Kremlinul intensifica modernizarea armatei ruse

de | oct. 22, 2010 | Federatia Rusa, Știri, Ucraina, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Armata rusa va avea pana in 2020 o dotare adaptata la exigentele razboiului modern, prin aplicarea programului de inzestrare aflat in prezent in examinarea Guvernului, a declarat directorul Centrului de cercetari pentru comertul cu armament de la Moscova, Igor Korocenko, fost ofiter in serviciile militare de informatii ale Federatiei Ruse, GRU, citat de mass-media regionala.

Kremlinul pregateste desfasurarea submarinelor nucleare in bazinul Marii Negre

Kremlinul pregateste desfasurarea submarinelor nucleare in bazinul Marii Negre

Armata rusa va avea pana in 2020 o dotare adaptata la exigentele razboiului modern, prin aplicarea programului de inzestrare aflat in prezent in examinarea Guvernului, a declarat directorul Centrului de cercetari pentru comertul cu armament de la Moscova, Igor Korocenko, fost ofiter in serviciile militare de informatii ale Federatiei Ruse, GRU, citat de mass-media regionala. Prin aplicarea noului program, Ministerul Apararii va beneficia de 19 miliarde ruble in urmatorii noua ani (2011-2020) pentru inzestrarea armatei. Daca aceste sume vor fi cheltuite corect, in 2020 armata rusa va fi capabila sa raspunda tuturor amenintarilor potentiale, mai afirma expertul. Acesta a mai apreciat ca sunt sanse bune ca programul de inzestrare a armatei sa fie aprobat chiar anul acesta, dar a insistat ca guvernul rus sa creeze un mecanism transparent de control pentru a evita deturnarile de fonduri din acest program finantat generos.
Printre noile dotari, Korocenko a citat rachetele nucleare RS24 Jars cu combustibil solid, opt submrine nucleare din clasa Borei si rachetele intercontinentale Bulava, iar pentru fortele aeriene noile avioane de bombardament si vanatoare cu raza lunga.

Anunt militarist

Moscova a anuntat recent ca va cheltui suma de 22.500 miliarde de ruble (562,5 de miliarde de euro) pentru programul de inarmare in urmatorii zece ani. Declaratia ii apartine vicepremierul rus Serghei Ivanov, citat postul de televiziune Vesti-24. Oficialul a precizat ca principalii parametri ai programului de inarmare pentru urmatorii zece ani au fost deja stabiliti si ca suma de 19.000 de miliarde de ruble va fi alocata de la bugetul de stat Ministerului Apararii. Vicepremierul a mai precizat ca 20% din suma totala va merge pentru Cercetare si Dezvoltare, in special pentru crearea acelor tipuri de arme necesare Ministerului Apararii, Ministerului Afacerilor Interne si Serviciului Federal de Securitate in urmatorii zece ani. Bugetul apararii este singurul care va spori in urmatorii trei ani, urmand sa atinga suma de 2.025 miliarde de ruble (49 de miliarde de euro) in 2013, potrivit previziunilor bugetare publicate miercuri pe site-ul Ministerului rus de Finante.

Armament american

Anterior, ministrul rus al Apararii, Anatoli Serdiukov, declarase ca Rusia va cheltui 19.000 miliarde de ruble (466 de miliarde de euro) pentru cumpararea de armament nou in perioada 2011-2020. “Aceasta este suma minima necesara dotarii fortelor noastre armate cu armament modern”, a afirmat Serdiukov. Pentru prima oara in ultimele cateva decenii, Rusia ar putea cumpara echipamente din Statele Unite, adversarul sau in timpul Razboiului Rece, a precizat el, conform Bloomberg. “In mod evident, suntem interesati de achizitionarea unor tehnologii militare americane”, a adaugat Serdiukov. “Exista multe aspecte care ne intereseaza: telecomunicatiile ca baza pentru un sistem de gestiune automatizata, precum si tehnologiile in domeniul informatiei. Cred ca si anumite arme de mare precizie ne trezesc interesul”, a spus el. O reinarmare completa a Rusiei ar presupune o suma si mai importanta decat cea prevazuta. Dar “trebuie sa tinem cont de faptul ca bugetul nu ne poate oferi o suma mai mare decat cea care a fost deblocata. Totusi, cele 19.000 de miliarde de ruble reprezinta o suma foarte importanta”, a apreciat Serdiukov. Anul trecut, presedintele rus, Dmitri Medvedev, anuntase o reinarmare “la scara ampla” incepand din 2011, cu scopul de a face fata amenintarii unor “conflicte grave in anumite regiuni”.

Aviatia rusa, obiectiv strategic al premierului Putin

Premierul Federatiei Ruse, Vladimir Putin, a anuntat recent ca a fost aprobata finantarea construirii avionului rusesc „de a 5-a generaţie”, model Suhoi T 50, relateaza surse oficiale de la Moscova, citate de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Conform declaraţiilor lui Putin, până acum din bugetul de stat au fost cheltuite 30 miliarde de ruble, şi mai sunt necesare alte 30 de miliarde. Despre preţul avionului, Putin a vorbit pe larg în timpul recentei sale vizite la Institutul Central de Aerohidrodinamică, în orasul Jukovski. Acolo el a asistat la al 16-lea zbor al T50 din istorie, şi nu şi-a putut stăpâni emoţiile. „Acesta va fi un aparat de zbor care va fi mai bun decât concurentul nostru principal, F – 22 Raptor, la toate capitolele – manevrabilitate, armament, distanţa de zbor. Acest avion va putea fi utilizat 30-35 de ani, luând în consideraţie modernizările viitoare” – a declarat Putin urmărind zborul T 50.

Putin contestat

Dar bucuria premierului nu este împărtăşită de experţii militari ruşi. Astfel directorul uzinei „Suhoi”, Mihail Pogosian a declarat ziariştilor că, abia la anul următor vor fi iniţiate lucrările de producţie a aşa numitului motor „de etapa a doua”, care va face din T 50 întradevăr un avion din a 5-a generaţie: avionul va putea zbura în lateral, să se rotească în loc, etc. Perspectivele creării acestui motor vor fi discutate de Putin în timpul vizitei sale la Rîbinsk, la uzina de motoare „Saturn”. Acum aceste caracteristici sunt doar proiecte imaginare. Singura calitate a avionului testat la Jukovsk, în faţa lui Putin, este invizibilitatea sa în faţa radarelor standard. Restul – ţin de domeniul viitorului şi a miliardelor de dolari. Pogosian a mai anunţat şi alte inovaţii planificate pentru T50 – rachete cu o rază mare de acţiune, sistem de control intern, care va fi capabil să se diagnosticheze singur, uşurând munca mecanicilor în găsirea motivelor eventualelor defecte.
Şeful Direcţiei de Înarmare a Ministerului Apărării rusesc, Vladimir Popovkin a declarat că, începând cu 2016 este planificată predarea în folosinţa armatei a mai mult de 50 de avioane T 50, dar şi această declaraţie a fost combătută de Pogosian şi alţi experţi. Astfel, conform lui Pogosian, în 2010 – 2011 vor fi construite doar trei T 50, pentru testări. Iar conform lui Constantin Makienko, expert al Centrului de Analiză a Strategiilor şi Tehnologiilor, primele avioane pentru testări T 50 vor ajunge la Lipeţk (la Centrul de instructaj militar al contingentului aviaţiei) nu mai devreme de 2015. Astfel, în cel mai bun caz, Ministerul Apărării va încheia contractul de producţie în serie a T 50, în 2016, iar real, la dispoziţia armatei vor ajunge abia în 2018. Costurile producţiei unui T 50, dacă volumul declarat al producţie este real, vor fi în mediu cu 50 % mai mari decât pentru un Su – 35 şi vor ajunge la 2 miliarde de ruble, în preţurile anului 2010, consideră Makienko. Aceasta este de două ori mai puţin decât costă un F – 22. „Iar efectivitatea lui T 50, nu va fi mai performantă decât a unui F – 22. Avionul american există de mulţi ani, iar modernizarea lui continuă şi în 2016, caracteristicile sale pot să se schimbe semnificativ” – a mai adăugat Makienko.

Opozitie academica

Cu prognoza optimistă a premierului rus nu este de acord nici Constantin Sivkov, vice – preşedintele Academiei Geopolitice: „dacă vorbim despre aerodinamică, atunci T 50 este în linii mari similar  F -22 – lui. Dar motoarele americane sunt cu mult mai bune. Astfel cu siguranţă T 50 va avea o rază de acţiune cu mult mai mică decât are F – 22”
Experţii au căzut de acord că 2 miliarde de dolari este o sumă foarte mică pentru dezvoltarea sistemului aviatic T 50. „Dacă vorbim despre producţia întregului sistem aviatic (armament, motor, etc.) şi nu doar de structura şi forma avionului atunci 2 miliarde de dolari este o sumă foarte mică. F – 22 i-a costat pe americani 10 miliarde de dolari”, este de părere Constantin Makienko.
Iar Constantin Sivkov merge şi mai departe, presupunând că mai mult de 10 % din sumă nici nu vor fi folosite la construcţia avionului, reprezentând componenta corupţiei din suma totala alocata de autoritatile ruse.

Armament german pentru Kremlin

Tehnica militara usoara, destinata modernizarii armatei ruse, precum si mai multe modele de blindate de fabricatie germana vor fi achizitionate de autoritatile ruse din Germania, a declarat recent ministrul rus al apărării, Anatolii Serdiukov, citat de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Conform inaltului oficial rus, această hotărâre a fost dictată de necesitatea asigurării protecţiei pentru soldaţi, pe câmpul de luptă. „Industria de armament rusă trebuie să producă armament modern, iar să achiziţionăm tehnică rusă în starea ei actuală noi nu intenţionăm” a declarat Serdiukov. Astfel ministerul rus al apărării a obligat „KamAZ” – ul şi alte companii producătoare să achiziţioneze din Germania, armura folosită la producţia maşinilor militare de cercetare, TAB – urilor, şi maşinilor de luptă ale infanteriei.

UCAV-uri ucigase

Acesta nu este primul caz când Ministerul Apărării din Rusia recurge la achiziţii din occident pentru modernizarea armamentului. Astfel, recent a fost aprobată cumpărarea de la francezi a navelor de desant de tip „Mistral”, precum si a nasturilor italieni pentru noile uniforme ale armatei ruse. Totodata, au fost achiziţionate, din Israel, 15 aparate de zbor fără pilot (UCAV) pentru testare, urmand ca pe parcursul acestui an sa fie semnat un acord de colaborare între ministerul rus al Apararii şi compania israeliană IAI. Conform unor surse militare rusesti, anul trecut s-a efectuat testarea mai multor tipuri de UCAV de producţie rusească, dar nici un model nu a trecut testările. Pentru aceste probe au fost cheltuite peste 5 miliarde de ruble. Comandantul Forţelor Militare Aeriene ruse, Alexandr Zelin, a declarat ca folosirea UCAV – urilor de productie ruseasca in armata federala „ar fi o crimă”.

Imagine stirbita

Conform analistilor militari rusi, citati de agentia de presa KARADENIZ PRESS, aceste decizii si declaratii ale oficialilor rusi au stirbit serios imaginea produselor, cu calitati tehnico – tactice „presupus excepţionale”, ale tuturor tipurilor de armament cu marca „fabricat în Rusia”. Mai mulţi experţi ruşi sunt de părere că ar trebui mai puţin crezute miturile sovietice şi publicitatea facuta de întreprinderile ruseşti producătoare de armament. Conform directorului adjunct al Institutului de analize politice şi militare, Alexandr Hramcihin, dacă ai crede publicitatea făcută de întreprinderile ruseşti producătoare de armament, armamentul rusesc este cel mai bun din lume, dar „dacă este adevărat, atunci unde este acest armament? Produceţi-l ca să-l vedem şi noi”.
Sursele citate au mai declarat ca uzinele metalurgice ruseşti vor avea de suferit, în urma decizie de a folosi armura germană la blindatele de fabricatie rusa. Reprezentantii acestora se tem că, dacă „azi s-a decis utilizarea armurii germane în construcţia tehnicii militare uşoare, mâine s-ar putea să urmeze tancurile şi altă tehnică grea”.

Mitraliere ilegale

Reamintim ca oficialii Rosoboronexport (n.r.-principala firma de export a armamentului rus) si alti inalti demnitari militari rusi anunta periodic ca Federatia Rusa va deschide in strainatate uzine pentru fabricarea mitralierelor Kalasnikov, intrucat mai multe tari, inclusiv Romania, produc arme contrafacute. Federatia Rusa a mai lansat astfel de acuzatii la adresa Romaniei, in 2004 si 2007, Compania Nationala Romarm replicand ca in Romania nu se produc arme Kalasnikov, ci un model de AK-47 “construit pe baza unei documentatii romanesti”.
O alta tinta frecventa a atacurilor ruse este Bulgaria, care este acuzata ca vinde, cu sprijinul si sustinerea SUA, arme tip Kalasnikov in Afghanistan si Irak, fabricate fara licenta. Oficialii Rosoboroneksport au declarat ca arme de tip Kalasnikov sunt fabricate de uzina Arsenal din orasul bulgar Kazanlik, care produce AK-7, o varianta imbunatatita a mitralierei si care corespunde standardelor internationale, inclusiv NATO. Sursa citata a mai declarat ca productia de la Arsenal reduce pretul de vanzare a armamentului pe piata internationala, preturile armelor produse in aceasta fabrica fiind de cateva ori mai mici decat ale celor rusesti.

Temeri regionale

Reamintim ca la sfarsitul anului 2009, ministrii apararii din Letonia, Lituania si Estonia s-au intalnit in capitala letona Riga, pentru a discuta pe marginea consecintelor pe care le are achizitionarea de catre Moscova a navelor franceze model Mistral. Oficialii militari ai celor 3 republici baltice considera ca aparitia in cadrul Flotei Ruse de la Marea Baltica a unei nave de asemenea calibru va inclina decisvi militar-politica din zona estica a acestei mari. ‘Am dezbatut posibilele planuri privind achizitionarea de catre Rusia a unei nave de desant franceze. Fara indoiala, suntem ingrijorati ca prezenta unei asemenea nave la Marea Baltica ar putea modifica situatia privind securitatea in zona’, si-a exprimat temerile ministrul leton al apararii, Imants Viesturs Liegis.
La randul sau, Georgia si-a manifestat ingrijorarea fata de decizia franceza, flota militara rusa, cu baza principala la Sevastopol jucand un rol pivotal in operatiunile militare ruse care au distrus infrastructura militara si civila georgiana. Reamintim ca Flota militara a Marii Negre a debarcat mii de soldati rusi pe coastra georgiana, a blocat sau ocupat principalele porturi maritime ale statului pontic, distrugand minuscula flota georgiana intr-o sangeroasa confruntare in largul portului Poti. Si analistii militari din Romania iau in calcul si varianta in care Rusia va cumpara nave din clasa Mistral si le va integra in Flota militara rusa ancorata in portul ucrainean Sevastopol, inclinand balanta si mai mult in favoarea Moscovei, care dispune deja de cea mai importanta flota militara din Marea Neagra, cu exceptia tangentiala a Turciei.

Flota consolidata

Federatia Rusa intentioneaza sa isi consolideze Flota militara a Marii Negre, cu baza in portul Sevastopol din peninsula Crimeea, cu doua fregate si trei submarine pana in anul 2015, a anuntat recent un inalt oficial militar din Statul Major al Flotei ruse, citat de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Amiralul rus a comentat informatiile din mass-media locala, conform carora Rusia planuieste dotarea Flotei militare a Marii Negre cu doua corvete si trei submarine. RIA Novosti noteaza ca modelele de fregate ce vor fi achizitionate sunt vase de lupta de talie medie, mai bine inzestrate decat corvetele, care sunt vase mici, utilizate pentru misiuni in zona de coasta. “Zona de actiune a Flotei ruse a Marii Negre cuprinde intreaga regiune a Mediteranei. Mai mult, vasele Flotei Marii Negre sunt angajate in operatiuni anti-piraterie in cornul Africii. Misiunile in largul marii nu pot fi indeplinite decat de fregate dotate cu armament universal”, a explicat responsabilul rus.
Anterior, generalul Vladimir Popovkin, ministru adjunct al Apararii, insarcinat cu inarmarea a declarat ca Rusia isi va consolida capacitatile de aparare mobilizate in “regiunea sudica” a tarii, inclusiv flota Marii Negre. Considerat un apropiat al Kremlinului, generalul rus a afirmat ca, dupa o analiza amanuntita a “rezultatului conflictului din Osetia de Sud”, Ministerul Apararii a propus o serie de masuri pentru cresterea numarului de miltiari in regiunea de sud a tarii, precum si a flotei Marii Negre.
Popovkin a precizat ca unitatile navale din Flota rusa a Marii Negre vor fi dotate cu noi submarine electrice diesel Lada Project 677, versiuni modernizate de submarine de clasa Varsavianka, sisteme mobile de rachete de coasta Bal-U, precum si un numar de nave capitale. El a reiterat angajamentul partii ruse de a sprijini Republica Abhazia in dezvoltarea unei „flote eficace” pentru combaterea „pirateriei georgiene”, subliniind ca marina abhaza va fi dotata cu noi nave de patrulare pentru protejarea coastei si a liniilor de comunicatie maritima.
In legatura cu fortele aeriene ale Flotei militare ruse din Marea Neagra, el a declarat ca va fi finalizata modernizarea avioanelor de vanatoare MiG-29 Fulcrum, avioanele de atac la sol Su-25 Frogfoot si elicopterele militare Mi-28H Night Hunger, iar in acelasi timp vor fi furnizate noi avioane militare (inclusiv Su-27SM, Su-30MK-2) si elicoptere de lupta (inclusiv Ka-52, Mi-28N, Mi-24M si Mi-8MTB5), capabile sa sustina actiunile navale din Marea Neagra. El nu a exclus posibilitatea ca fortele de aparare aeriana care protejeaza bazele militare navale din Novorosiisk si regiunea abhaza sa fie dotate cu sisteme de rachete aer-sol Pantsir-S modernizate.
Mass-media rusa a speculat in mod repetat ca Moscova analizeaza posibilitatea infiintarii unor baze militare navale permanente in Yemen, Siria and Libia. Oficiali militari rusi au confirmat pentru mass-media locala ca Moscova ar putea sa-si construiasca o prezenta permanenta in Marea Mediterana, pentru a compensa posibila pierdere a Sevastopolului. Aceasta masura completeaza recenta semnare a unui acord cu autoritatile abhaze privind mentinerea pe teritoriul republicii caucaziene a unei baze militare navale rusesti pentru o perioada de 49 de ani, cu posibilitatea de prelungire.
Flota militara rusa a Marii Negre are termen sa paraseasca baza de la Sevastopol in mai 2017, cand expira acordul pe 20 de ani cu Republica Ucraina. Prezenta acesteia in Peninsula Crimeea a provocat grave conflicte diplomatice intre Moscova si Kiev. Federatia Rusa doreste prelungirea temenului de stationare a flotei sale, insa autoritatile actuale de la Kiev exclud aceasta posibilitate. Republica Autonoma Crimeea, unde se afla portul militar Sevastopol, este considerata o zona strategica in Marea Neagra, peninsula fiind populata majoritar de etnici rusi, colonizati dupa 1944, cand populatia tatara a fost deportata de autoritatile URSS.

Baze permanente la Marea Neagra

Anterior, Federatia Rusa si Republica Abhazia au semnat un acord care permite Moscovei mentinerea unei baze militare terestre pe teritoriul regiunii separatiste, care si-a declarat in mod unilateral independenta in urma unui sangeros razboi civil. Baza militara se va afla in apropierea portulului Gudauta, la mica departare de capitala Suhumi, gazduind in prezent 1700 de militari rusi. Acordul va fi valabil timp de 49 de ani, dupa care va fi prelungit automat. Reamintim ca dupa interventia in forta a armatei ruse in Abhazia si Osetia de Sud, ambele regiuni au fost recunoscute ca state independente doar de autoritatile din Federatia Rusa, Venezuela, Nicaragua si Republica Nauru.
Ceremonia semnarii acordului privind baza militara rusa a avut loc la Kremlin in prezenta presedintelui rus Dmitri Medvedev si a omologului sau abhaz Serghei Bagapsh, care a obtinut recent al doilea mandat, in urma unui controversat scrutin. Surse militare ruse, citate de mass-media, au declarat ca noul acord va permite Rusiei sa modernizeze si sa extinda infrastructura bazei, care este deja folosita de corpul expeditionar rus desfasurat in regiune. Totodata, noul tratat militar vor permite regimurilor de la Moscova si Sukhumi sa infiinteze unitati militare mixte ruso-abhaze, inclusiv de graniceri, forte speciale, batalioane de mentinere a pacii si detasamente maritime, partea rusa alocand deja, in bugetul pentru 2010, sumele necesare.
Parafarea acordului a fost salutata de catre presedintele rus Medvedev, care a declarat ca documentele semnate vor duce la dezvoltarea cooperarii cu Abhazia si corespund „obligatiilor internationale” ale Rusiei. „Lucrul cel mai important este ca intelegerea permite dezvoltarea pasnica a Abhaziei ca stat independent” a adaugat Medvedev. La randul sau, liderul regimului abhaz, Serghei Bagapsh, a multumit Federatiei Ruse in numele compatriotilor sai si a subliniat ca la Kremlin se afla printre prieteni, reprezentand un stat recunoscut in fata unor oameni care inteleg perfect situatia tarii sale. Totodata, inaintea ceremoniei, adjunctul ministrului abhaz al apararii, Garri Kupalba, seful serviciilor militare de informatii abhaze, a declarat ca atunci cand baza va lucra la capacitate maxima, aceasta va adaposti peste 3000 de militari rusi, inclusiv unitati ale Serviciului Federal rus de Securitate (FSB), detasamente ale fortelor speciale, precum si echipajele care vor deservi escadra navala rusa desfasurata in Abhazia.

Inarmare navala

Manevrele extinse efectuate de catre marina militara rusa in Marea Neagra, care au inclus simularea unor debarcari masive de trupe si tehnica, au provocat ingrijorarea oficialilor militari din statele pontice, pe fondul anuntului privind achizitionarea de catre Moscova a patru nave de razboi franceze de tip Mistral.
Anuntul sec al presedintelui francez, Nicolas Sarkozy, privind inceperea de catre Rusia si Franta a unor “negocieri exclusive” pentru achizitionarea de catre partea rusa a patru nave de razboi franceze de tip Mistral, a fost facut la cateva saptamani dupa ce si Jacques de Lajugie, director international al Directiei generale pentru armament (DGA) din Ministerul francez al Apararii, a confirmat ca Franta va vinde Federatiei Ruse patru nave de razboi tip Mistral, fiind initiate negocieri si pentru alte categorii de armament naval ofensiv si defensiv, inclusiv nave antisubmarin si de patrulare.
Conform unor surse militare ruse, citate in exclusivitate de agentia de presa KARADENIZ PRESS, pretul final unei astfel de nave de razboi, care poate juca rolul atat de port-elicopter, cat si nava de comanda si transport, depaseste suma de 700 de milioane de euro. Fiabilitatea navei a fost demostrata de interventia din timpul conflictului din Liban din 2006, cand flota franceza a desfasurat o nava Mistral in regiune pentru a asigura evacuarea cetatenilor straini si coordonarea eforturilor umanitare. Potrivit surselor militare citate, aceste nave au un deplasament de aproximativ 22 de mii de tone cand sunt incarcate, beneficiind de o viteza de 19 mile marine si o raza de actiune de peste 15 mii de kilometrii. Echipajul standard este format din 20 de ofiteri, 80 de subofiteri si marinari, precum si din 20 de persoane din echipajul auxiliar. Mistral poate transporta un desant de 900 de soldati intr-un teatru de razboi similar celui din Marea Neagra, precum si un batalion de tancuri sau mecanizat. Cand este folosit in rolul de port-elicopter, Mistral poate transporta intre 16 si 35 de elicoptere de mai multe tipuri, inclusiv de atac, transport sau destinate lupte antinava sau antisubmarin. Mistral mai poate fi folosita cu deosebit succes si in calitate de centru operational in actiuni militare terestro-aero-navale combinate, dupa cum au demonstrat amplele manevre navale militare franceze din 2008 si 2009, in care Mistral a jucat rolul principal.
Reamintim ca in 2008, autoritatile franceze au incercat sa vanda astfel de nave si Chinei, provocand reactia dura a Statelor Unite si Taiwan-ului, care este amenintat periodic de autoritatile comuniste de la Beijing cu invazia. Totodata, surse oficiale din servicile secrete franceze au declarat ca spioni chinezi au fost implicati in actiuni de spionaj industrial impotriva industriei militare franceze, fiind vizate inclusiv planurile navelor din clasa Mistral.

Modernizare masiva

După semnarea acordului de prelungire a staţionării marinei de razboi ruse în Ucraina, a devenit inevitabil faptul că Rusia va începe modernizarea masivă a Flotei militare din Marea Neagra, au declarat surse militare ruse, citate in exclusivitate de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Conform surselor citate, in acest moment, circa 20 de nave din Flota Mării Negre, inclusiv nava amiral, crucişătorul „Moscva”, sunt mai vechi de 30 de ani, considerata perioadă critică pentru exploatarea navelor. Printre primele nave, care vor fi dislocate în Crimeea ar putea fi şi prima navă model „Mistral” cumpărată de Moscova in urma acordului cu Franta. Astfel unul din principalii membrii ai Consiliului Public al Ministerului rus al Apărării, Igor Korotcenko, citat de agentia de presa KARADENIZ PRESS, a declarat că nu este exclus ca noua navă amiral a Flotei Mării Negre să fie prima, din cele patru, nave de tip „Mistral” care vor fi cumpărate de la francezi.
La randul sau, comandantul Flotei Militare ruse, Vladimir Visoţkii, a declarat ca, dacă Federatia Rusa ar fi dispus de o nava model „Mistral” în timpul conflictului cu Georgia, Flota militara rusa a Mării Negre şi-ar fi îndeplinit obiectivele în 40 de minute şi nu în 26 de ore, cum s-a întâmplat in timpul razboiului din august 2008.

Aport ucrainean

Oficialii militari rusi nu au exclus participarea Ucrainei la modernizarea flotei militare ruse. Astfel partea rusa vrea să cumpere crucişătorul „Ucraina”, care se construieşte in portul militar ucrainean Nikolaev şi este gata în proporţie de 70 %, precum si sa preia şantierul naval de la Herson pentru a fi folosit la operatiunile de intretinere a reactoarelor nucleare ale vaselor Flotei Mării Negre, inclusiv reincarcarea lor, operatiune considerata extrem de periculoasa pentru mediul inconjurator si populatia umana de catre expertii internationali.
Conform surselor militare ruse, citate de agentia de presa KARADENIZ PRESS, Flota militara a Mării Negre va fi modernizată total. Astfel flota trebuie să  primească până la 8 corvete de tip „Stereguşii”  şi fregate de tip „Amiral Gorşcov”, 10-12 dragatoare de mine de tip „Alexandrit”, 6-8 nave de artilerie de tip „Buian”, 10-12 bărci lansatoare de rachete de tip „Scorpion”, 8-10 submarine de tip „P-750”.
În Ucraina, numeroşi experţi sunt nemulţumiţi de inevitabila modernizare a flotei ruse, principalul motiv invocat fiind acela că modernizarea Flotei Mării Negre va pune sub semnul întrebării statutul Ucrainei ca stat non nuclear, de oarece navele şi avioanele ruseşti vor fi capabile să ducă şi să folosească arme nucleare.
Potrivit oficialilor de la Moscova, in acest moment Flota Marii Negre este compusa dintr-un crucişător lansator de rachete, 2 nave mari antisubmarin (distrugătoare), 2 nave lansatoare de rachete hovercraft, 2 submarine (dintre care unul este în reparaţii capitale), 3 şalupe de gardă, 7 nave mici antisubmarin (corvete), 2 dragatoare de coastă, 6 nave lansatoare de rachete, 2 şalupe lansatoare de rachete, 7 nave de desant, 6 dragatoare marine. Totodata la baza Flotei Mării Negre sunt dislocate 22 de avioane Su – 24 (capabile să transporte rachete nucleare), precum si 10 elicoptere de tip Ka-25, Ka-27, Mi-14 şi Mi-8, care pot fi folosite si in lupta anti-submarin si impotriva navelor militare de suprafata.

Lucrari intarziate

Un functionar din cadrul Ministerului pentru Economie si Dezvoltare de la Moscova considera ca daca programul de lucrari nu va fi rectificat, baza navala din Novorossiisk nu va fi gata catre 2020, conform proiectului initial. „Nu stiu sa va spun gradul de ramanere in urma a lucrurilor, dar este foarte probabil sa nu avem la timp o baza navala unde sa evacuam Flota din Crimeea” a declarat acesta pentru mass-media rusa, citata de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Potrivit Constitutiei ucrainene, dupa 2017 teritoriul Ucrainei trebuie sa fie liber de baze militare straine. „Este problema Rusiei ca are intarzieri in privinta constructiei bazei navale din Novorossiisk. Dar si Constitutia ucraineana nu este o dogma. Toata problema consta in pret. Daca Rusia va propune conditii avantajoase, Ucraina este gata sa le ia in considerare si s-ar putea sa le si accepte”, a opinat Elena Bondarenko, deputata din partea Partidului Regiunilor al noului presedinte al Ucrainei, Viktor Ianukovici. In cadrul primei sale vizite la Moscova in calitate de sef al statului, saptamana trecuta, Viktor Ianukovici a adoptat un ton prudent in privinta problemei Flotei Rusiei din Crimeea. El a spus ca o posibila decizie privind prelungirea stationarii acesteia si dupa 2017 trebuie sa tina cont de interesele ambelor tari. „Problema este delicata, dar va fi rezolvata”, a mai spus Ianukovici, amintind ca aceasta a facut obiectul unor discutii separate la nivelul de presedinti ai celor doua state. „Cred ca si in continuare, problema va fi discutata in acelasi format”, a adaugat el.

Scurt istoric

Flota Rusiei din Marea Neagra, cu baza la Sevastopol, a fost infiintata in 1783, printr-un decret al imparatesei Ecaterina a II-a, dupa alipirea Crimeii la Imperiul tarist. In octombrie 1991, Consiliul Suprem al Ucrainei a adoptat o decizie privind subordonarea Flotei din Crimeea autoritatilor ucrainene. La 7 aprilie 1992, primul presedinte al Federatiei Ruse dupa caderea comunismului, Boris Eltin, a emis un decret privind subordonarea Flotei Rusiei din Crimeea autoritatilor de la Moscova. Intre Moscova si Kiev a inceput atunci un razboi al decretelor care a durat pana la intelegerea din 23 iunie 1992 de la Dagomas. In 1997, odata cu Tratatul politic de baza ruso-ucrainean, a fost semnat si contractul privind stationarea Flotei Rusiei in Crimeea pana in 2017, dar problema nu a fost nici pana in prezent reglementata. Dupa ce, in 2008, Ucraina si-a anuntat intentia de a adera la NATO, Moscova a amenintat cu anularea tuturor deciziilor prin care in 1956 secretarul general al CC al PCUS din epoca Nikita Hrusciov, de nationalitate ucrainean, a facut cadou Crimeea RSS Ucrainene.

Submarine nucleare in Marea Neagra

Politica rusa de consolidare si modernizare a Flotei militare de la Marea Neagra s-a reflectat si in recentul anunt al Ministerului Apararii de la Moscova, privind posibilitatea desfasurarii in Marea Neagra a unui submarin modern, cu propulsie nucleara si dotat cu arme nucleare tactice. Conform sursei citate, comandamentul Flotei militare ruse de la Marea Neagra a transmis catre forurile de conducere ale Marinei Militare ruse documentatia tehnica necesara pentru aprobarea finantarii infrastructurii necesare deservirii unei astfel de nave. Anterior, autoritatile de la Moscova si-au anuntat intentia de a consolida Flota militara a Marii Negre, cu baza in portul Sevastopol din peninsula Crimeea, cu doua fregate si trei submarine pana in anul 2015. Planurile Rusiei de a moderniza intregul sau efectiv militar naval vor fi realizate pana in 2016, cosidera oficialii citati de agentia de presa KARADENIZ PRESS.

Strategie nucleara

Reamintim ca seful adjunct al Statului Major al fortelor navale ruse, viceamiralul Oleg Burtev, declara anterior ca Rusia vrea sa prioritizeze dezvoltarea submarinelor cu propulsie nucleara inarmate cu rachete capabile sa transporte focoase nucleare, mentinandu-si in acelasi timp flota de submarine strategice. Marina militara rusa va avea in continuare in componenta o flota de 60 de submarine, incluzand aici 10 submarine cu propulsie nucleara, peste 30 de submarine de atac, diesel si pentru misiuni speciale. “Probabil, armele nucleare tactice (de pe submarine -n.red.) vor juca un rol important in viitorul apropiat”, a declarat viceamiralul Oleg Burtev, completand ca raza si precizia sunt crescute gradual. “Nu mai este necesara echiparea cu focoase nucleare puternice. Putem instala focoase nucleare mai putin puternice pe rachetele de croaziera deja existente”, a mai spus acesta. “Statul Major al Marinei considera ca submarinele raman un punct forte pentru securitatea Rusiei, reprezentand elemente de baza a fortei militare. Acest factor este descurajator pentru cei care ameninta si agreseaza tara noastra”, a adaugat un alt oficial militar rus, sub protectia anonimatului.
Un alt nou submarin nuclear multifunctional, “Severodvinsk”, cu o lungime de 119 metri si putand naviga pana la o adancime de 600 de metri, urmeaza sa fie operational din 2011, a mai indicat Oleg Burtev. Submarinul de generatia a patra Graney combina capacitatea de a lansa o multitudine de rachete de croaziera (pana la  5.000 de kilometri), si se poate angaja in lupte deschise cu alte submarine sau nave de suprafata. Totodata, in cursul anului 2010, potrivit lui Oleg Burtev, marina rusa de razboi va efectua mai multe teste cu cel mai recent tip de rachete balistice, Bulava-M, cu care vor fi dotate submarinele strategice de a patra generatie.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *