de complicata’. ‘Aceasta nu inseamna ca trebuie stam cu mainile incrucisate si sa asteptam vremuri mai bune. in aceasta situatie trebuie sa demonstram ca suntem independenti. Anul viitor va fi anul examenului pentru noi’, a conchis Lukasenko. La inceputul lui decembrie, presedintele Belarus a acuzat Rusia de incalcarea normelor Uniunii Vamale, in urma introducerii de catre Moscova a embargoului asupra produselor mai multor intreprinderi belaruse.

Kazahstan ameninta si ea Uniunea Vamala

Chiar inainte acestor tensiuni cu Belarus, Rusia s-a confruntat cu o problema si partea Kazahstanului. Presedintele Kazahstanul, Nursultan Nazarbaev, declara la finalul lunii august ca tara pe care o conduce poate parasi Uniunea economica euroasiatica. „Daca conditiile care au fost stabilite anterior in conventie nu se respecta, Kazahstanul are tot dreptul sa paraseasca Uniunea euroasiatica”, a subliniat Nazarbaev intr-un interviu acordat unui post TV din Astana. Declaratiile lui Nazarbaev veneau dupa un discurs a lui Putin rostit in urma cu cateva zile in cadrul forului tineretului “Seligher”, despre faptul ca Nazarbaev „a creat un stat in teritoriul unde nu a existat niciodata vreun stat.” Anterior liderul liberalilor democrati rusi, Vladimir Jirinovski, a decalarat postului de radio “Ecoul Moscovei” ca dupa evenimentele din Ucraina, Rusia trebuie sa-si indrepte atentia spre Kazahstan, unde, zice Jirinovski, sunt atestate cazuri de ura fata de rusi.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *