Kosovo refuză SUA

, ,
 
Kosovo, problema strategica in Balcani

Kosovo, problema strategica in Balcani

Premierul din Kosovo, Ramush Haradinaj, a declarat miercuri că nu va renunţa la taxele ridicate la importurile din Serbia şi Bosnia-Herţegovina, după ce SUA a ameninţat că relaţiile între Washington şi Priştina sunt în pericol pe fondul acestora, relatează site-ul publicaţiei Balkan Insight, citat de agenția de presă KARADENIZ PRESS. Premierul Haradinaj a insistat, în acest context, că nu va renunţa la taxe decât în momentul în care Serbia va recunoaşte independenţa Kosovo, declarată în 2008.

Avertisment american

Asistentul adjunct al Secretarului de Stat american, Matthew Palmer, asistentul adjunct Laura Cooper şi Directorul pentru Afaceri Europene, John Erath, au semnat o scrisoare prin care avertizează Kosovo că relaţiile dintre Priştina şi Washington sunt în pericol din cauza taxelor impuse la importurile din Serbia şi Bosnia şi Herţegovina. „Ne-am explicat poziţia, iubesc SUA, dar nu voi ceda Serbiei şi Rusiei”, a declarat Haradinaj, în urma unei întâlniri cu ambasadorul SUA în Kosovo, Philip Kosnett.
„Taxele nu au legătură cu SUA, nici cu modul în care s-a dezvoltat dialogul cu Serbia, ci este un răspuns dat la 20 de ani de conflict îngheţat şi suntem obosiţi. Căutăm un acord final între Serbia şi Kosovo şi recunoaştere reciprocă. Vreau să ridic taxele, dar trebuie să se lege de recunoaştere”, a mai afirmat oficialul kosovar.
Premierul kosovar a îndemnat SUA să înţeleagă că Priştina aşteaptă de 20 de ani o rezoluţie la disputa sa cu Belgrad.

Jocuri periculoase

„Serbia se joacă cu noi, anulându-ne recunoaşterea (de alte state). Ne contestă graniţele şi atacă familiile membrilor Forţelor de Securitate din Kosovo”, a mai afirmat Haradinaj.
Serbia susţine că a convins un număr mic de state să îşi retragă recunoaşterea independenţei Kosovo.
În scrisoare este menţionat faptul că „aceste acţiuni subminează abilitatea Statelor Unite de a colabora cu Kosovo”. Cu toate acestea, scrisoarea insistă că Statele Unite continuă să susţină Kosovo în obţinerea unui acord cu Serbia, „bazat pe recunoaştere reciprocă, durabilă, implementabilă şi benefică pentru ambele părţi”.
În luna noiembrie 2018, Kosovo a impus o taxă vamală de 100% la importurile din Serbia, acuzând Guvernul sârb că este vinovat pentru eşecul său de a adera la Interpol.
Atât Statele Unite, cât şi Uniunea Europeană, au îndemnat Kosovo să renunţe la taxele de import, afirmând că acestea subminează dialogul cu Serbia. (M.B.)

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *