Kuzmin ataca Istoria Romanilor si face bancuri cu Armata Romana

, , , ,
 

Ambasadorul Rusiei la Chişinău, Valeri Kuzmin, a criticat joi, într-o conferinţă de presă, conţinutul manualului Istoria Românilor, predată în şcolile din Republica Moldova, şi a ironizat Armata română.
În conferinţa de presă organizată cu ocazia încheierii mandatului, Kuzmin a susţinut că în manualul Istoria Românilor este promovată ura faţă de ruşi şi Rusia. “Nu este niciun cuvânt despre holocaust pe teritoriul Moldovei, nu este niciun cuvânt despre verdictul tribunalului de la Nurnberg, despre crimele mareşalului Ion Antonescu”, a declarat el. În context, el a ironizat Armata Română, spunând un banc potrivit căruia “Armata română este cea mai puternică din lume: a ajuns cu germanii până la Stalingrad şi cu ruşii până Berlin”.
Ambasadorul a mai declarat că Rusia doreşte relaţii prieteneşti cu Republica Moldova, dar “noua generaţie trebuie să fie educată în spiritul corectitudinii politice”. Valeri Kuzmin a fost de mai multe ori în vizorul presei de la Chişinău din cauza declaraţiilor sale, calificate uneori drept scandaloase, iar mai multe partide şi reprezentanţi ai societăţii civile au cerut chiar şi expulzarea acestuia.
Valeri Kuzmin, care îndeplineşte funcţia de ambasador al Rusiei la Chişinău din iulie 2007, va părăsi duminică Republica Moldova şi va fi înlocuit cu noul ambasador rus, Farit Muhametşin. Acest diplomat în vârstă de 65 de ani conduce în prezent Agenţia federală rusă pentru afacerile CSI şi legăturile cu concetăţenii din străinătate şi cooperare internaţională.

1 răspunde

Urmăritori & Pingbacks

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *