Kremlin-ul a desecretizat datele privind rezervele rusesti de petrol și gaze

de | iul. 15, 2013 | Asia Centrală, Caucaz, Federatia Rusa, Info Caspica, Marea Neagra, Razboi energetic, Știri, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Volumul rezervelor de petrol al Federației Ruse (la 1 ianuarie 2013) au constituit 17,8 miliarde tone, iar de gaze naturale – 48,8 trilioane metri cubi, relateaza mass-media de specialitate, citata de agentia de presa KARADENIZ PRESS.
Rusia dispune de rezerve imense de petrol si gaze

Federatia Rusa dispune de rezerve imense de petrol si gaze

Volumul rezervelor de petrol al Federației Ruse (la 1 ianuarie 2013) au constituit 17,8 miliarde tone, iar de gaze naturale – 48,8 trilioane metri cubi, relateaza mass-media de specialitate, citata de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Aceasta conform categoriei ABC1 (rezerve cercetate), iar conform categoriei C2 (rezerve de perspectivă, descoperite în afara zonelor cercetate, pe baza structurii geologice), rezervele de petrol sunt estimate la 10,9 mlrd tone, cele de gaze – 19,6 trilioane mc.
Datele au fost făcute publice recent de către ministrul resurselor naturale, Serghei Donskoi, fiind primele date exacte despre rezervele de petrol și gaze ale Rusiei provenite din surse oficiale, anterior experții estimand rezervele în baza unor date indirecte.
Reamintim ca aproximativ 80% din rezervele rusesti de petrol si gaxe sunt exploatate de de companiile private, datele lor fiind publicate in urma obligatiilor asumate fata de firmele internationale de audit. În baza informațiilor primite de la companiile private, experții estimau anterior volumul rezervelor de petrol între 15-22 mlrd tone.

Influenta negativa

„În condițiile societății contemporane deschise, în epoca luptei pentru investiții, datele despre rezervele hidrocarburilor sunt un avantaj concurențial și nu trebuiesc secretizate”, a explicat Donskoi. „Secretizarea volumului rezervelor de hidrocarburi are o influență negativă asupra atractivității investiționale a complexului nazțional energetic, blochează dezvoltarea studiilor geologice, provoacă speculații departe de adevăr”, consideră ministrul.
Ordinul de a exclude hidrocarburile din lista rezrvelor de resurse strategice, care constituie secret de stat, a fost dat de președintele rus Putin în februarie 2013. Din cauza că majoritatea companiilor gazo-petroliere sunt private, informația despre rezervele exploatate de ele era oricum publică, iar continuarea secretizării datelor despre rezervele de hidrocarburi era un anacronism. Singura companie mare privată petrolieră care nu permite accesul la informații despre rezerve și nu organizează audite conform standardelor internaționale, este Surtgutneftegaz.

Rezerve nelimitate

Totodată, faptul desecretizării informațiilor respective va permite autoritatilor de la Moscova să demonstreze că Rusia are rezerve nelimitate, a mai declarat inaltul oficial rus. „Acum putem să nu mai ascundem succesele sondorilor – în ultimii 8 ani creșterea rezervelor de hidrocarburi a fost mai mare decât extracția lor”, a remarcat Donskoi. Astfel, anul trecut au fost descoperite 49 de depozite de zăcaminte noi. Volumul rezervelor de petrol a crescut cu 650 mln tone, cel al gazelor cu 800 miliarde mc.
Menționăm că Rusia este pe locul zece în lista statelor cu cele mai mari rezerve de petrol, în urma Venezuelei și statelor din Golful Persic. Iar la volumul rezervelor de gaze este pe locul întâi în lume.
Experții consideră că în Rusia sunt amplasate cca 25-30 % din rezervele mondiale de gaze, ceea ce i-ar ajunge pentru 80 de ani. Dar majoritatea rezervelor sale se află în depozite situate în regiunile subarctică și arctică, zone mai dificile de exploatat.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *