Kremlinul și Kievul își intensifică războiul diplomatic pe arena organizațiilor internaționale

de | mai 1, 2018 | Federatia Rusa, Federatia Rusa, Marea Neagra, Știri, Ucraina, Ucraina, UE, UE | 0 comentarii

Planurile Federaţiei Ruse de a reveni în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), fără respectarea rezoluțiilor, au eșuat, a declarat vicepreşedintele Parlamentului ucrainean, Irina Gheraşcenko, membru al Delegaţiei Ucrainei la APCE, citată de mass-media regională. „Toate planurile pentru revenirea rapidă a rușilor, fără punerea în aplicare a rezoluțiilor, au eșuat. Consiliul Europei a renunţat la […]
OSCE, arenă pentru confruntări diplomatice ruso-ucrainene
OSCE, arenă pentru confruntări diplomatice ruso-ucrainene

OSCE, arenă pentru confruntări diplomatice ruso-ucrainene

Planurile Federaţiei Ruse de a reveni în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), fără respectarea rezoluțiilor, au eșuat, a declarat vicepreşedintele Parlamentului ucrainean, Irina Gheraşcenko, membru al Delegaţiei Ucrainei la APCE, citată de mass-media regională. „Toate planurile pentru revenirea rapidă a rușilor, fără punerea în aplicare a rezoluțiilor, au eșuat. Consiliul Europei a renunţat la summit-ul aniversar, gândit ca o întoarcere triumfală a Rusiei. Reprezentanţii Federației Ruse sunt văzuţi la Strasbourg nu doar ca elemente toxice. Ar fi nevoie de cuvinte mult mai dure pentru o descriere în acest sens” a scris Gheraşcenko pe Facebook. Aceasta a menționat că delegația ucraineană a reuşit să modifice Rezoluția privind neîndeplinirea de către țările membre ale Consiliului Europei a rezoluțiilor anterioare referitoare la controlul pe care Federația Rusă îl deţine în Donbas, regiune ucraineană aflată sub ocupaţie rusă. „Rezoluția despre combaterea războiului hibrid și privind persoanele strămutate intern se referă la infracţiunile comise de Rusia și la implicarea acesteia în toate războaiele de pe continent, atât în cele reale, cât şi în cele hibride” – a adăugat vicepreşedintele Parlamentului de la Kiev, Irina Gheraşcenko.

Susținere strategică

Miniştri de externe ai statelor din Grupul celor şapte mari economii ale lumii (G7), care s-au reunit la Toronto, au convenit să susţină poziția Ucrainei cu privire la desfăşurarea unei misiuni de pace ONU în Donbas a anunţat anterior ministrul ucrainean de externe, Pavlo Klimkin, invitat special al reuniunii miniştrilor din G7. „Discutând formatul misiunii de menținere a păcii, toţi au fost de acord că, în primul rând, este nevoie de o siguranță fundamentală, în care armele grele să nu fie folosite şi să fie strict controlate, după care să fie preluat controlul asupra teritoriilor ocupate, să existe o componentă alcătuită din polițişti şi, după aceea, să înceapă pregătirile pentru alegeri” a explicat Klimkin. Ministrul ucrainean a precizat că formatul propus de Rusia este inacceptabil și are ca scop „consolidarea și continuarea protectoratului său ca un cal troian în regiune, pentru a destabiliza situaţia și pentru a ne distruge”. „Rusia încearcă să-şi menţină protectoratul în teritoriu. Nu vrea să-l schimbe, ci, dimpotrivă, îşi propune să să-l consolideze” a remarcat Klimkin, citat de mass-media internațională.

Ofensivă la OSCE

La rândul său, reprezentantul permanent al Rusiei pe lângă OSCE, Aleksandr Lukașevici, a remarcat necesitatea monitorizării „situației limbii ruse și a limbile minorităților” în Ucraina. „Misiunea de monitorizare specială a OSCE trebuie să pregătească un raport tematic referitor la manifestările de naționalism radical, neonazism și intoleranță rasială în Ucraina„, a declarat recent reprezentantul permanent al Rusiei pe lângă OSCE, Aleksandr Lukașevici, la ședința desfășurată la Viena a Consiliului permanent al organizației, citat de mass-media rusă. „Este oportună  intensificarea activității de observare în locurile de ședere compactă a minorităților naționale„, a remarcat Lukașevici. „Legea discriminatoare referitoare la învățământ a încălcat serios drepturile populației rusofone și ale minorităților naționale care locuiesc în Ucraina, care sunt private de posibilitatea de a primi educație în limba maternă” a adăugat diplomatul. „Aceasta este o încălcare flagrantă a îndatoririlor OSCE și a Constituției ucrainene” a constatat reprezentantul permanent rus.

„Sunt demne de atenția mass-media atacurile asupra bisericii ortodoxe, persecutarea jurnaliștilor, îngrădirea libertății cuvântului, piedicile puse în calea justiției independente. Observăm că misiunea urmărește dosarele lui Muravițki, Șcepa și Savcenko. Le propunem observatorilor să-i viziteze pe aceștia la închisoare. Necesită atenție și situația a numeroși alți deținuți politici din Ucraina” – a remarcat reprezentantul permanent al Federației Ruse pe lângă OSCE.

Lavrov forțează la UE

Rusia face apel la Uniunea Europeană să convingă Ucraina să implementeze acordul de la Minsk, a declarat anterior ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, în urma negocierilor cu omologul său din Cipru, Nikos Christodoulides, relatează agenţia Tass, preluată de KARADENIZ PRESS. „Ne reafirmăm dorinţa ca liderii din Uniunea Euripeană, în special Germania şi Franţa ca participanţi ai Formatului Normadia, să influenţeze autorităţile de la Kiev”, a declarat Lavrov. Ministrul rus de Externe a subliniat că Rusia consideră că nu există o altă soluţie la criza din Ucraina.

Grupul de contact Normandia a fost creat în iunie 2014 pentru a pentru a media între părţile aflate în conflict în vederea începerii unui proces de pace în regiunile controlate de rebelii separatişti în estul Ucrainei. Din acest format fac parte şefii de stat şi de guvern, precum şi miniştrii de Externe din Germania, Rusia, Ucraina şi Franţa. (N.G.)

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *